Numeroase idei existenţiale şi teme literare se întrepătrund firesc la Ioan Es. Pop. (“unelte de dormit”, Editura Cartea Românească). Poetul este el însuşi: vocea care narează, personajul pe care îl urmăreşte, destinul, în principiu nefericit, aflat în centrul atenţiei. Niciun poem nu are în centru un alt sine decât al poetului, nu sunt descrieri ale unor situaţii în afara cărora el să se situeze. Chiar „străinul” din întunecata parafrază la Alecsandri: „Din văzduh cumplita iarnă...” este vădit tot el însuşi, văzut dinafară, cu răceala clasică a pastelurilor înaintaşului. Ciudate sunt cele doar cinci „potriviri după alecsandri & co” în care îi recunoaştem pe Alecsandri, Eminescu (în două), Emil Brumaru şi Mircea Dinescu. S-ar putea bănui o pornire ludică a poetului dacă „potrivirile” n-ar fi de-a dreptul sumbre, încărcate de pesimism, denunţând o lume bolnavă şi agresivă: „gunoaiele dorm duse, iar pe ele/ răsar precum nişte apostoli beţi/borfaşi cu ciocuri negre de ereţi/ la care se închină cucuvele (apocalipsa vine la pachet)”.

Alexandra Badea şi Mihaela Michailov au trecut de mult de emoţiile primului spectacol lucrat în colaborare. După “Complexul România”, la Teatrul Naţional din Bucureşti, şi “Cum depăşeşte Barbie criza mondială”, la Teatrul Naţional Timişoara, “Google ţara mea!” le-a adus împreună pe scena  Teatrului Foarte Mic. Textul vorbeşte despre discriminare, pune problema modului în care rasismul ne marchează vieţile. Iar personajele, chiar dacă aparţin unor medii sociale diferite, se situează obligatoriu fie de partea celor discriminaţi, fie de cea a intoleranţilor.

Ca şi în cazul lui Ioan Mureşan cu „Cartea alcool”, volumul lui Ioan Es. Pop “unelte de dormit” (Ed. Cartea Românească, ilustrată cu 10 desene de Dumitru Gorzo) este o operă mult aşteptată de cititori şi critici, autorul fiind cotat între cei mai valoroşi poeţi contemporani. Nu ar fi de mirare ca destinul ei să fie la fel de triumfal ca al volumului lui Mureşan şi să „ia tot ce se poate lua” în materie de premii şi recunoaşteri critice.

Haimanaua Editura Ideea Europeană a publicat foarte recent romanul „Haimanaua” de Emil Mladin, ediţia a doua. Prima ediţie a apărut în 1994 şi este cartea care l-a consacrat pe azi bine cunoscutul scriitor. Doi ani mai târziu avea să obţină, pentru următoarea carte, „Părintele Mavrodin”, prestigiosul premiu al Academiei Române. „Haimanaua” este povestea unui adolescent, Radu Tristu, aflat într-un orfelinat, maltratat de colegii mai mari, fără speranţe, fără bucurii, un băiat pentru care o zi când scapă de bătaie este o zi bună - dar asta se întâmplă rar. Are norocul de a fi adoptat de o familie din protipendada comunistă şi devine Radu Costea, cu posibilitatea de a se bucura de toate avantajele. Dar traumele copilăriei nu dispar şi Radu nu va reuşi niciodată să se integreze pe deplin în noua lui viaţă. Un roman excelent scris, despre care criticul Radu Voncu spune: „Curajul de a pătrunde în zone sociale marginale şi pe teritoriul psihologiilor solitare este dublat de un ochi atent la detalii şi un «penel» capabil să zugrăvească nuanţele infinitezimale ale unor atmosfere de o tonică autenticitate”. Este, fără îndoială, unul dintre cele mai bune romane ale anilor 90. De citit neapărat. Sau de recitit.

Scriitoare şi ziaristă independentă, Vanora Bennett a fost corespondent de presă în numeroase ţări marcate de instabilitate politică, de la Angola şi Cambodgia până la Rusia şi Zimbabwe. Apoi şi-a descoperit pasiunea pentru istorie şi talentul de a scrie romane istorice. Unul dintre acestea, „Regina mătăsurilor”, a fost publicat recent de Editura Allfa, traducere de Radu Trif. Acţiunea romanului se petrece în Anglia secolului 15, în perioada sumbră şi violentă a războiului dinastic dintre casa York şi casa Lancaster, zis şi „Războiul celor două roze”.

