Noaptea dintre 14 și 15 mai a anului 1948 este o pată neagră în istoria României. Părintele Iustin Pârvu spune că a fost “noaptea cea mai odioasă, cea mai criminală pentru istoria politică și socială din România”. Au fost arestați, după unele cercetări circa 15.000 de tineri români.
Părintele Nicolae Steinhardt, pastorul Richard Wurmbrand, episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, părintele greco-catolic Tertulian Langa, politicianul Iuliu Maniu, poetul Radu Gyr și soția sa, scriitorul Mircea Vulcănescu, părintele Iustin Pârvu, Aurelian Bentoiu – politicianul, deputatul și singurul ministru ialomițean, preoți, poeți, teologi precum Arsenie Boca, Arsenie Papacioc, Nechifor Crainic, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Dumitru Bordeianu, precum și zeci de mii de alți români au fost arestați și anchetați începând cu 14 mai 1948.
Părintele Gheorghe Calciu, pe atunci student la Medicină, nota în niște însemnări confiscate ulterior de Securitate: “Arestările au început în ziua de 15 mai. Era o acțiune masivă, spectaculoasă, desfășurată pe întreaga țară și după un plan minuțios stabilit. Teohari Georgescu, ministrul de Interne și Ana Pauker și-au calculat lovitura cu sânge rece. Securitatea întocmise vreme de peste trei ani dosarele tuturor grupărilor care proliferau în țară și al tuturor indivizilor periculoși […] Comuniștii, care fuseseră o simplă fracțiune a Internaționalei comuniste, suplineau lipsa totală de popularitate prin forță și violență. Nici nu exista altă cale. Teohari Georgescu și consilierii lui s-au servit de vechea poliție, care deținea și informațiile despre Mișcarea Legionară, dar și unele date compromițătoare despre membrii Partidului Comunist, date care puteau fi folosite la nevoie împotriva oricui”.
Arestările au continuat luni la rând, zi de zi și noapte de noapte. Erau căutați pe de o parte cei scăpați pe 15 mai, iar pe de altă parte alte mii de români – gazde, sprijinitori, simpatizanți ai celor din rezistență, divulgați în urma inimaginabilelor torturi de la cei deja arestați.
O parte dintre aceștia aveau să iasă pe porțile închisorilor îmbătrâniți, cu viețile distruse, abia în anul 1964. O mare parte a rămas însă în gropile din preajma închisorilor și a lagărelor comuniste.
