Un fondator al unui startup tehnologic în valoare de 15 milioane de dolari explică de ce antreprenorii ar trebui să gândească ca nişte agricultori

0
229

Modul în care am devenit fondator al unui startup tehnologic, cu o valoare de peste 15 milioane de dolari nu a fost unul convențional. În copilarie mi-am petrecut viaţa la ţară şi am muncit la ferma familiei mele din Gladbrook, Iowa, un orăşel cu o populaţie de aproximativ 1.000 de locuitori. N-am studiat la niciunul dintre colegiile celebre de pe coastă, nu mi-am dezvoltat vreun talent deosebit şi nici nu mi-am perfecţionat planul de afaceri în confortul vreunui accelerator de afaceri din Silicon Valley. În timp ce alţii visau să devină, peste noapte antreprenori sau investitori, eu mă ocupam cu păscutul bovinelor şi cu recoltarea soiei.

Deşi acum doar tranzacţionez produse agricole pentru sectorul privat, nu am uitat filosofia vieții de la fermă şi tot ce am învăţat acolo, de la etică muncii care respectă lucrul în echipă, până la calităţile care îi ajută pe fermieri să prospere şi să devină la fel de puternici ca directorii executivi.

Acestea sunt câteva dintre valorile pe care le-am primit, în copilărie, în Gladbrook. Ele reprezintă o parte integrantă a succesului meu ca fondator de startup tehnologic.

DEMARAJ, OPRIRE, RECUPERARE

În timpul recoltării și pregatirii sezoanelor la fermă, norma de lucru este de 16 ore pe zi. Copil fiind şi eu am vrut să alerg întâi, nu să merg, din punctul A în punctul B. Toţi fondatorii de startup tehnologic sunt familiarizați cu agitația, cu regimul de lucru, cu multele nopți nedormite și zilele petrecute în tot felul de întâlniri. Toate acestea definesc succesul companiilor lor. Dar există şi o altă faţă a acestei monede, pe care am învățat-o la fermă şi pe care majoritatea fondatorilor o ignoră: Ai nevoie de timp pentru recuperare. Nu contează câta treaba am avut, tatăl meu a ţinut, întotdeauna, că duminica să ne odihnim. Rezervarea unui răgaz precis pentru odihnă reprezintă singura modalitate prin care poți sa respecți un program stabilit.

EFICIENŢA

De fiecare dată când bunicul meu era întrebat de vorba, de alți fermieri, el găsea mereu o scuză, cum că trebuie să ajungă, urgent, undeva. În timp ce mergea către maşină, cauta să îşi găsească cheile, înainte de a ajunge la portieră. La fermă ca și în startup, timpul este bunul cel mai de preţ, iar bunicul a avut grijă, intotdeauna, sa aibe  o echipă care să lucreze în mod eficient, mai ales atunci când ferma lui era în creștere. Oamenii reprezintă cea mai mare cheltuială, iar dacă ai angajaţi care pierd timpul, costurile vor creşte pe măsură.

AI ÎNCREDERE ÎN PROPRIA VIZIUNE

Una dintre cele mai dificile munci pe care le-am prestat a fost să ajut la deplasarea vitelor, zeci de mile, de la o păşune la alta. Controlul cirezii necesită ca grup mic de oameni să stea în calea bovinelor, lucru extrem de stresant pentru un copil de 14 ani, nevoit să se confrunte cu animale care cantăresc aproape o tonă. Bovina îţi poate simți frică și îmi amintesc că o simplă ezitare, pe care am avut-o, la un moment dat, a produs o pierdere pe care nu o voi uita niciodată. Pentru că nu am stat pe locul meu, în fața turmei, în juri de 20 de bovine au fugit care, încotro, fără a mai putea fi găsite. Fie că dirijaţi o cireadă de bovine, fie că începeţi o afacere nouă, trebuie să aveți încredere în viziunea voastră, chiar și atunci când scopul final nu se arată. Dacă un CEO nu rămâne ferm în fața incertitudinilor, oamenii de care are nevoie pentru a construi o afacere pe termen lung, nu vor rămâne alături de el.

REALIZEAZĂ MAI MULT CU MAI PUŢIN

În general, de agricultură nu te apuci pentru bani. O faci doar dacă-ţi place. În consecință, fermierii sunt unii dintre cei mai inventivi şi modeşti oameni pe care îi vei întâlni vreodată. Bunica mea a pastrat tot ceea ce se putea, de la staniol la pungile de plastic în care era ambalată pâinea tip sandwich, pentru ca apoi să le refoloseasca la livrarea prânzului  fermierilor. Şi tatăl meu a fost la fel de atent la costuri iar fiecare bănuț pe care l-a economisit, l-a reinvestit în fermă. Am adoptat şi eu această mentalitate, de-a lungul ultimilor cinci ani, fiind conştient că, cu cât voi avea mai multe resurse cu atât voi putea dezvolta şi susţine mai mult afacerea.

ANGAJEAZĂ OAMENI DE ECHIPĂ

La angajare, bunicul meu le cerea candidaţilor să exemplifice ce abilităţi au de a lucra în echipa și cum anticipează ei nevoile celuilalt. Munca în agricultură reprezintă un efort de grup. Când tu conduci un tractor și altul o combină de recoltat, acestea trebuie să fie sincronizate. La fel, antreprenorii trebuie să identifice calităţile candidaţilor, în timpul procesului de angajare. Atunci când o companie se bazează pe cinci sau zece oameni, toţi trebuie să fie de acord să poarte pălării diferite, dincolo de funcția pe care o dețin,  și să preia sarcinile celorlalţi atunci când colegii sunt stresați, bolnavi sau când acoperirea responsabilităţilor este deficitară.

ACCEPTĂ RISCUL

Din punct de vedere al siguranței în afaceri, agricultura este una dintre cele mai riscante activităţi.

Fermierii trebuie să cunoască foarte bine plantele, sămânţa pe care o folosesc şi să anticipeze tot ceea ce se poate întâmpla: condiţii climatice, boli şi de ce nu, să ia în calcul şi norocul care, de cele mai multe ori, iese de sub control. Ei continuă să facă agricultură, cu orice risc. Ca antreprenor, trebuie să te simţi confortabil să faci pariuri similare. Dacă nu esti dispus să investești timp și bani în ideile de care eşti pasionat, nu vei realiza niciodată, pe deplin, potențialul acestora.

MUNCA ÎN ASOCIERE ESTE DE PREFERAT MUNCII INDIVIDUALE

Ferma noastră a fost o afacere de familie. În fiecare sezon ne-am planta grădinile, am recoltat porumbul și am crescut pui, împreună cu unchii, mătuşile şi verii mei care locuiau în apropiere. Am ajuns să apreciez culesul căpșunilor sau al porumbului în compania rudelor chiar dacă acesta nu era tocmai idealul de petrecere al weekend-ului, pentru un adolescent. Chiar și treburile mai murdare cum ar fi curățarea unei pipote de pui sunt mai plăcute când le faci împreună cu persoanele dragi şi capătă altă valoare. Lansarea unei companii necesită multă muncă și în general mentalitatea antreprenorilor este aceea de a face singuri toată treaba, mai ales în primii ani de activitate. Prin construirea unei reţele de colaboratori pasionaţi, vei evita în primul rând epuizarea și vei avea o comunitate impreună cu care vei sărbători toate realizările tale ulterioare.

De multe ori presupunem că secretul succesului este ascuns în cărțile de management sau în discursurile giganţilor din tehnologie. Eu cred că există mul înțelepciune provenită de la unul dintre cele mai originale modele ale antreprenoriatului: agricultorul. Merită exploatată!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