Ministerul Finanţelor Publice a prezentat datele privind datoria României. Cifrele nu sunt nici pe departe încurajatoare, iar realitatea din economie cu atât mai puţin.
Imaginea de sus, globală, arată că datoria publică a României este de aproximativ 278 miliarde lei, ceea ce reprezintă 38,5% din PIB. În sine, procentajul pare încă departe de pragul de 60% din produsul intern brut introdus de tratatul de la Maastricht, dar şi de pactul fiscal, ca un nivel periculos pentru economia unui stat.
Dar, nivelul de 38,5% din PIB este înşelător. Trebuie să privim în urmă şi vom vedea că în ultimii ani datoria a crescut constant, atât ca procentaj din PIB, cât şi în valoare absolută. Pentru a avea o imagine concretă să spunem că în anul 2006 datoria publică s-a aflat la cel mai scăzut nivel, respectiv la 18,4% din PIB. Anul acesta, dacă luăm în considerare şi plafonul de garanţii acordat de stat, datoria publică a depăşit 40%.
Este importantă şi valoarea absolută a datoriei. Astfel, în anul 2006, datoria era de 60 miliarde lei, din care, 10 miliarde lei reprezentau garanţiile statului. În 2016, datoria a ajuns la 306 miliarde lei, din care garanţiile sunt de 16 miliarde lei. Să ne aducem aminte că acordul cu FMI încheiat în anul 2009 a plafonat nivelul de garantare al statului, fapt care explică evoluţia nesemnificativă a datoriei garantate de către stat. Cert este că nivelul datoriei a crescut exponenţial, depăşind creşterea produsului intern brut.
Aceasta este privirea spre trecut. Cea spre viitor aduce o serie de îngrijorări cu privire la nivelul datoriei publice. Ele vin în special din creşterea deficitului bugetar către sau peste 3% din produsul intern brut, fapt care va avea ca efect o nevoie mai mare de îndatorare. Un studiu al Băncii Naţionale arată că trei ani la rând cu un deficit bugetar de 3% din PIB ar duce datoria publică spre nivelul de 60% din PIB. Iar aşteptările specialiştilor sunt că anul acesta şi anul viitor deficitul va ajunge spre nivelul de avarie.
În ceea ce priveşte datoria externă şi rambursarea ei în anii următori datele Ministerului Finanţelor arată că România va avea un vârf de sarcină în perioada 2017-2019 când va rambursa către Uniunea Europeană anual între un miliard şi un miliard şi jumătate de euro în contul împrumutului accesat în anul 2009. În afară de rambursarea împrumutului către organismele financiare internaţionale, care se va încheia în anul 2019, datoria internă şi cea externă de pe piaţa internaţională vor fi rostoglite prin alte emisiuni de titluri de stat sau obligaţiuni.
Mai sunt de făcut trei observaţii. Prima este legată de costurile datoriei, adică dobânzile achitate în contul împrumuturilor. În total, în anul 2016, dobânzile aferente datoriei publice interne şi a celei externe sunt de aproximativ 10 miliarde de lei, ceea ce înseamnă 2% din PIB. Şi chiar dacă în ultimii ani dobânzile şi implicit costurile datoriei au scăzut, acestea rămân o povară pentru buget şi pentru resursele de dezvoltare ale economiei româneşti.
În al doilea rând, din totalul datoriei cea în monedă locală, în lei, este în procentaj de 43%, iar cea în euro de 46%. Ceea ce arată o sensibilitate potenţială la riscul valutar al monedei euro.
În al treilea rând, trebuie remarcat că într-o proporţie covârşitoare, datoria publică este pe termen mediu şi lung, fapt care constituie un avantaj în sensul găsirii unor soluţii optime de finanţare.
Ceea ce însă este cel mai trist la datele privind datoria publică nu este felul în care a crescut datoria, maturitatea împrumuturilor sau moneda în care a fost contractată. Ci faptul că după ani de zile de creştere a îndatorării banii împrumutaţi nu se văd în economie. Nici în infrastructură, nici în programe de modernizare a societăţii româneşti. Nu este decât o rostogolire a banilor din care economia nu se alege aproape cu nimic.
