105.000 m.p. spaţii de birouri, au fost închiriaţi în Bucureşti, în primul trimestru din 2019

0
982

Activitatea pe piaţa de birouri din Capitală a debutat cu rezultate moderate pe primul trimestru din 2019, în condiţiile în care cererea totală a fost de 105.000 m.p., din care cererea netă reprezintă 29.000 m.p., şi un volum de livrări de 93.000 m.p., conform datelor companiei de consultanţă imobiliară Colliers International România.

Cererea a venit mai ales din partea firmelor de IT&C, în ciuda unei pieţe tensionate a muncii.

La prima vedere, 2019 a început cu dreptul pe piaţa de birouri din Bucureşti, cu o cerere totală de 105.000 m.p., cu peste 54% mai mult faţă de valoarea din aceeaşi perioadă din 2018. Entuziasmul trebuie temperat uşor, deoarece, deşi interesul pentru proiecte noi sau calitative este încă sănătos, ca să ajungem la cererea nouă excludem renegocierile şi relocările din stoc competitiv. Aceste relocări tind să crească gradul de neocupare, iar în primul trimestru din 2019 au totalizat 54.000 m.p. faţă de 102.000 m.p. pentru întreg anul 2018. Astfel, cererea nouă a scăzut cu peste 20%, la 29.000 m.p. – nivel totuşi satisfăcător, din care peste 20% a venit din partea operatorilor de spaţii de lucru flexibile”, a declarat Sebastian Dragomir, Director Office Advisory la Colliers International.

Împărţirea activităţii de închiriere în funcţie de sector arată că segmentul de IT&C a condus detaşat, înregistrând două treimi din cererea totală.

El este urmat la mare distanţă de companii de banking şi financiar (16%) şi de servicii profesionale (puţin peste 10%). În funcţie de subpieţe, cererea raportată a venit în special din Vest şi Centru Vest”, se arată în comunicat.

Tot în acest trimestru au fost livrate în Bucureşti câteva proiecte mari precum The Mark, dezvoltat de S Immo – aproape de Piaţa Victoriei, şi a doua fază a complexului The Bridge în Centru Vest, dezvoltată de Forte Partners, dar deţinută de Dedeman. În plus, a fost livrat noul sediu Renault, dezvoltat de Globalworth.

Aproape 93.000 m.p. au fost adăugaţi stocului de birouri din Capitală, care ajunge astfel la un total de 2,5 mil. m.p. Până la finalul anului ar putea fi livraţi încă aproximativ 250.000 m.p. spaţii de birouri”, se arată în comunicat.

Piaţa forţei de muncă a fost tensionată în ultimul an, dar, din prisma problemelor cu care se confruntă firmele pe piaţa muncii, România stă mai bine decât restul ţărilor din Europa Centrală şi de Est, potrivit Colliers.

Cu toate acestea, noi locuri de muncă apar din ce în ce mai greu, astfel s-a remarcat şi lipsa jucătorilor noi importanţi intraţi în Bucureşti – în afară de un nou operator de spaţii de co-working, nu au fost înregistrate nume noi pe piaţa de birouri – ceea ce a pus presiune pe cererea netă în ultimul an şi jumătate. În cele din urmă, dinamica temperată din piaţa forţei de muncă va fi în contradicţie cu ritmul puternic al livrărilor”, se arată în comunicat.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here