Ce este bugetul familial si cum se gestioneaza el ?

0
13936
bugetul familial

Bugetul familial este, mai ales in perioade de criza, o provovare pentru foarte multe persoane.

De ceva timp este recunoscut faptul ca lumea in care traim nu mai apartine, ca in trecut, numai barbatilor. In vremurile noastre femeile au inceput sa primeasca din ce in ce mai multe sarcini si responsabilitati si au ajuns sa detina functii manageriale importante, atat in companii private, cat si in institutii de stat. De asemenea, o parte din ele au ajuns chiar sa influenteze milioane de oameni prin exemplul oferit de ele sau prin mesajele transmise publicului larg, un exemplu clar in acest sens fiind Oprah Winfrey.

Cu toate acestea, desi femeile au luptat din greu pentru a obtine egalitate in drepturi, indatoririle de baza, cele care erau considerate a fi “treburi de femeie” nu au disparut ca prin minune. Astfel, in marea majoritate a cazurilor, femeile cu venituri medii si mici, desi muncesc la fel de mult ca barbatii si desi aduc poate aceeasi suma de bani in casa, sunt in continuare responsabile de educatia copiilor, pregatitul meselor, curatenia gospodariei si, nu in ultimul rand, de gestionarea bugetului familiei.
Ca o adevarata gospodina, femeia incearca sa intinda la maxim fiecare banut din buget, pentru a putea satisface nevoile intregii familii. Cu toate acestea, perioadele deosebite, cum ar fi de exemplu sarbatorile de iarna pun la incercare chiar si cele mai experimentate gospodine. Astfel, voi incerca in cele ce urmeaza sa va ajut cu cateva sfaturi pentru o mai buna gestiune a bugetului familiei.

Organizarea

Inainte de a incepe trebuie sa stim ca organizarea este cheia succesului in materie de gestiune eficienta a unui buget. Astfel, in functie de cum ii este fiecaruia mai comod, informatiile privind veniturile si cheltuielile principale ale familiei vor trebui notate ordonat fie pe o foaie de hartie care sa nu fie ratacita, fie intr-un caiet, fie pe medii mai moderne precum calculator, tableta, smartphone, etc.
Desi poate parea incomod sau poate chiar stupid, va garantez ca fara o organizare corespunzatoare a informatiilor, nu se va putea ajunge la o gestionare eficienta a bugetului.

Constituirea bugetului

Dupa ce v-ati decis unde anume veti nota informatiile, trebuie sa stiti exact care este suma de bani de care dispuneti in luna in discutie (de exemplu, in luna Decembrie). In acest sens trebuie sa adunati toate veniturile care intra in casa, fara sa omiteti nimic. Veniturile pot proveni, dupa caz, din: salariile membrilor familiei, bonusuri sau prime, alocatiile copiilor, venituri realizate din alte activitati, bonuri de masa, etc.

Stabilirea cheltuielilor

Dupa ce ati stabilit exact care este bugetul de care dispuneti, incepeti sa notati toate cheltuielile pe care le aveti in luna respectiva, incercand sa nu omiteti nimic.
Cheltuielile se impart in principiu in trei mari categorii: cheltuielile fixe (standard), cheltuielile periodice si cheltuielile neprevazute.
O parte din cheltuielile standard pe care o familie le are de achitat lunar pot fi: rata/chiria la apartament, intretinerea, facturile de utilitati, benzina/abonamentele pentru mijloace de transport in comun, taxe de gradinita/scoala pentru copii, etc.
Cheltuielile periodice se intampla la un interval mai mare de timp, dar nu trebuie uitate pentru ca vor trebui sa fie cuprinse in bugetul unei luni. Printre acestea se pot numara: asigurarea auto, asigurarea casei, taxele si impozitele pe auto/casa, cadourile de Craciun, cadourile de Paste, etc.
Cheltuielile neprevazute sunt, prin definitie, imposibil de prevazut si cuantificat. Printre acestea se pot numara: cheltuieli medicale, reparatii auto, invitatii la nunti sau alte evenimente speciale, etc. Este de dorit ca din bugetul de care dispunem sa lasam o mica portiune pentru aceasta zona neprevazuta, pentru a nu fi pusi in dificultate in cazul in care chiar se intampla ceva.
 