Acum este plecat! Selecţionat în programul Festivalului Zile şi Nopţi de Teatru European la Brăila desfăşurat până în 2 octombrie, Teatrul Act este prezent cu piesa „XXL (Fat Pig)” a scenaristului şi dramaturgului Niel LaBute. Piesa nu face excepţie de la caracteristicile de bază ale textelor autorului, despre teme incomode legate de idei preconcepute. Prin intermediul a patru personaje şi al dialogurilor traduse într-un limbaj contemporan “condimentat”, ni se propune dezbaterea unui conflict pe tema prejudecăţilor actuale.

Fotografia unei scări, aşe­za­tă astfel încât treptele merg perfect pe verticală, iată coperta (semnată de Mircia Du­mi­tres­cu) a volumului, primul cred, pu­blicat de Eusebiu Şte­fă­nes­cu: „Arhivarul clipei”, Edi­tura Semne. Cine nu-l cu­noaş­te pe maestrul Sebi Şte­fănescu a pierdut e­norm, dar nu totul, pentru că poate recupera ori­când, distinsul actor fiind o per­soană prin excelenţă afabilă şi accesibilă, deschisă dialogului. Dar o cale de cunoaş­tere este şi prezentul volum.

În perioada 25 septembrie-2 octombrie, la Oradea, se va desfăşura cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului de Teatru Scurt, eveniment dedicat pieselor într-un act, manifestare culturală care a devenit, încă de la prima ediţie, în 1976, una dintre cele mai importante, chiar dacă mediatizarea sa nu a fost una pe măsură.

Totul sub cer În 2009 am prezentat în această rubrică romanul „Ultimul Cato” apărut la Editura Humanitas Fiction, primul mare succes al scriitoarei spaniole Matilde Asensi, autoarea unor romane bestseller vândute în peste 20 de milioane de exemplare în toată lumea. Iată acum, în colecţia Raftul Denisei a aceleiaşi edituri, un alt bestseller semnat de Matilde Asensi: „Totul sub cer”, traducere din spaniolă de Dragoş Cojocaru şi Alina Ţiţei. Romanul este o incursiune în istoria milenară a Chinei, dar în acelaşi timp o captivantă poveste cu căutători de comori. În 1923, Elvira De Poulain, o pictoriţă spaniolă stabilită la Paris, primeşte vestea morţii soţului ei, aflat cu afaceri în China. Elvira pleacă spre Shanghai, împreună cu nepoata ei, Fernanda, dar abia când ajunge află că soţul ei a fost asasinat şi că ea şi Fernanda sunt în primejdie. Împreună cu anticarul Liao Jiang, Elvira şi Fernanda pleacă în căutarea mormântului primului împărat chinez şi a comorilor ascunse în mormânt, o călătorie plină de mistere, capcane şi pericole, în care persona­jele trebuie să dea dovadă de curaj şi de cunoştinţe în domenii variate, de la daoism la arte marţiale şi caligrafie. Aventura devine un drum iniţiatic. Pe scurt, un thriller istoric, bogat în suspans, dar şi în informaţii despre istoria şi cultura Chinei.

Marc Levy este autorul francez contemporan cel mai citit din lume. Născut în 1961, la Paris, a fost voluntar la Crucea Roşie, apoi antreprenor în SUA, după care a fondat o importantă companie de arhitectură în Franţa. A debutat în literatură în anul 2000, cu romanul „Şi dacă e adevărat…”, vândut în întreaga lume în milioane de exemplare şi ecranizat de Steven Spielberg (2005). Cartea a apărut în limba română la Editura Trei, alături de celelalte romane ale lui Marc Levy: „În altă viaţă”; „Te voi re­ve­dea”; „Prietenii mei, iubirile mele”; „Şapte zile pentru o eternitate”; „Copiii libertăţii”; „Prima noapte” etc. Acum, în colecţia Fiction Connection a Editurii Trei, a apărut romanul său „Hoţii de umbre”, traducere şi note de Marie-Jeanne Vasiloiu. Un băiat, elev în clasa a şasea, îşi dă seama că are o însuşire deosebită: poate să fure umbrele celorlalţi, fie ei prieteni sau duşmani, să stea de vorbă cu ele şi astfel să le afle gåndurile, să afle totul despre viaţa lor. Dar într-o vară, la mare, o cunoaşte pe Cléa, care scrie poeme pe cer cu un zmeu chinezesc în formă de vultur... Un frumos roman de dragoste.

