Bugetele de transferuri ale marilor cluburi europene par a fi secat, în pofida faptului că tocmai a avut loc Campionatul Mondial. După o astfel de competiţie, de obicei se realizau mutări pe sume exorbitante. În acest an, potrivit cotidianului sportiv spaniol „Marca”, până pe 5 august se realizaseră, în principalele patru competiţii europene (Spania, Anglia, Franţa şi Italia), tranzacţii de numai 260 de milioane de euro, o sumă de aproape trei ori mai mică faţă de cea cheltuită până la aceeaşi dată a anului trecut - 700 de milioane de euro.

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, vrea să creeze o concurenţă acerbă, în prezent inexistentă, pe piaţa drepturilor de televizare, care să-i permită vânzarea viitorului pachet pentru perioada 2011-2014 cu 120 de milioane de euro în plină criză. Un preţ mai mare cu 15% faţă de cel obţinut de la RCS&RDS şi Antena 1. El oferă exemplele altor campionate. Numai că în Italia, de exemplu, concurenţa este una acerbă, iar piaţa transmisiunilor este extrem de dezvoltată, nu ca în România, unde se preiau meciuri de pe site-uri pirat, nu în sistemul pay-per-view, ci peer-to-peer.

Oficialităţile sud-africane au cata­logat organizarea Campionatului Mondial de Fotbal drept un succes economic, exprimat în locuri de muncă temporare în construcţii şi într-un număr mai mare de poliţişti angajaţi. Totuşi, pentru ca stadioanele să nu aibă soarta coloşilor industriali din Europa de Est este nevoie de ajutorul rudei mai sărace la nivel mondial a fotbalului, rugby-ul, sport cu o audienţă mult mai mare în Africa de Sud.

Organizarea unui Campionat Mondial nu este un lucru oportun pe timp de criză. Cu atât mai mult cu cât majoritatea veniturilor provenite din vânzarea drepturilor media, cele de sponsorizare şi din vânzarea biletelor vor intra nu în buzunarele sud-africanilor, ci în ale Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA). Pe lângă legile economiei clasice, în ultimul timp o ana­liză statistică a dezvăluit o nouă lege de fier a activităţii economice: organizatorii de evenimente sportive supraestimează întotdeauna beneficiile economice ale u­nui astfel de eveniment şi îi subestimează costurile. Cu toate acestea, statele se înghesuie în continuare să organizeze astfel de evenimente.

Veniturile din drepturile de televizare au devenit decisive în ceea ce priveşte departajarea cluburilor de fotbal în funcţie de venituri. Dacă la capitolul încasări din ziua meciurilor şi din activităţi co­merciale, la principalele clu­buri şi ligi din Europa situaţia este oarecum echilibrată, mo­dalităţile diferite de ne­go­ciere a drepturilor de televi­za­re, colective sau individua­le, avantajează cele două principale cluburi spaniole: Barcelona şi Real Madrid.

Criza financiară aduce cu sine nu numai surprize neplăcute, ci şi satisfacţii. Deşi se confruntă cu probleme financiare, dovadă planul de restructurare de anul trecut, Oltchim are şanse în acest an să devină lider de piaţă în UE. Liderul pieţei de handbal feminin, şi nu al celei petrochimice, e adevărat!

Există câteva idei preconcepute în lumea sportivă, şi nu numai. Una dintre ele este că fotbalul este cel mai iubit sport de pe planetă, iar cea de-a doua că Premier League este cea mai bogată ligă din lume. Numai că aceste afirmaţii se bazează mai mult pe impresii şi sondaje (date cantitative), şi nu pe studii calitative. În realitate, cel puţin din punctul de vedere al salariilor jucătorilor, numai două echipe din Perfidul Albion apar în top 30: Chelsea, pe locul 4, şi Manchester United pe 14.

Formaţiile spaniole conduc clasamentul financiar al cluburilor, Barcelona reuşind, după victoria din finala Champions League din mai, să o depăşească pe Manchester United şi pe teren financiar. Real Madrid continuă să ocupe primul loc, înregistrând în anul competiţional 2008-2009 venituri de peste 400 de milioane de euro, potrivit Deloitte

Condiţiile din ce în ce mai dificile de creditare au determinat cluburile de fotbal să găsească soluţii alternative pentru a-şi întări loturile în această iarnă. Soluţia favorită: împrumuturile de jucători, dublate de transferarea gratuită a altora care şi-au încheiat contractele cu fostele echipe pe cale amiabilă. România n-a făcut excepţie, jucătorii transferaţi pe sume de bani putând fi număraţi pe degetele unei mâini.

Cluburile de fotbal sunt chema­te în instanţă de admi­nis­traţiile financiare, di­rec­ţiile fiscale ale primă­ri­ilor şi creditorii care au de recuperat sume ce variază de la câteva zeci de mii la mi­lioane de euro. Pe lista cluburilor a­flate la un pas de insolvenţă se află e­chipe importante din Liga I. Din cauză că finan­ţatorii sunt tot mai strânşi la pungă, coşmarul echipelor de fotbal continuă.

