Profilul economic al zilei

Profilul economic al zilei

BNR a menţinut dobânda de politică monetară la 1,75% în condiţiile incertitudinilor fiscale din prezent. Prognoza Băncii Centrale arată că inflaţia va deveni pozitivă în trimestrul I 2017, dar creşterea sa va fi mai redusă decât cea estimată anterior. În timpul conferinţei de presă, guvernatorul Isărescu a declarat că este nevoie de mai multe detalii despre proiectul de buget pe 2017 pentru evaluarea traiectoriei politicii monetare. Estimăm o dobândă de politică monetară neschimbată la 1,75% în 2017 pe fondul unei creşteri lente a inflaţiei.  

Comerţul retail a încetinit uşor la 9,3% în noiembrie în termeni anuali de la 10,4% în octombrie. Vânzările de bunuri nealimentare au fost cele mai dinamice (+13,9%), urmate de alimente (+6,8%) şi carburanţi (+3,9%). În ultimele luni a avut loc o schimbare a structurii creşterii, dinspre alimente (care nu au mai fost susţinute de efectul pozitiv al reducerii TVA la 9% în iunie 2015) spre bunuri nealimentare (ajutate de majorarea veniturilor reale ale populaţiei şi de creditarea de consum).  

Leul s-a apreciat uşor în raport cu euro iar BNR a comunicat vineri un curs de 4,5069. Mişcări similare de întărire a monedelor naţionale au fost observate şi în Polonia şi Ungaria, ceea ce sugerează plasarea unor ordine de către investitori instituţionali prezenţi pe mai multe pieţe.

Ministerul de Finanţe va organiza astăzi o licitaţie pentru certificate de trezorerie în valoare de 500 milioane lei cu scadenţa în ianuarie 2018.     

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here