„Cameristele“ este unul dintre cele mai recente proiecte ale Teatrului Arca. Textul lui Jean Genet, scris în 1947, parodiază identităţile sociale, iar conflictul dintre categoriile margi­nalizate şi opresori este actualizat într-o ma­nie­ră modernă. În absenţa stăpânei lor, cele două cameriste încearcă să-şi depăşească condiţia printr-un joc de identităţi, în care fiecare de­vi­ne pe rând Doamna. De fiecare dată când ră­mân singure acasă, cameristele Claire şi Solan­ge, dominate de sentimentul umilinţei şi în­durării, al opresiunii şi devotamentului, dar şi al revoltei, încep joaca-ritual de-a „Stăpâna şi camerista“.

Mihail Gălăţanu este mai cu­noscut, mai ales naţiona­liştilor şi celor care de regulă nu citesc poe­zie, cu atât mai puţin poezie contemporană, pentru un ciclu poetic intitulat „O noapte cu patria”. Textele din acel ciclu, de care di­feriţi inşi obtuzi nu înce­tează nici azi să se indigneze, deşi ei nu au citit din creaţia lui Mihail Gălă­ţanu decât citate din citate, necum mă­car volumul incriminat, au provocat un ma­re scandal acum vreo 15 ani. Acum Mihail Gălăţanu revine cu oarecare masochism la opera care nu că l-a consacrat, dar l-a aruncat ca pe un creştin ce este în groapa leilor gata de indignări gra­tuite („România aproximativă”, Editura Vinea).

Născută în Australia, Kate Morton a debutat strălucit cu romanul „Casa de la Riverton”, devenit bestseller pe trei continente, publicat în 2009 şi în România, în colecţia Raftul Denisei a editurii Humanitas Fiction. În acest an, în aceeaşi colecţie, a apărut un nou bestseller de Kate Morton - „Grădina uitată”, traducere de Sînziana Dragoş. În 1913,  la bordul unui vas care soseşte în Australia, este găsită o fetiţă abandonată. Are doar o valiză cu câteva haine şi o carte de poveşti. Nu ştie cum o cheamă, ştie doar că o femeie misterioasă, pe care o numeşte Autoarea, ar fi trebuit să aibă grijă de ea, dar a dispărut fără urmă. Este adoptată, noii ei părinţi o numesc Nell şi îi dezvăluie adevărul despre adopţie abia când împlineşte 21 de ani. Ea pleacă în Anglia, în căutarea adevăratei sale identităţi. După zeci de ani, la moartea lui Nell, nepoata ei, Cassandra, intră în posesia unei moşteniri neaşteptate: conacul Blackhurst şi grădina sa uitată, în care va descoperi secretele nefericitei familii Mountrachet.

„Temele” reprezintă, în opinia mea, unul dintre cele mai importante capitole ale operei extrem de vaste a lui Nicolae Manolescu. În orice caz, eu l-am descoperit şi am fost cucerit de scrisul său prin aceste scurte eseuri, mai libere decât un articol critic ori recenzie, chiar dacă unele pornesc de la o singură carte, aceea nefiind neapărat de literatură. Prima „temă” - deseori articolele sunt departe de a fi monotematice - a fost publicată, după spusele autorului, la 25 aprilie 1970, în „Luceafărul” condus pe atunci de Ştefan Bănulescu.

