70% din factura României pentru susţinerea energiei verzi reprezintă subvenţia plătită de către populaţie si micile firme. Multinaţionalele sunt scutite

0
1733
sustinerea energiei verzi

Din cele 380 de milioane de euro – totalul sumei achitate de România anul trecut – circa 250 de milioane de euro (70%) reprezintă subvenţia plătită pentru susţinerea energiei verzi de către populaţie (8,4 milioane de consumatori – circa 2 euro pe lună) şi micile firme. Restul de 130 de milioane (30%) este contribuţia marilor firme din industrie.

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie a prezentat situaţia detaliată cu numărul certificatelor verzi necesare de a fi achiziţionate de către furnizori pentru anul 2016. Acestea sunt 12,65 de milioane, împărţite, în funcţie de cota de piaţă, între 211 furnizori. La un preţ mediu de piaţă de circa 30 de euro pe certificat, rezultă că factura totală a furnizorilor este de 380 de milioane de euro, bani cu care deja aceştia şi-au taxat clienţii, casnici şi firme, contravaloarea certificatelor fiind transferată integral în facturi.

Aceasta este şi suma cu care economia românească a subvenţionat industria eoliană şi, în mai mică măsură, pe cea a hidrocentralelor şi a centralelor pe biomasă. Pe an ce trece, această sumă este din ce în ce mai mare, pentru că şi proiectele de producere a energiei din surse regenerabile s-au înmulţit.

Certificatele verzi sunt o formă instituţionalizată de suport a segmentului de producţie de energie din surse regenerabile, care a fost introdusă, la cererea UE, în ţările europene, fiecare cu propria ei schemă de susţinere.

În cazul ţării noastre, fiecare consumator român de electricitate plăteşte suplimentar, încă din 2011, pentru producţia de energie „verde“. Potrivit legii, acum, o centrală eoliană primeşte de la stat 0,5 certificate verzi pentru fiecare MWh livrat în sistem, iar preţul unui certificat pe piaţa liberă fluctuează între 28 şi 58 de euro, stabilizându-se însă, de doi ani, în jurul a 30 de euro.

Cele mai multe CV de cumpărat le au cei patru mari furnizori impliciţi de pe piaţa reglementată, E.ON, Enel, CEZ şi Electrica, pentru că ei au şi cei mai mulţi clienţi arondaţi. Spre exemplu, Electrica Furnizare, care alimentează Transilvania şi nordul Munteniei, are de cumpărat 2,9 milioane de CV, adică un cost de aproximativ 90 de milioane de euro.

Din cele 380 de milioane de euro – totalul sumei achitate de România anul trecut – circa 250 de milioane de euro (70%) reprezintă subvenţia plătită pentru susţinerea energiei verzi de către populaţie (8,4 milioane de consumatori – circa 2 euro pe lună) şi micile firme. Restul de 130 de milioane (30%) este contribuţia marilor firme din industrie.

Proporţia plăţilor între populaţie şi micile firme, pe de o parte, şi marea industrie, controlată de multinaţionale, pe de altă parte, este invers faţă de cum ar trebui să fie, pentru că cele mai mari consumuri se găsesc în zona industrialilor, nu la populaţie şi micile firme.

Zeci de multinaţionale sunt însă, printr-o lege dată în 2014, la iniţiativa fostului ministru PSD al Economiei Constantin Niţă, scutite de plata a până la 85% din contravaloarea certificatelor verzi aferente consumurilor lor, pe motiv că trebuie salvate, fiind sufocate de ecotaxe. Printre acestea, Alro Slatina, ArcelorMittal Galaţi, Rompetrol Rafinare, OMV Petrom (Rafinăria Petrobrazi), Azomureş, Chimcomplex Borzeşti, Lafarge Ciment România, Carpat Cement Holding, TMK Artrom, Brikston şi Holcim România.

De ceea ce au fost corporaţiile scutite, au fost încărcate, în schimb, populaţia şi micile firme, pentru că eolienii şi fotovoltaicii au legea de partea lor, care spune că trebuie să fie răsplătiţi pentru fiecare MWh produs şi livrat în sistem, cu 0,5 CV eolienii, cu 3 CV fotovoltaicii. În plus, pentru că energia nu este gratis, ce obţin ei din vânzarea ei în piaţă reprezintă un bonus.

În 2016, România a avut un consum total de 48 TWh de energie, din care 10-15% au fost asigurate de sectorul energiilor regenerabile. Cantitatea de energie scutită de la plata ecotaxelor a fost de 6,8 TWh. Fabricile care se încadrează în categoria celor „scutiţi“ consumă de peste două ori mai mult decât întreaga populaţie.

Fără subvenţia legală pe care o obţin de la consumatori, industria regenerabilelor nu s-ar fi putut niciodată dezvolta în România până la 5.000 de MW instalaţi, conform celor mai noi date (cât patru centrale de la Cernavodă), pentru că, strict în condiţii de piaţă, aceasta nu ar fi putut fi profitabilă, întrucât costul iniţial al montării turbinelor eoliene sau al panourilor fotovoltaice este mare, astfel că nu ar fi putut produce energie la preţuri competitive. Mai mult, randamentele medii anuale în această industrie sunt de circa 30%, astfel încât producătorii nu ar fi putut vreodată să acceseze credite pentru dezvoltarea parcurilor. Aşa însă, pentru că sunt răsplătiţi direct când produc, au prosperat în România, încă din 2012.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here