Problema serviciilor disponibile în magazinele de lux a căpătat suficientă greutate cât să determine succesul sau falimentul unei afaceri. Dacă in­tri într-un magazin unde eşti dispus să cheltuieşti 1.000 de euro, nu e su­ficient ca vânzătorul să-şi scoată na­sul din revista de integrame şi să-ţi arunce un zâmbet palid. Tre­buie să ştie, de la prima vedere, ce fel de bu­gete manevrezi, ce fel de haine pre­feri, ce măsuri ai (ca să nu pierzi ju-mătate de zi în cabina de probă) şi, în general, să facă din vizitarea ma­ga­zinului o experienţă de neuitat.

Care este deosebirea dintre o eşarfă din cea mai fină mătase fabricată în China (care este, totuşi, patria mătăsii) şi una semnată Hermès? De ce un trenci Burberry este altfel decât unul comun, din materiale similare? Ce au făcut Coco Chanel, Christian Dior, Armani, Versace sau Brioni altfel decât restul lumii, atunci când au creat simbolurile luxului? Există sau nu reguli pentru a crea articole nemuritoare?

Nu se ştie când vom mai avea parte de o stare atât de confuză pe piaţa luxului. Abundenţa de cifre, ameţitor- pozitive atunci când vin din partea companiilor, şi pre-apocaliptice când vin din partea băncilor şi a guvernelor, dublate de incapacitatea de pătrundere a fenomenelor globale din partea marilor companii care se ocupă de analiza pieţelor şi de predicţii pe diverse termene – toate acestea au provocat discuţii interminabile despre categorii de vârstă, zone geografice, branduri de familie (în opoziţie cu marile grupuri), prezenţă online sau sustenabilitatea producţiei. Un lucru a fost ignorat pe deplin şi ar putea trece neobservat şi în acest an, deşi s-au făcut referiri (mărunte) la el: factorul uman.

În 1998, ONU interzicea achiziţionarea de diamante din Angola, pentru că acestea erau vândute spre a finanţa un sângeros război civil. UNITA (Uniunea Naţională pentru Independenţa Totală a Angolei) vânduse între 1992 şi 1998 diamante brute în valoare de 3,72 miliarde de dolari. Masacrul din Sierra Leone (500.000 de morţi) a fost finanţat cu acelaşi tip de fonduri. Liberia şi-a procurat comisioane pentru diamantele din Sierra Leone în timpul embargoului internaţional, iar banii au finanţat războiul preşedintelui împotriva facţiunilor rebele. Războiul Civil din Coasta de Fildeş şi războaiele civile din Republica Democrată Congo (actualmente Zair) au fost sprijinite financiar tot de diamantele „pătate de sânge”. Pe plan mondial, câteva organizaţii – dintre care cele mai importante sunt Responsible Jewellery Council (RJC) şi World Diamond Council – promit să lupte împotriva acestui fenomen. Însă cifrele arată că fenomenul, de fapt, nu mai există, iar comentatorii adaugă şi că RJC, la fel ca şi alte instituţii similare, nu ar avea nici un fel de credibilitate.

Minimul impuls al pieţei de lux mondiale, care a dat semne de revenire la sfârşitul lui 2009 şi începutul lui 2010, nu a fost resimţit câtuşi de puţin în România. Dimpotrivă: un studiu al CPP - Management Consultants arată că piaţa de lux autohtonă a scăzut cu 25% în timpul primului trimestru al acestui an şi că tendinţa de scădere se va simţi pe tot parcursul lui 2010. Cele mai puternice scăderi pe piaţa de lux au fost în­­re­gis­trate pe segmentele au­to, ambarcaţiuni, bijuterii, mo­dă şi turism.

În 1933 aviatorul american Charles Lindbergh a pornit împreună cu  soţia sa  într-o călătorie de 47.000 de km în jurul Atlanticului de Nord. Echi­­pamentul pe care Lindbergh l-a luat cu el în lunga sa călătorie includea şi un cronograf de mână creat special de Longines pentru acest voiaj. Astăzi, Longines reeditează această piesă sub numele Longines Lind­bergh’s Atlantic Voyage Watch, ca un omagiu adus acelei călătorii realizate de cuplu de-a lungul nordului înde­părtat. Acest cronograf mecanic de mână are un diametru de 47,5 mm şi întoarcere automată.

Marele top al celor mai bogaţi monarhi din lu­me, publicat anual de Forbes, a rezervat puţi­ne surprize în acest an, după lovitura de teatru din septembrie 2008, când sultanul din Brunei, conside­rat a fi, de departe, cel mai bogat om din lu­me, a fost depăşit detaşat de regele Thailandei, „datorită îmbu­nă­tăţirii transparenţei fondului Crown Property Holdings”. Practic, atunci s-a aflat că averea regelui Bhu­mibol era de 35 de miliarde de dolari, nu de 5-6 miliarde, cum se estimase până atunci. În rest, Maiestatea Sa Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a mai câştigat un loc, Prinţii Al­bert şi Hans-Adam au pierdut unul...

„Sălbaticii”, „oamenii cavernelor” şi „ţăranii marilor” oraşe, aşa cum erau numiţi în urmă cu aproape jumătate de deceniu, sunt pe cale să devină „the man”, exemplul de urmat şi noua modă ultraurbană. Doar că cei care urmează moda nu pot deveni peste noapte retrosexuali, fără să fie „mirosiţi” şi penalizaţi instantaneu. Pentru că, printre al­te­le, retrosexualul este şi un adevărat vânător, cu instincte ascuţite. „Nu e roz, e roşu britanic...”, se scuzau „invadatorii” în tricouri mulate care, cu zece ani în urmă, au îm­pân­zit oraşele şi care nu aveau niciun fel de dubii asupra propriei lor sexualităţi, ci doar erau „mai în contact cu latura feminină şi mai image-conscious”.