În cazul în care criza economică nu-şi face simţită prezenţa pe o piaţă, în acest caz pe piaţa transferurilor în Europa, au grijă guvernele să dea lovitura de start a recesiunii prin măsurile anti-criză adoptate. În România, absorbţia de către Finanţe a lichidităţilor din economie s-a transferat fidel pe gazonul Ligii lui Mitică: dacă în sezonul 2008-2009 (şi în perioada de vară, şi în cea de iarnă) cluburile româneşti cumpărau jucători în valoare de 61,5 milioane de euro şi vindeau de 50 de milioane, în această vară suma totală plătită pe transferuri a fost de 8 milioane, vânzările ridicându-se în schimb la 13 milioane. Cu alte cuvinte, în lipsă de cash, patronii români au decis să lichid(iz)eze activele cele mai de preţ pe care le deţineau: propriii jucători!

La jumătatea anului 2009, şapte din cele 18 cluburi de fotbal din Liga I figurează pe lista datornicilor la buget, cu restanţe de peste trei milioane de euro. Din declaraţiile directorului Direcţiei Licenţe şi Afilieri din Federaţia Română de Fotbal (FRF), Viorel Duru, reiese că datoriile au fost acumulate în decursul acestui an, întrucât, pentru a primi licenţa de funcţionare pentru sezonul 2009/2010, cluburile au trebuit să dovedească, cu acte, că nu aveau restanţe la obligaţiile de plată către Fisc, scadente la 31 decembrie 2008

În timp ce alte sectoare ale economiei par lovite de criză, fiind marcate de şomaj, pierderi financiare şi de blocarea creditării, fotbalul pare a trăi momentul său de aur. Salariile fotbaliştilor cresc, Manchester United anunţă un profit operaţional record, iar băncile sunt dispuse să crediteze sportul rege. În plină scădere de preţuri a activelor, fotbaliştii sunt printre puţinele active la nivelul cărora se înregistrează inflaţie, şi nu deflaţie. Dovadă: cele 160 de milioane de euro plătite de Real Madrid pentru Kaka şi Cristiano Ronaldo

Federaţia Română de Fotbal (FRF) vrea să plafoneze numărul de jucători străini din loturile echipelor româneşti şi încearcă să fenteze normele europene privind libertatea pieţei muncii urmând modelul UEFA. Comitetul Executiv al FRF a decis, săptămâna trecută, ca echipele ce activează în Liga I să înscrie la fiecare meci, începând cu sezonul 2009-2010, cel puţin opt jucători de cetăţenie română sau formaţi la nivel naţional. „Prin «jucători formaţi la nivel naţional» se înţeleg jucătorii care, indiferent de cetăţenie, au figurat ca legitimaţi şi au participat la competiţii pentru un club din România timp de minimum 3 ani în perioada cât au fost în vârstă de 15-21 de ani“, a anunţat FRF.

Gustul amar lăsat conducătorilor lui Manchester United de pierderea finalei Ligii Campionilor a fost atenuat de noile date financiare prezentate săptămâna trecută de Deloitte. Potrivit acestora, campioana Angliei a obţinut în sezonul 2007-2008 un profit operaţional-record pentru un club de fotbal: 71,8 milioane de lire sterline. În plus, fosta campioană a Europei a semnat un nou contract de sponsorizare, cu Aon Corporate, pe 4 ani, în valoare de 20 de milioane de lire pe an. Şi acest lucru în plină criză.

Banii n-aduc fericirea, şi de cele mai multe ori nici măcar nu o întreţin. Dovadă investiţiile în fotbal a doi dintre cei mai importanţi miliardari din spaţiul ex-sovietic, Roman Abramovici, la Chelsea, şi Dimitri Surkis, la Dinamo Kiev, care, în pofida unor sporadice succese pe plan intern, la nivel internaţional au eşuat lamentabil. Săptămâna trecută am întâlnit însă şi ex-sovietici fericiţi: patronul lui Mircea Lucescu de la Şahtior Doneţk, Rinat Ahmetov, şi fanii echipei din estul Ucrainei

China a reusit să-si transforme PIB-ul în trofee olimpice, adjudecându-si nu mai puţin de 51 de medalii de aur. Nu doar că atleţii din ţara-gazdă au confirmat anticipaţiile economistilor, citaţi în urmă cu o lună de SFin, dar au si depăsit asteptările acestora. Acelasi lucru se poate spune si despre

Performanţele bursiere ale cluburilor listate sunt subminate în primul rând de cresterea necontrolată a salariilor jucătorilor si abia apoi de „volatilitatea“ oarecum inevitabilă a performanţelor sportive. Cu toate acestea, principalele cluburi listate la burse par să reziste cu

Jucătorii români, dar mai ales Federaţia Română de Fotbal (FRF) au toate motivele să regrete performanţa dezastruoasă din meciul cu Olanda, care, pe lângă dezamăgire, le-a mai provocat si o pagubă de 3 milioane de euro. E drept că, la salariile si primele pe care le iau de la cluburi, jucătorii n-au prea mult de pierdut, însă 1,5 milioane de euro ar fi prins bine federaţiei, al cărei întreg buget pe 2008 este de 10 milioane de euro