De curând, publicaţia „România liberă “a prezentat într-un articol evoluţia situaţiei financiare a Teamnet Internaţional SA, din anul 2011 până în prezent şi semnele de întrebare legate de evoluţia acestei companii. Cifră de afaceri, înregistrata anul trecut de Teamnet, firma lui Sebastian Ghiţă care şi-a cerut insolvenţa, a fost de 295,6 milioane de lei, cu 6,7% mai scăzută față de anul 2015. În aceste condiţii, conform cifrelor preliminare dintr-un raport al administratorului judiciar profitul net al companiei a crescut de peste patru ori, ajungând la 19,9 milioane de lei.
Una dintre posibilele explicaţii ar fi că Teamnet reprezenta doar companie prin care s-au drenat şi s-au distribuit sume uriaşe de bani către alte firme.
O investiţie cel puţin ciudată a Băncii Mondiale
Total nelămurit, analistul economic Ion Radu Zilişteanu a declarat pentru România Liberă: “Ceea ce mi-a sărit în ochi e că IFC (n.n.: Internaţional Finance Corporation, divizia financiară a Băncii Mondiale) şi-a majorat participaţia la Teamnet în anul 2016 cu şase puncte procentuale. Se pare că valoarea nominală a acţiunii este de 10 lei, iar IFC a plătit valoarea nominală a acţiunii, dar grosul e aşa-numita primă de emisiune. S-au plătit 19,93 de milioane de lei, din care 19,85 milioane de lei e primă de emisiune”. Prima de emisiune reprezintă valoarea pe care subscriitorii sunt obligaţi să o plătească la data subscrierii, având menirea de a acoperi cheltuielile de emisiune.
De reţinut că această primă de emisiune nu este obligatorie şi poate fi stabilită în funcţie de situaţia financiară a societăţii respective. Din moment ce pentru pachetul de acţiuni s-a plătit doar 80.000 de lei şi pentru prima de emisiune suma enormă de 19,85 milioane de lei înseamnă că IFC, divizia financiară a Băncii Mondiale a considerat societatea Teamnet ca fiind extrem de solidă altfel nu se poate explica raportul de 1 la 242,8 dintre valoarea nominală a acţiunii de 10 lei şi prima de emisiune de 2.482 lei, după calculele noastre.
În acest sens şi analistul economic Ion Radu Zilisteanu atrage atenţia: “Valoarea nominală a acţiunii e de 10 lei şi prima de emisiune pe acţiune de 2.366 de lei. Foarte ciudat!”
Este extrem de neclar cum o instituţie de acest rang, IFC, a avut atâta încredere în posibilităţile de dezvoltare ale Teamnet în condiţiile în care datoriile şi creanţele companiei au crescut continuu. Rentabilitatea capitalului propriu, înainte de impozitare, în 2011 a fost de 49% pentru că între anii 2014 – 2015 să scadă la 4,3%. În aceste condiţii decizia celor de la IFC pare şi mai ciudată. Se pare că “Firmei Teamnet i-a apus steaua încă dinainte, când s-a întâmplat ceva”, spune analistul Ion Radu Zilişteanu.
O „încasatoare” prin care profiturile se scurg către alte companii
Conform analistului economic Sorin Dinu care a analizat modul de funcţionare şi datele financiare ale Teamnet, compania a fost astfel construită ca să poată da faliment oricând. “E genul de companie pe care o foloseşti ca să încasezi bani. Un fel de companie-interfaţă. S-ar putea ca Teamnet Internaţional să fie o companie făcută special pentru proiecte. Un fel de intermediar. Încasează banii şi-i plăteşte către alte companii, unde rămâne de fapt profitul real”, a declarat pentru România Liberă analistul economic Sorin Dinu.
În continuare domnia sa spune că acest model de business, care presupune îndatorare foarte mare pe termen scurt, este ales pentru că oferă posibilitatea de a putea declara falimentul, în orice moment. “Pot oricând să o trimită în insolvenţă, invocând datoriile mari şi profitul mic. E foarte posibil să fi fost o companie-vehicul de bani. Banii intră în companie şi pleacă pe datorii. Modelul de business e foarte riscant. Înseamnă că nu s-au plătit furnizorii.”
În plus, analistul economic Sorin Dinu remarcă o diferenţă de aproximativ două milioane de euro între cifra de afaceri şi totalul veniturilor, “care nu ar trebui să existe la companii de genul acesta. De exemplu, nu are producţie stocată. Insolvenţa ar fi acceptată dacă compania demonstrează că nu mai are capacitate de plată, dar, dacă mă uit pe date, rezultă că nu mai are capacitate de plată de mult. Şi atunci: de ce au mai ţinut aşa compania?”
Din ce în ce mai multe semne de întrebare şi posibilă spălare de bani
Sorin Dinu este de părere că Teamnet este deja în insolvenţă, dar nu se ştie dacă va intră în reorganizare, pentru că în această situaţie vă trebui să-şi finanţeze, în continuare, activitatea. “M-aş gândi dacă nu cumva ar trebui făcută şi o cercetare pentru spălare de bani. Unde sunt banii în final? Cine sunt furnizorii? Cine sunt beneficiarii? Acţionarii lor? E o muncă de Sisif, pe care trebuie să o facă cineva”, spune acesta.
Conform procurorilor DNĂ, Sebastian Ghiţă controla direct sau prin interpuşi peste 100 de firme. “În general, cei care îşi fac atâtea firme o fac ca să spele bani”, a atras atenţia Sorin Dinu detaliind pentru România Liberă argumentele care-i susţin afirmaţia “Scăderea cifrei de afaceri şi creşterea creanţelor arată că profitul nu e un profit real, ci unul înghiţit de creanţe. Acestea au crescut de la 227 de milioane de lei, într-un an, cu aproape 60 de milioane de lei. Probabil că sunt creanţe asupra clienţilor. În România, contabilitatea e pe bază de angajamente. Cifră de afaceri şi vânzările unei firme se bazează pe facturile emise. Datoriile au crescut de la 189 la 247 de milioane de lei. 60 de milioane de lei în plus la datorii. Practic, profitul companiei nu există. Din datele financiare ale Teamnet, rezultă că au avut o creştere a cifrei de afaceri bazată pe creanţe şi pe profituri foarte mici. Ceea ce nu-mi explic e cum a reuşit să strângă datorii aşa mari: 255 de milioane de lei. La capitolul «Casă şi conturi», exceptând 2014, când cash-flow-ul a fost pozitiv, în rest a fost negativ. Pe undeva, se scurgeau banii”.
Consecinţele unui management aberant
În continuarea pledoariei sale analistul economic Sorin Dinu susţine că în România sunt multe companii construite pe acelaşi model. “Important e unde sunt datoriile. În mod normal, o companie de genul acesta nu avea de ce să aibă datorii atât de mari. Acestea înseamnă un deficit de flux de numerar. E un model de management total aberant. De asemenea este incredibil şi aberant modul în care creanţele au scăzut cu 28 de milioane de lei, pentru ca apoi să crească cu 60 de milioane de lei, în contextul în care cifra de afaceri a scăzut continuu. Înseamnă că firma nu a avut vânzări multianuale şi le-a dat pe creanţe. E de neînţeles, arată analistul, de ce le-a dat pe creanţe, dacă ştia că nu are capacitate de finanţare. Nu e o problemă de piaţă, ci una legată de modul în care s-a adaptat managementul la piaţă,”
