MFP se îndatorează de parcă nu ar mai restitui datoria: a împrumutat 1 miliard de lei pe un an, de la bănci, la o dobândă în scădere la 0,87%

0
1939
inventariere

Ministerul Finanţelor a luat joi cu împrumut 1 miliard lei (220 milioane euro) prin vânzarea de certificate de trezorerie scadente la 14 mai 2018, în linie cu nivelul programat, pentru care a acceptat să ofere băncilor un randament mediu de 0,87%, în scădere uşoară faţă de licitaţia precedentă, arată datele publicate de Banca Naţională a României (BNR), scrie News.ro.

Cele opt bănci participante la licitaţie au oferit 2,33 miliarde lei, de peste două ori mai mult faţă de valoarea anunţată.

Certificatele de trezorerie nu au dobândă, randamentul fiind calculat ca diferenţă între preţul de vânzare, mai mic decât valoarea nominală, şi valoarea pe care statul o va plăti la scadenţă, care este chiar valoarea nominală.

La licitaţia de joi, randamentul mediu ponderat a fost de 0,87%, iar cel maxim de 0,89%.

În 6 aprilie, la ultima licitaţie pentru aceeaşi scadenţă, Ministerul Finanţelor a plasat certificate de trezorerie pe un an de 800 milioane lei, la un randament mediu de 0,90%.

Ministerul Finanţelor şi-a propus pentru luna mai să împrumute de pe piaţa internă 3,7 miliarde lei, din care 1 miliard de lei prin certificate de trezorerie, iar 2,7 miliarde lei prin emisiuni de obligaţiuni, la care s-ar putea adăuga 405 milioane lei prin licitaţii suplimentare.

În 2017, nevoia de finanţare a statului este în creştere, în condiţiile în care Guvernul a prevăzut un deficit bugetar de 2,99% din produsul intern brut (PIB), faţă de nivelul de 2,41% din PIB atins în 2016.

Comisia Europeană şi mulţi analişti se aşteaptă la un deficit bugetar de peste 3% din PIB în 2017, din cauza supraestimării de către Guvern a veniturilor bugetare şi a valorii PIB.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here