Desfăşurată între 31 august şi 3 septembrie, Gala Tânărului Actor HOP şi-a desemnat câştigătorii. La Mangalia, evenimentul dedicat Tânărului Actor a început, ca în fiecare an, în aceeaşi atmosferă optimistă. "Promovarea şi lansarea tinerilor absolvenţi din învăţământul superior artistic de stat şi particular" a adus pe scenă 20 de candidaţi la secţiunea "Individual" şi au fost jucate, la secţiunea "Grup", patru piese: "The H(eden) Garden" de Alexandra Pâzgu, "Hamlet... Eu sunt?", după „I am Hamlet" de Richard James, "Fetele grase câştigă întotdeauna", de Madeleine George, cu Lavinia Coman, Alexandra Crăciun, Alexandra-Elena Gogan şi Eliza Păuna, şi "Repetiţia", colaj de texte după Eugène Ionesco şi Matei Vişniec cu Maria Salcă, Adriana Ştefănache, Anca Eugenia Ţecu şi Diana Croitoru.

Textul lui Labiche, prezentat scenic pentru prima dată în 1851, la Thèâtre du Palais Royal din Paris, este un "vodevil lejer". Denumit "teatru al teatrelor", un pavilion de la Romexpo devine locul premierei oficiale cu "Femeia care şi-a pierdut jartierele" de Eugène Labiche, un spectacol regizat de Silviu Purcărete, sub sigla Teatrului de Comedie. Formula de succes a comediei bulevardiere presupune o îmbinare inspirată a unui text scris cu ironie şi subtilitate, nume de actori cu statut de vedetă şi o regie care surprinde umorul cu inteligenţă. Povestea simplă, plină de încurcături, este gândită de Silviu Purcărete într-o manieră care trece dincolo de graniţa teatrului comic de tip clasic fără a-şi pierde însă farmecul.

Exilul şi literatura A apărut revista „Viaţa Românească”, numerele 7-8/2011, cu un sumar bogat, din care menţionez proza lui Constantin Abăluţă, poemele Ioanei Diaconescu, editorialul lui Nicolae Prelipceanu, „Ion”, în memoria lui Ion Zubaşcu, „7 întrebări pentru 70 de ani” - un interviu realizat de Marian Drăghici cu maestrul Mircia Dumitrescu, cronici, comentarii critice, eseuri. Remarcabilă secţiunea „dosar VR”, care cuprinde, sub genericul „Exilul şi literatura”, intervenţiile unor participanţi la festivalul internaţional „Zile şi nopţi de literatură” de la Neptun. Dacă pentru Nicolae Manolescu „nu există exil, ci doar exilaţi”, iar Leon Butnaru (Chişinău) vorbeşte despre exilul interior, Carmen Firan (New York) susţine că emigrantul este „străinul cu două identităţi... şi va rămâne toată viaţa scindat între ele”. Horia Gârbea (Bucureşti) este de părere că „artiştii sunt şi vor rămâne mereu nişte exilaţi”.

În colecţia Raftul Denisei a Editurii Humanitas Fiction a apărut romanul „Începem coborârea” de James Meek, traducere şi note de Dana-Ligia Ilin.  Fost jurnalist, corespondent de război, James Meek este cunoscut deja cititorilor români. Romanul său „Un gest de iubire”, un bestseller internaţional, a apărut cu câţiva ani în urmă la aceeaşi editură şi, o veste bună, va fi reeditat foarte curând. Personajul principal din „Începem coborârea”, Adam Kellas, un alter ego al autorului, este ceea ce numim „antierou”. Divorţat, cu o carieră literară nu prea de succes, dezamăgit de viaţă, Adam Kellas devine corespondent de război în Afganistan. Acolo o cunoaşte pe ziarista americană Astrid Walsh, o femeie misterioasă, complicată, cu multe probleme. Spre uimirea lui Adam, ceea ce începuse ca o aventură scurtă şi fără consecinţe pare să fie o iubire adevărată... Un roman foarte bun.

“Şoc! Mă mărit c-un zoofil”, piesă de teatru cu text scris după reţeta teatrului contemporan pe o temă cel puţin la fel de actuală precum cea a drogurilor, sexului sau violenţei, poate fi văzută în spaţiul dedicat artei dramatice la Teatrul Arca - Club La Scena. Banii. Piesa lui Ştefan Lupu este un instantaneu din viaţa a două tinere prinse în jocul care speră că le va aduce fericirea. Cum o fi viaţa altfel? Una blondă, cealaltă roşcată, una mai vulgară, alta mai neroadă, cele două “piţi” fac un ban cinstit la linia erotică oferindu-le inapţilor sexului tare varianta îndeplinirii fanteziilor zoofile.