Reinventati-va domnilor…economic vorbind taximetria, așa cum o știm, a apus

0
270

Într-o societate imbecilizată este complicat să convingi oamenii că secretul bunăstării pentru toți nu stă în principiul “Să moară vecinul, ca să-i iau capra!”. Iată cum privește problema un taximetrist, care resimte concurența Uber:

taximetria

Taximetristul are un sâmbure de dreptate: normal că taxiurile actuale nu pot concura dela egal la egal cu Uber, deoarece primele sunt grevate de piedici fiscal-birocratice. Dar firesc ar fi nu să-i trosnești una peste picioare lui Uber, ci să liberalizezi activitatea de taximetrie.

Hai să o luăm altfel. Mai țineți minte epoca în care lumea mergea cu trăsura? Nu mai este, s-a dus. Peste fabricanții de trăsuri a  venit automobilul, i-a dus în faliment. Progresul tehnic, inovația, introducerea pe piață de noi și noi produse subminează vechile afaceri și aduc profit noilor antreprenori. Schumpeter numea asta “distrugere creatoare”.

Ei bine, tocmai citeam că John Deere are 200 000 de tractoare robotizate în întreaga lume. Automobilul fără șofer a încetat să fie doar o fantezie, este o realitate aflată pe bancul de probe. Progresul tehnic va distruge slujbele a zeci și sute de mii de șoferi în deceniile următoare și, de fapt, este foarte probabil ca această meserie să dispară complet în viitor. Uber este doar avangarda acestui fenomen. Uber, la rândul său, face parte din ceea ce se numește sharing economy – aranjamentul prin care oamenii își împărtășesc accesul la diverse bunuri și servicii. Aceste aranjamente sporesc eficiența alocării resurselor la scara întregii societăți, ne permit să economisim și să ne concentrăm atenția pe satisfacerea altor nevoi.

De exemplu, șoferii Uber din SUA au câștigat 3,5 mld. dolari în anul 2015. Cine sunt acești oameni, credeți că sunt șoferi profesioniști sau oameni bogați? Nu. Jumătate din ei sunt persoane care conduc ocazional, mai puțin de 10 ore pe săptămână. Uber nu le oferă nici măcar un job part-time, ci doar ocazia de a câștiga câțiva bani. 90% dintre cei care intră în rețeaua Uber apreciază faptul că sunt propriul lor șef, că sunt pe cont propriu (sursa).

Uber salvează planeta. Nu ne pasă nouă de ecologie, nu vrem să protejăm mediul? Păi atunci ar trebui să susținem Uber, deoarece sistemul contribuie la decongestionarea drumurilor și la reducerea emisiilor. Uber vine în sprijinul oamenilor săraci, al celor care nu își pot permite o schemă de lucru fixă – poate este vorba de mămici care au grijă de copii și nu au cum să lucreze după un program inflexibil, poate este vorba de pensionari cărora nu le ajung banii. Uber ne oferă tuturor șansa unei colaborări mutual avantajoase, din care toată lumea are de câștigat.

Toată lumea mai puțin cei care până ieri dețineau monopolul, adică taximetriștii oficiali. Din păcate, viața este dinamică, lumea se schimbă. Stoparea progresului tehnic le poate salva locurile de muncă, pentru o vreme. Însă stoparea inovației înseamnă întârzierea dezvoltării economice, menținerea în sărăcie a generațiilor viitoare. La limită, tot mai mulți români vor emigra, către zonele mai libere de pe glob, iar aici se va stinge lumina definitiv. Inclusiv pentru taximetriștii oficiali. Ne dorim acest lucru? Dorim păstrarea privilegiilor de breaslă, a unei organizări feudale? Vrem să menținem interdicția de a intra pe piața muncii?

taximetria

***

“Imediat ce se afundă suficient de mult în junglă încât să nu mai poată vedea ţărmul, Jonathan auzi o femeie ţipând. Se opri şi încercă să-şi dea seama de unde venea sunetul. De undeva din faţă şi de sus, auzi un alt ţipăt disperat de ajutor. Croindu-şi cu greu drum printre liane şi frunziş, se îndreptă într-acolo. În curând ieşi din junglă şi o luă pe cărare mai departe.

