Ministrul britanic de finanțe nu exclude varianta ca Londra să plătească pentru acces la piața comună după Brexit

0
1616

Ministrul britanic de Finanţe, Philip Hammond, a declarat că nu poate exclude posibilitatea ca Londra să contribuie la bugetul Uniunii Europene în schimbul accesului la piaţa comună şi după Brexit, scrie The Associated Press.

Ministrul britanic de Finanţe, Philip Hammond, a declarat că nu poate exclude posibilitatea ca Londra să contribuie la bugetul Uniunii Europene în schimbul accesului la piaţa comună şi după Brexit, scrie The Associated Press.

,,Procesul să fie lin,,

Marţi, cu ocazia reuniunii miniştrilor de Finanţe ai UE, Hammond a subliniat că doreşte să reducă la minim efectele negative ale separării Marii Britanii de Blocul comunitar.”Cred că este în interesul tuturor, de pe ambele ţărmuri ale Canalului Mânecii, ca procesul să fie pe cât este posibil de lin pentru a minimaliza consecinţele negative pentru relaţiile foarte complexe care există între industria europeană şi bancile finanţatoare din Londra”, a declarat oficialul britanic.În ceea ce priveşte posibilitatea unor viitoare contribuţii la anumite organizaţii, Hammond a declarat că Londra „va studia care este oferta, care sunt costurile şi apoi vom decide dacă este o afacere bună sau nu”.

Ar putea cotiza la Bugetul UE

Săptămâna trecută, David Davis, ministrul responsabil cu negocierile pe tema Brexit, a declarat că Marea Britanie ar putea cotiza la bugetul UE pentru a continua să beneficieze de acces la piaţa comună europeană şi după părăsirea Blocului comunitar.Pe de alte parte, Boris Johnson, şeful diplomaţiei britanice, a declarat duminică că Londra ar putea plăti pentru a continua să aibă acces la unele programe UE şi după Brexit, refuzând însă să confirme informaţiile că Marea Britanie ar putea să cotizeze la bugetul UE pentru a obţine acces la piaţa comună europeană, nota Reuters.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