Războiul dintre generaţia “noului val” din cinematografia românească şi cei numiţi de ei “dinozauri” sau “expiraţi” a început acum 20 de ani şi continuă şi astăzi. Ba chiar a atins amplitudinea maximă. Scânteia care a aprins butoiul cu pulbere este o încurcătură făcută, la sfârşitul anului trecut, de fostul ministru al Culturii, Theodor Paleologu care, într-un puseu de sagacitate (şi inspirat de Cristian Mungiu), a tăiat, de pe lista membrilor consiliului de conducere al CNC, Asociaţia Producătorilor de Film. Aceştia, bineînţeles, au făcut contestaţie.

Una dintre cele mai mari aberaţii legislative este pe cale de a ajunge pe masa de lucru a Camerei Deputaţilor. E vorba despre proiectul de lege privind organizarea şi exercitarea profesiei de artist vizual. De fapt, lucrurile aşa au şi fost prezentate în comunicatele de presă: ca fiind deja în faza de proiect, aflat la Comisia de cultură a Camerei. Şerban Dumitru, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici (şi iniţiatorul proiectului), neagă acest lucru, spunând că i l-a înmânat cu titlu personal lui Ioan Sbârciu, care este membru al Comisiei de cultură, dar este, în acelaşi timp, şi artist plastic.

Totul se reinventează, totul se reconceptualizează. Chiar şi de sărbători. Mai ales de sărbători. Şi mai ales când e vorba de cea mai lungă lună a cadourilor: martie. O lună dedicată în exclusivitate femeilor. Bărbaţii inspiraţi vor profita de situaţie ca să-şi reîncarce sentimentele. Sau măcar să aducă bilanţul sentimental pe linia de plutire. Iar în întâmpinarea acestei aspiraţii vine inspiraţia „vânzătorilor de cultură”.

Am abordat recent un fenomen care se tot întâmplă, din 1990 încoace, în spaţiul cultural urban, în special în Bucureşti. Şi anume „cultura de club“. Ea îşi are originea în ceea ce am numit, cu altă ocazie, „cultura de cârciumă“, fenomen cu rădăcini şi mai adânci, consacrat strălucit în perioada interbelică. Nu vom reveni asupra acestor din urmă chestiuni, întrucât deja le-am identificat şi sub aspectul tradiţiilor, şi sub acela al formelor actuale de expresie.

În prima lună a anului au avut loc în Bucureşti cinci licitaţii cu obiecte de artă: două la Alis, două la Goldart şi una la Monavissa. Artmark nu a avut încă nicio licitaţie, această casă organizând, aşa cum se ştie, numai licitaţii trimestriale, pe anotimpuri. În schimb, Galeria ArtSociety, a aceleiaşi case, a deschis o expoziţie retrospectivă a pictorului Viorel Mărginean

În urmă cu exact trei ani, încercam o evaluare globală a pieţei de carte din România, o identificare a tendinţelor şi o apreciere procentuală a vânzării de carte pentru copii, în raport cu celelalte categorii de cititori. În mare, lucrurile au rămas neschimbate, cu o vizibilă tendinţă de creştere a vânzărilor, chiar şi în condiţii de criză economică. Explicaţia acestei stabilităţi ar fi aceea că, în privinţa bagajului de lectură, părinţii sunt, se pare, mai grijulii cu copiii decât cu ei înşişi.

Există în Bucureşti 11 institute similare Institutului Cultural Român (ICR), dar aparţinând altor state. Aceste centre au aceeaşi misiune, aceeaşi strategie şi aproximativ aceleaşi mijloace de promovare a valorilor naţionale din ţările lor. Diferenţele apar la criteriile de selecţie a valorilor promovate. Toate cele 11 institute aparţin unor ţări europene, activitatea similară a statelor din afara acestui spaţiu fiind acoperită de ataşaţii culturali ai ambasadelor. Cât priveşte centrele culturale, ele acţionează în cadrul unei structuri mai largi, numită EUNIC

Termenul Incunabulum a fost folosit pentru prima dată de Bernhard von Mallinckroth, în anul 1639, şi se referea la prima tipographiae incunabula, pentru a denumi perioada de început a tiparului, nu cărţile propriu-zise. În limba latină cuvântul incunabulum (pl. incunabula) însemna „scutece“ sau „leagăn“, dar putea căpăta şi semnificaţia mai largă de început, „drum de plecare“.

În urmă cu vreo patru ani semnalam un fenomen de „migraţie“ masivă a activităţilor culturale din zonele de referinţă spre cluburi şi restaurante. Fenomenul -o formă de „descentralizare“ a culturii - l-am botezat generic „cultura de cârciumă”. Între timp, s-au produs structurări şi polarizări interesante ale evenimentelor culturale, personalizând diferit fiecare local. În acest moment, din cele aproximativ 600 de stabilimente de tip cârciumă, câte există prin Bucureşti, aproape 250 sunt cluburi.

Dintre miile de cărţi, documentare, filme şi cer­cetări mai mult sau mai puţin ştiinţifice care au studiat viaţa şi scrierile lui Nostradamus, ope­rele lui Mario Reading se detaşează vizi­bil. Por­nind de la indexul catrenelor acestui personaj mitizat în timpul „nebu­niei sfârşitului lumii”, Reading des­coperă că cifrele îndelung ignorate fac trimitere directă către datele istorice exacte ale e­venimentelor, trecute sau viitoare, care fac obiectul previziunilor. După ce cartea sa a deve­nit unul dintre bestseller-urile „Săptămânii Financiare”, Mario Rea­ding se prezintă cititorilor într-un interviu în exclusivitate.