La o cotitură mai bruscă, se lovi de un bărbat voinic, care îl mătură într-o parte dintr-o singură mişcare. “Dă-te la o parte, piticanie,” îi strgă matahala. Uimit, privi în sus şi zări doi bărbaţi care târau o femeie, printre ţipete şi lovituri, pe cărare. Până când să-şi recapete răsuflarea, grupul dispăruse. Fiind sigur că n-ar putea să o elibereze singur, Jonathan alergă înapoi după ajutor.

Dădu de o poiană, unde văzu un grup de oameni strânşi în jurul unui copac, în care băteau cu nişte beţe. Jonathan alergă la ei şi apucă mâna unui bărbat care stătea şi îi urmărea pe ceilalţi. “Vă rog, domnule, ajutor!” strigă Jonathan. “Doi bărbaţi au prins o femeie şi ea are nevoie de ajutor!”

“Nu te alarma,” spuse supraveghetorul arţăgos. “Femeia aia e pur şi simplu arestată. Las-o în pace şi mişcă, avem de lucru.”

“Arestată?” spuse Jonathan, care încă mai gâfâia. “Nu arăta ca, ăă, o delicventă.” Dar dacă făcuse ceva rău, se gândi Jonathan, de ce striga atât de disperată după ajutor? “Scuzaţi-mă, domnule, dar ce delict a comis?”

“Ce?” Omul începu să-şi manifeste iritarea. “Dacă vrei neapărat să ştii, a ameninţat slujbele tuturor celor de aici.”

“A ameninţat slujbele oamenilor? Cum a făcut una ca asta?” insistă Jonathan.

Uitându-se cu dispreţ în jos la cel care îi punea atâtea întrebări, supraveghetorul îi făcu semn lui Jonathan să vină cu el lângă un copac unde muncitorii îşi făceau de lucru izbind în trunchi. Cu mândrie, spuse, “După cum vezi, suntem muncitori la copaci. Doborâm copacii pentru lemn, bătându-i cu aceste beţe. Uneori, o sută de oameni, lucrând încontinuu, pot doborî un copac destul de mare în aproape o lună.” Omul strânse din buze şi îşi scutură cu grijă o scamă de pe mâneca hainei sale elegante. “Femeia aia a venit la lucru azi-dimineaţă cu o bucată ascuţită de metal legată la capătul băţului ei. I-a insultat pe ceilalţi tăind un copac în mai puţin de o oră – şi încă singură! Gândeşte-te! Trebuia să punem capăt unei ameninţări ca asta faţă de ocupaţia noastră tradiţională.”

Ochii lui Jonathan se făcură mari, la auzul pedepsei pe care o primise femeia pentru creativitate. În orăşelul lui, toţi oamenii foloseau topoare ca să taie copacii. Aşa îşi obţinuse şi el lemnul pentru bărcuţa lui. “Dar invenţia ei!” exclamă Jonathan. “Ar permite oamenilor indiferent de mărime sau putere să taie copacii. Oare aşa nu s-ar putea obţine mai repede şi mai ieftin lemnul pentru diverse lucruri?”

“Ce vrei să spui?” replică omul mânios. “Cum ar putea cineva să încurajeze o idee ca asta? Această muncă nobilă nu poate fi făcută de vreun slăbănog care vine cu nu ştiu ce idee strălucită.”

“Dar, domnule,” spuse Jonathan, încercând să nu-l jignească. “Aceşti buni muncitori de copaci au mâini şi creiere talentate. Ar putea folosi timpul economisit de la lovitul copacilor ca să facă alte lucruri. Ar putea face mese, scaune, bărci şi chiar case!”

“Ascultă,” spuse omul cu o privire ameninţătoare. “Scopul muncii e să ai un loc de muncă permanent şi sigur – nu produse noi.” Tonul vocii lui se făcu urât. “Ai aerul că o cauţi cu lumânarea.”

“Nu, nu, domnule. Nu vreau să creez probleme. Sunt sigur că aveţi dreptate. Păi, eu trebuie să plec.” Cu acestea, Jonathan se întoarse de unde venise, grăbindu-se pe cărare şi simţindu-se foarte prost după prima lui întâlnire cu oamenii locului.”

(extras din Aventurile lui Jonathan Gullible)

***

Ce ar trebui să facă politicienii noștri? Să liberalizeze activitatea de taximetrie. Să admită că lumea s-a schimbat. Să destrame barierele birocratice, să desființeze licențele și birurile feudale. Cineva ar trebui să-i anunțe și pe polițiștii rutieri, că și epoca lor se pregătește de apus.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