Prioritizarea cheltuielilor

Dupa ce aveti clar conturate si veniturile si cheltuielile va veti putea da seama daca va permiteti sa achitati totul sau nu.
In cazul cel mai optimist posibil, din bugetul existent puteti achita toate cheltuielile si va mai si raman bani pentru economisire. In acest caz, consider ca este foarte important ca banii economisiti sa nu fie tinuti “la saltea”, ci sa fie depusi intr-un cont de economii, in primul rand pentru ca nu mai exista tentatia de a fi cheltuiti si in al doilea rand pentru ca vor genera in timp un venit suplimentar din dobanda.
Cu toate acestea, intrucat cazul de mai sus este ideal si numai foarte rar realizabil, pasul urmator este sa prioritizam cheltuielile pe care le avem. Astfel, trebuie vazut in primul rand daca exista cheltuieli la care putem renunta (ex: cosmetice, iesiri la restaurante, spa-uri,etc). Dupa ce se renunta la cheltuielile la care se putea renunta trebuie vazut in ce zone se mai poate economisi (fie prin reducerea cantitatilor consumate, fie prin achizitia din locuri mai ieftine a produselor necesare). Dupa ce s-a parcurs si acest pas ar trebui sa ramana, in varful listei, cheltuielile care sunt stringente si acopera nevoile de baza (rata/chiria, bugetul aferent mancarii, cheltuielile cu transportul, etc).

Bugetul familial-planul de rezerva

Intrucat luna Decembrie are si cheltuieli periodice (masa imbelsugata de sarbatori, cadouri pentru cei dragi, etc) exista posibilitatea ca si dupa ce se face o minutioasa prioritizare si curatare a cheltuielilor bugetul tot sa nu ajunga pentru acoperirea lor si pentru celebrarea sarbatorilor de iarna. In acest caz, poate fi instituit un plan de rezerva. Mentionez ca aceasta solutie este una de compromis, care nu este ideala, intrucat daca in luna urmatoare bugetul nu se gestioneaza eficient, de aici se poate porni un adevarat “lant al slabiciunilor”.
Planul de rezerva propus ar fi urmatorul: fie intarzierea pana in luna Ianuarie a cheltuielilor care pot suporta amanare fara repercursiuni imediate (ex: plata intretinerii, etc), fie utilizarea cardului de credit/cumparaturi pentru acoperirea unor cheltuieli.

Idei creative pentru inlocuirea/diminuarea cheltuielilor

Pe langa reducerea cheltuielilor inutile, trebuie sa avem grija sa mai si diminuam, acolo unde se poate, cheltuielile existente. In acest sens, am intocmit o mica lista cu sugestii care pot fi urmate pentru a diminua cheltuielile familiei:
– Utilizarea mijloacelor de transport in comun pentru o luna (in loc de autoturismul personal). Desi disconfortul este in mod evident mai mare, economisirea facuta este mai mult decat relevanta, mai ales la pretul actual al benzinei si motorinei.
– Achizitionarea fructelor si legumelor din piete, in detrimentul hipermarket-urilor, intrucat produsele sunt si mai ieftine si mai sanatoase
– Achizitionarea produselor alimentare si de curatenie din hipermarket-uri in detrimentul magazinelor mici din apropierea locuintei (diferenta de pret este notabila, iar la un volum mai mare de cumparaturi economisirea se simte din plin)
– Intocmirea unei liste de cumparaturi si respectarea ei intocmai in cazul cumparaturilor facute in hipermarket-uri (se evita astfel cumparaturile impulsive, bazate pe stimuli psihologici si nu rationali)
– Desi suna banal, achizitionarea becurilor economice chiar produce economisire, intrucat, desi sunt putin mai scumpe la achizitie, durata lor de viata este de 10 ori mai mare, iar consumul de 5 ori mai mic in comparatie cu becurile clasice
– Inlocuirea iesirilor la restaurant pentru masa de pranz sau cina cu mancarea gatita in casa
– Prospectarea pietei si a concurentei atunci cand doriti sa cumparati ceva (ar trebui sa fie deja cunoscut faptul ca nu toate “ofertele” sunt reale si ca preturile unui bun difera de la comerciant la comerciant, astfel, daca doriti sa cumparati un obiect pentru casa e bine sa fiti informat. In momentul de fata acest lucru se poate face relativ usor pentru ca majoritatea magazinelor mari au preturile afisate direct pe site, deci in cateva minute puteti face un sondaj al pietei pentru a gasi cea mai buna oferta). Folositi platforme precum compari.ro pentru achizitii de produse electronice sau electrocasnice.Aici puteti compara pretul aceluiasi produs in mai multe magazine online.
Lista poate continua la nesfarsit, si fiecare dintre noi este incurajata sa gaseasca din ce in ce mai multe modalitati de economisire si de gestionare eficienta a bugetului familiei pentru ca…profesioniste suntem, mame bune suntem, sotii frumoase suntem, si daca am ajunge sa ne si gestionam impecabil bugetele, vom fi de neoprit!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here