În perioada 25-29 noiembrie a avut loc, în pavilionul central de la Romexpo, Târgul Internaţional „Gaudeamus - Carte de învăţătură“. Au expus 385 de edituri şi organizaţii culturale (faţă de 400 în 2008), pe o suprafaţă de 14.000 de metri pătraţi. Numărul vizitatorilor a fost de aproximativ 110.000, mai mare decât la ediţia din 2008 (100.000 vizitatori), iar numărul evenimentelor specifice a fost de 530 (faţă de 400 anul trecut). Paradoxal, mai ales că suntem în perioadă de criză, vânzările de carte au crescut şi ele cu 25% faţă de ediţia de anul trecut.

„Dacă atârni o capră de un cârlig şi o tai la picioare, aceasta va muri foarte încet, pe măsură ce sângele i se scurge din corp, picătură cu picătură - agonizează ani de zile”. Aceasta este imaginea economiei ţărilor din Balcani, relevată lui Misha Glenny de un oarecare Emil Kiulev, gangster, poliţist şi om de afaceri bulgar. Sistemul acesta de distrugere lentă a unei economii a fost instituit în Bulgaria de Ilia Pavlov, magnatul celui mai mare holding din această ţară şi unul dintre cei mai bogaţi oameni din Europa de Est

Luni 23 noiembrie, la sala Amfiteatru a Teatrului Naţional, a avut loc Conferinţa Naţională a USR, unde a fost ales noul preşedintele Uniunii Scriitorilor. Nu a fost nevoie de al doilea tur de scrutin, întrucât Nicolae Manolescu a câştigat din primul tur. Din cele 344 de voturi valide, 174 au fost în favoarea lui Manolescu.

La licitaţiile de deschidere a sezo­nului toamnă-iarnă (6 septembrie-15 octombrie), semnalam o aşezare a încasărilor în tendinţele indicate de sezonul trecut: vânzări procentual mari la Artmark, printr-o strategie de promovare agresivă şi fastuoasă, dispariţia din peisaj a Casei Pogany, îndreptarea în aceeaşi „direcţie“ a Casei Monavissa, deplasarea Casei Alis din zona de performanţă în zona de subzistenţă, menţinerea la ace­eaşi cotă de vânzări a Casei Gold­art. Ultimele şase licitaţii (desfăşu­rate la Goldart, Alis şi Monavissa) pun în evidenţă o revenire uşoară la Alis şi o prăbuşire totală la Monavissa.

Alegerile de la ASB de pe 2 noiembrie au fost doar „buzduganul“ care anunţa marea bătălie de la Conferinţa Naţională a USR, când se va alege preşedintele Uniunii. Competiţia va avea loc la Teatrul Naţional, pe 23 noiembrie, a doua zi după alegerile prezidenţiale. Combatanţi: Nicolae Manolescu (actualul preşedinte), Nicolae Breban, Ştefan Agopian, Constantin Stan (care candidase şi la ASB) şi Dan Mircea Cipariu (preşedintele secţiei de poezie de la ASB)

S-a tras cortina la cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru. Merită precizat faptul că e singurul fenomen care a supravieţuit tranziţiei. În rest, nu doar fenomenele sociale, culturale sau de altă natură, ci şi fabricile, cinematografele, agricultura, turismul etc. au fost distruse sau vândute. Explicaţia acestei rezistenţe e simplă: festivalul nu avea încorporat, în concept, nicio conotaţie politică, nu era, în accepţia bişniţarilor postdecembrişti, o marfă  pe care s-o poată vinde la suprapreţ şi, nu în ultimul rând, Festivalul era mult prea puternic legat de tradiţia şi prestigiul teatrului românesc, ca să dispară cu una-cu două.

Cu o lună în urmă au avut loc, în cadrul Uniunii Scrii­to­rilor din România, alegerile pentru condu­cerile secţiilor ASB (Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti). Au fost aleşi ur­mă­torii preşe­dinţi: Dan Mir­cea Cipariu (Secţia Poezie), Constantin Stan (Proză), Ga­briel Di­mi­sianu (Critică), Ho­ria Gârbea (Dramaturgie), Iri­na Horea (Traduceri), Ion Ho­bana (Copii/Ti­neret). UPDATE: Horia Gârbea a câştigat cu peste 70% alegerile in ASB

Zbuciumul politic din ultima lună a afectat, cum era de aşteptat, şi piaţa de artă. Pentru că, aşa cum se ştie, mulţi colecţionari (de fapt investitori) sunt angrenaţi în structurile Parlamentului sau în Guvern. Şi cum mişcările politice s-au petrecut chiar la nivelul acestor structuri, o parte din clientela obişnuită a caselor de licitaţie a fost cam „ocupată”. Îngrijorarea managerilor de la Goldart, Alis, Monavissa sau Artmark s-a dovedit îndreptăţită. Totuşi, scăderea vânzărilor nu s-a manifestat „democratic”, ci în funcţie de tendinţa pe care o aveau la momentul desfăşurării licitaţiilor. Principalele „victime” ale acestei conjuncturi au fost Monavissa şi Alis.

Printre cele 14 teatre bucureştene subvenţionate de Primăria Capitalei, există unul mai cu „moţ”. E cel mai tânăr şi mai performant dintre toate, păstrând, evident, proporţiile, adică ţinând cont de mărimea sălii şi a clădirii. El reprezintă, pe harta teatrelor din Bucureşti, cam ce era Teatrul Mic pe vremuri. Cu o sală de 150 de locuri întotdeauna plină (se joacă numai cu casa închisă şi cu bilete rezervate pe liste de aşteptare), teatrul atrage prin formula artistică indusă (şi impusă) de un manager. Numele managerului este George Ivaşcu, iar cel al teatrului - Metropolis. Este singurul teatru de proiecte din România