După ce mai multe publicaţii specializate au sesizat că miliardarii din Orientul Mijlociu au „ieşit la cumpărături” şi cheltuiesc la acelaşi nivel ca şi înainte de criză, raportul anual World Wealth, publicat săptămâna trecută de Merrill Lynch şi Capgemini, explică şi motivul: averile au ajuns la acelaşi nivel ca în 2007. Numărul de milionari din Orientul Mijlociu a crescut în ultimul an cu 7,1%, până la 400.000...

Administratorul special numit de statul italian pentru conglomeratul IT Holding a decis ieri să scoată la licitaţie compania producătoare de lux Gianfranco Ferré. Preluată de către IH Holding în 2002, Ferré s-a văzut lipsită complet de sprijin financiar încă de la debutul crizei, ajungând să acumuleze datorii considerabile.

După câteva prognoze extrem de optimiste, care porneau de la o creştere mică, dar destul de constantă, a vânzărilor de lux din ultimele două trimestre, recenta conferinţă Reuters Global Luxury Summit a reuşit nu doar să zdruncine aparenţele de “actori încrezători” ale vânzătorilor de lux din pieţele tradiţionale, ci şi să genereze temeri majore în legătură cu posibilitatea reală a acestora de a se redresa prin activităţile de pe pieţele emergente – India şi China – sau prine extinderea portofoliului de produse.

PPR, gigantul luxului care are în proprietate şi grupul Gucci, a anunţat ieri că locul lui Alexander McQueen va fi luat de Sarah Burton, unul dintre designerii principali ai casei. Locul de director de creaţie a rămas vacant după sinuciderea lui McQueen, în februarie 2010, chiar în prima zi a New York Fashion Week, unde urma să fie prezentată colecţia de toamnă/iarnă 2010.

De curând, toată presa internaţională s-a lansat în comentarii despre noul val de miliardari indieni care cuceresc încet, dar sigur, Londra. Pe o piaţă semi-blocată, cu cele mai mari preţuri din lume, miliardarii indieni au devenit cei mai importanţi clienţi ai agenţiilor imobiliare londoneze. Însă apetitul lor pentru cheltuieli fabuloase este departe de a fi cuprins în cifre. Se spune că nu poţi intra într-un magazin de lux în Londra fără să dai nas în nas cu un indian.

Revenirea pieţei de lux înseamnă un imbold sumplimentar pentru cei care au ştiut să-şi elaboreze strategiile astfel încât să câştige şi pe timp de criză. Performerii absoluţi ai ultimilor doi ani sunt, de departe, Hermès şi Burberry, cei din urmă anunţând, de altfel, profituri record pentru anul fiscal încheiat la 31 martie.

Gigantul Gucci a inaugurat recent un nou departament, Gucci Premiere, care se va ocupa în viitor de tot ceea ce ţine de crearea de haute couture. Ţinta principală va consta în rochiile pregătite pentru “covorul roşu”, prima creaţie văzută în public fiind rochia purtată de Salma Hayek în seara dechiderii oficiale a festivalului de la Cannes.

Ne abordează oameni din Kuweit, Arabia Saudită, Qatar. Nicio proble­mă. Le arăt tuturor două degete (n.r. - gest obscen la britanici). Harrods’ nu e de vânzare. Nu e Marks&Spencer sau Sainsbury. Este un loc special, care le oferă oamenilor plăcere. Nu există decât o singură Mecca”. Sunt cuvintele pe care le rostea Muhamad al Fayed (foto) în urmă cu o lună. Sau cu trei săptămâni înainte să vândă Harrods’ cu puţin peste 3 miliarde de dolari către Qatar Investment, compania care gestionează încasările din petrol şi gaze ale statului Qatar. Al Fayed este preşedinte onorific al Harrods’ şi promite că va continua să reprezinte brandul.

Despre orice ar fi vorba în piaţa de lux - modă, încălţăminte, bijuterii sau instalaţii de sunet -, cunoscă­torii ştiu că există şi o altă lume, dincolo de reclamele strălucitoare ale marilor firme. Dacă vorbim doar despre încălţăminte, Vuitton, Ferragamo, Louboutin sau Blahnik sunt doar nişte nume oarecare dacă ar sta cineva să le compare cu John Lobb, St. Crispin’s, Scheer sau alte asemenea. Puse alături de pantofii creaţi pe comandă de către cei mai buni manufacturieri ai lumii, din pantofii „de firmă“ nu mai rămâne decât sclipiciul bine desenat şi mult supraevaluat.

Averile cumulate ale celor mai bogaţi cetăţeni britanici au crescut cu 30% în 2009, atingând nivelul de 335,5 miliarde de lire sterline, cu 77 de miliarde de lire mai mult decât în anul precedent. O parte din creştere provine din revenirea la normal a preţurilor proprietăţilor imobiliare, precum şi din creşterea rapidă a valorii acţiunilor.

Spre deosebire de orice altă marfă din circuitul comercial, vinul poartă cu sine informaţie, cultură, atitudini, partizanate, conflicte mocnite sau făţişe, este prilej de „agonie şi extaz”, aliment divin şi alcool pentru rătăciţii lumii. Mai mult decât orice, este un produs care „se vorbeşte”. Cele câteva nuanţe ale cafelei, ceaiului sau ale single-malt-urilor pălesc în faţa giganticelor enciclopedii dedicate cunoştinţelor oenologice. De aceea, formele în care vinurile se prezintă lumii variază de la degustări intime, între prieteni, până la expoziţii gigantice, de zeci de hectare. În ultima lună am avut parte de toate…