11 zile de ploi au dat peste cap un program de o jumătate de an

0
2862
autostrada-sibiu-orastie

Autostrada Sibiu-Orăștie ar putea fi deschisă săptămâna aceasta dacă … nu va ploua …

Lotul 3 al autostrăzii Sibiu-Orăștie a făcut deja istorie atunci când s-a prăbușit la nici un an de la inaugurarea inițială, din 2014. Acum ar putea ajunge să fie supranumită cea mai amânată autostradă.

În maximul o săptămână

Tronsonul, care urma să fie inaugurat cel târziu în ultima zi a lunii septembrie, nu a mai fost finalizat, din cauza ploilor abundente. Din explicațiile oficiale, experții responsabili de construcție au luat în calcul doar cinci zile ploioase, dar în realitate au întâmpinat 11 astfel de zile. Prin urmare, au rămas în urmă cu aproape o săptămână, dar oficialii eu evitat să mai dea un termen exact de livrare, după ce au dat asigurări în mai multe rânduri că drumul va fi deschis fără doar și poate până în ultima zi a lunii trecute.

Potrivit datelor oferite de CNADR, dacă acestea sunt reale, atunci imediat ce vremea va permite, lucrările vor fi terminate și drumul redeschis, în aproximativ o săptămână. Nouă nu ni s-au comunicat alte probleme, complicații structurale sau lucrări rămase în urmă. Doar ploaia a fost singura problemă. Așadar, lipsa ploii ar trebui să fie și unica și rapida rezolvare”, a explicat pentru Matei Mureșan, constructor. 

Lucrări începute în aprilie

CNADR execută în regie proprie lucrările la lotul 3 al autostrăzii Sibiu-Orăștie, lucrări începute în luna aprilie a acestui an. Oficialii statului au dat asigurări până în ultima clipă că nu vor exista abateri de la programul de livrare, pentru ca apoi să spună că ploile le-au dat planurile peste cap.

Având în vedere că în ultima perioadă de timp pe zona Orăștie-Sibiu a plouat 11 zile, CNADNR anunță că decalează termenul de finalizare a lucrărilor la lotul 3 Cunța -Săliște. În graficul de execuție conform prognozei meteo, CNADNR prevăzuse o perioada de 5 zile cu ploaie, întârzierea fiind dată de dublarea perioadei în care nu s-au putut efectua lucrări specifice, în conformitate cu standardele de calitate”, a anunțat compania de drumuri.

Prima inaugurare în 2014

Pe de o parte, asemenea măsuri de precauție sunt utile pentru a nu repeta greșelile structurale cu care s-a confruntat autostrada după prima ei inaungurare, în anul 2014, chiar înainte de alegerile prezidențiale. Pe de altă parte, dat fiind istoricul și dificultatea cu care se construiesc drumurile în România, asemenea situații au devenit anecdotice și sunt tratate ca atare. În orice caz, la momentul livrării către public, acest tronson de drum va deveni cu siguranță unul dintre cele mai importante din România.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here