141 de ani de la nașterea lui Mihail Sadoveanu

0
1497

Astăzi se împlinesc 141 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai mari prozatori români – Mihail Sadoveanu. Cu o forță de-a dreptul incredibilă, acesta publică în 1904 patru volume de proză, cărți care trasează și semnalează principala temă a scrierilor sale – trecutul istoric, mitic și legendar. Debutul său fulminant atrage atenția atât a cititorilor cât și a criticilor literari. Sadoveanu mai publicase în reviste, frecventându-le mereu pe cele orientate înspre modern, însă literatura sa – în cea mai mare parte, este dedicată unor vremuri de demult, cu parfum de epocă a limbii române vechi. Cu siguranță, unul din cele mai mare merite ale lui Sadoveanu este acela că a redat publicului larg frumusețea și bogăția limbii române – repunând în circulație cuvinte uitate ori arhaisme trecute cu vederea odată cu modernizarea limbii. Într-o vreme în care în Parlamentul României se țineau discursuri în limba franceză, cărțile lui Sadoveanu au constituit un adevărat șoc cultural.

Încă de la primele sale opere literare, în povestirile ori nuvelele dedicate provinciei și vieții țărănești, Sadoveanu se remarcă drept un mare povestitor, cu un discurs tradițional. Este un artist capabil de a imagina scene de viață deprinse din cronici vechi ori legende populare. Este un creator al miturilor eroice, un analist al vieții timpurii a românilor. Romanul “Baltagul”, capodopera sa cea mai de seamă, dincolo de motivul și expunerea “Mioriței” în dramă epică, este prima operă istorică detectivistă în proză a unui autor român. Persecutat în decada ascensiunii și prăbușirii extremei drepte în România, Sadoveanu este invitat, după război, să susțină noul regim comunist – ridicat pe două coloane de sprijin – antifascismul care se manifesta în toată Europa, și tancurile sovietice, care beneficiau de aprobarea de la Yalta pentru zona de ocupație. Multe dintre gesturile politice ale lui Sadoveanu au fost condamnate și după 1989. Chiar și așa, opera lui Sadoveanu este ceva de netăgăduit, este fără îndoială un tezaur al culturii românești. Ciudatele principii politice (numite “corecte”), nu trebuie să rescrie manualele de istorie ori ale limbii și literaturii române după acestea. “Nu cunosc altă libertate pentru oameni și popoare decât cultura. Nici libertatea de a trăi în prejudecăți și privilegii, nici libertatea de a te folosi de munca altora, nici libertatea de a nu face nimic, nici libertatea de abuzuri lângă suferința obștească nu le socotesc libertăți”. – Mihail Sadoveanu

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here