De ani de zile susținătorii libertății economice fac voluntariat pentru a răspândi în țară vești vechi de sute de ani:
- dezvoltarea este direct proporțională cu libertatea economică
- nu cheltuielile publice sunt cele care generează creșterea economiei, ci acumularea privată de capital
- incertitudinea legislativă și aparatul birocratic imens distrug stimulentele antreprenoriale
Poate cel mai important, s-a spus că școlile de stat sunt ca CAP-urile comuniste și că, prin urmare, schimbarea directorilor este frecție la picior de lemn; s-a spus că monopolul statului în educație și sănătate distruge vieți și capital uman și că mentalitatea paternalistă determină o veritabilă capcană a sărăciei.
S-au organizat conferințe, școli de vară, concursuri de economie, s-au împărțit burse pentru elevi, am celebrat Ziua Libertății Fiscale ș.a. Cu ce resurse? Practic cu zero resurse de la donatori români, în general exclusiv pe baza unor sponsorizări mici venite din SUA. Vi se pare normal ca un Centru universitar din România să ajungă să fie considerat “cel mai bun centru universitar din lume promotor al libertății economice”, fără nici un fel de suport din România?! Normal că e normal… doar câți copii geniali are țara asta despre care nu știm nimic, doar câți români virtuoși au slujbe de prestigiu în Occident în vreme ce aici ne lovim de birocrați care nu știu cum să traverseze strada…
Ei bine, it’s payback time. Lipsa de susținere a libertății începe să doară. Guvernul a decis renunțarea la plafonul de 5 salarii pentru calculul CASS, ceea ce înseamnă că 36 000 de persoane cu salarii foarte mari vor plăti în plus la buget circa 500 mil. lei. În medie, fiecare persoană pierde 14000 lei/an sau 1150 lei lunar.
Vorbim de o sumă imensă, peste 100 mil. euro. Cum ar fi fost dacă acești oameni ar fi donat echivalentul a 1% din acestă povară fiscală aberantă și inutilă pentru susținerea cauzei libertății, pentru educație, pentru a le spune oamenilor că jupuirea unora pentru a da satisfacție altora este singura strategie a statului și totodată cea mai falimentară politică economică? Cum ar fi fost dacă ar fi existat în România 1 sau 2 think-tank-uri așa cum există peste ocean? Știți care este bugetul Institutului Ludwig von Mises, care printre altele întreține un website incredibil de popular în lumea întreagă? 3-4 mil. dolari. Știți care este bugetul Foundation for Economic Education? Identic. Știți care este bugetul Cato Institute, un uriaș think-tank liberal? 30 mil. dolari. Imaginați-vă atunci ce se putea face cu 1 milion de euro anual în România. Imaginați-vă ce campanie educațională am fi putut duce dacă fiecare din cei 36 000 de români opresați astăzi ar fi donat 10 lei/lunar, cam cât o bere, pentru promovarea ideilor sănătoase.
Dacă salariații bine plătiți ai acestei țări nu contribuie la schimbarea ideilor și a mentalităților, atunci să nu se mire că vom avea parte de impozitare progresivă. Să nu se mire că doar ONG-uri finanțate din fonduri europene întrețin agenda publică către adoptarea de noi și noi măsuri intervenționiste. Dacă banii se duc doar în politică, nu și în educație, atunci vom avea parte de politică pe pâine.
