Nesimtirea lui Miculescu de la Radio Romania-4000 de euro prima pentru Claudia Cracaleanu- sefa Radio Iasi, din bani publici…de ziua ei…Miculescu- de ce nu-i dai acesti bani din salariul tau propriu?

1
1165

Nimeni din sistemul bugetar n-a mai auzit de o primă de 4.000 de euro pentru ziua de naştere. Claudia Crăcăleanu a luat banii prin decizie directă a preşedintelui Radiodifuziunii, Ovidiu Miculescu. Un membru CA al Radio Iaşi confirmă: „S-au dat prime de zile de naştere. Au luat şi alţii”. 95% din veniturile Radioului de stat provin din taxa obligatorie şi din alocări bugetare, informează Reporter de Iaşi.

De ce plătesc ieşenii câte 2,5 lei/lună taxă radio, firmele mici câte 10 lei şi firmele mari câte 30 de lei? Pentru a asigura o primă pentru ziua de naştere a managerului Radio Iaşi de 18.000 de lei, adică 4.000 de euro dintr-un foc. Pe 29 mai 2016, când împlinea 47 de ani, Claudia Crăcăleanu pleca de la casieria Radio Iaşi cu 30.000 de lei în geantă. Salariul de 12.000 de lei – al patrulea cel mai bine plătit director la stat – şi prima de 18.000 de lei.

Reporterii publicaţiei citate mai sus au încercat să vorbească cu şefa Radio Iaşi însă au fost refuzaţi în mai multe rânduri.

 „Sunt toţi în şedinţă. Nu aveţi voie să intraţi”. Lipsa de transparenţă într-o instituţie finanţată în proporţie de 95% din bani publici poate semnifica lipsa de respect faţă de cei care te susţin financiar sau faptul că sunt lucruri de ascuns.

Neoficial, în Radio Iaşi sunt controverse privind acordarea primei pentru zile de naştere. Unii nu auziseră de aşa ceva, alţii ştiau că acestea înlocuiesc primele de vacanţă, scoase anul trecut din contractul colectiv de muncă. Liderul de sindicat George Pruteanu spune că e prima oară când aude de un cadou de 4.000 de euro pentru ziua de naştere: „Conform contractului colectiv de muncă, s-au acordat până la finalul anului trecut prime de vacanţă în cuantum de 80% din salariul brut. S-au promis nişte vouchere de vacanţă, dar nu s-au mai dat. De prime date cu ocazia zilei de naştere a angajaţilor eu nu am auzit. Nu ştiu să fi luat vreun angajat aşa ceva“.