1. Să ceri desființarea paradisurilor fiscale pe motiv că acolo își ascund banii toți teroriștii și corupții lumii este o impresionantă dovadă de îngustime intelectuală. Jurisdicțiile care oferă confidențialitate și taxe mici sunt un instrument folosit atât de oameni onești, care au ajuns la capătul răbdării cu povara fiscală din țările de origine, cât și de infractori. Exact ca și cartelele telefonice. Exact ca și automobilele sau locuințele. Deci, ce mai urmează acum? După ce legiferăm cumpărarea de cartele telefonice doar cu buletinul, după ce vor fi înseriați toți cei care își deschid conturi în Panama, se va cere oare interzicerea mașinilor, pe motiv că tâlharii fug mai repede de la locul faptei? Se va institui obligativitatea înregistrării tuturor chiriașilor și vizitatorilor sau chiar interzicerea locuințelor private – oamenii urmând să primească repartiție la bloc, ca pe vremea lui Ceaușescu – doar fiindcă infractorii se ascund inevitabil în locuințe? Ați văzut cât s-au chinuit săracii polițiști din Bruxelles să-i dibuiască pe teroriști? Luni de zile. Păi dacă aveau belgienii case doar cu repartiție de la guvern, mai dura atât?
2. De ce statele au dreptul să țină secrete iar privații nu? Cand un hacker a spart casuta de email a lui George Maior sau a postat pe Fb conversatia dintre Corina Cretu si Colin Powell, imediat toate institutiile de apărare a statului/statelor s-au sesizat si l-au vanat. Ulterior l-au condamnat la 7 ani de inchisoare. Sa fie invatatura de minte si pentru altii, sa nu mai deranjeze lumea buna.
Cand cineva fura documente din biblioteca Mossack Fonseca si le pune pe Wikileaks, imediat toate statele urla impotriva… n-ati ghicit! Urla impotriva Monsack Fonseca si impotriva paradisurilor fiscale.
Hm, ce repede uitam ca puterea corupe, iar puterea absoluta corupe absolut.
3. Publicarea de informații private fără acordul celui afectat nu reprezintă un furt? Dacă vrem transparență în ceea ce privește veniturile oamenilor, dacă vrem ca totul să fie public și la comun, atunci de ce mai avem nevoie de confidențialitate și de intimitate în oricare alt domeniu?
Să presupunem că un grup de avocați specializați în drept penal își păstrează o bază comună de discuții cu clienții lor. Printre aceștia din urmă se află persoane acuzate de crimă, tâlhărie, trafic de droguri s.a.m.d. Apoi un hacker le sparge baza de date și postează toate conversațiile dintre avocați și clienți pe Wikileaks. Evident, o mare parte din acele conversații i-ar incrimina deoarece – să o spunem pe aia dreaptă – cea mai mare parte a oamenilor cărora li se deschide dosar penal chiar sunt vinovați. Când este întrebat de ce a comis furtul de informații, hackerul răspunde: “Majoritatea oamenilor implicați sunt vinovați, am vrut doar să mă asigur că ei nu vor scăpa nepedepsiți.” Câți dintre voi sunteți de acord cu acest comportament? (sursa)
4. Ce este de preferat: paradisul fiscal sau iadul fiscal? Fiindcă nu se poate să fii și cu dracul în buzunar și cu sufletul în rai (am spus-o politicos). Nu poți să dai statului puterea absolută de a-ți fixa impozitele și, în același timp, să trăiești cu iluzia că acesta îți va mai lăsa ceva la discreție. Suntem de acord că libera concurență bate monopolul atunci când vine vorba să iasă în câștig consumatorul? Păi atunci înseamnă că și concurența fiscală este bună, fiindcă ne ajută să îngrădim lăcomia politicienilor. Reprezentând o supapă pentru mediul de afaceri, paradisurile fiscale stimulează acumularea de capital și investițiile globale.
Un amic din presă se întreba, pe bună dreptate, oare câți dintre jurnaliștii/analiștii care au înfierat paradisurile fiscale (de când cu Panama Papers) au preferat ei înșiși de-a lungul timpului să fie plătiți pe drepturi de autor sausă-și declare veniturile în… Oman? (hint: Varoufakis, Bono…)
5. Știți care sunt top 10 țări cu cel mai mare risc al spălării banilor? Ghinion… nu este nici un paradis fiscal printre ele… destul de logic de altfel.
