Simplificare fiscală absolută: desfiinţarea impozitului pe profit

7
4280

Lumea fiscală a zilelor noastre tinde să se instituţionalizeze, informal, într-o realitate simptomatică, în care mulţi contabili îşi întreabă “complice” patronul: “Şefu’, anul ăsta cu ce profit doriţi să ieşim?”. Astfel, în meandrele concretului economic, principiul capitalist al “maximizării profitului” se traduce într-un ping-pong fiscal permanent, vicios şi costisitor, între oamenii de afaceri şi stat. Şi aceasta nu pentru că sutele de mii de întreprinzători ar fi stăpâniţi, moraliceşte, de porniri antistatale, ci pentru că sistemul fiscal uneori mai mult încurcă decât descurcă, mai mult constrânge decât stimulează, mai mult complică decât simplifică…

Cele mai titrate cercetări internaţionale, cum ar fi de exemplu Doing Business Report, arată că sistemele fiscale devin competitive nu doar prin reducerea nivelului impozitării, ci, deopotrivă, prin uşurinţa plăţii impozitelor, adică prin simplificarea sistemului fiscal. Oamenii de afaceri ajung uneori să conteste nu cât doreşte guvernul să impoziteze, ci mai degrabă cum.

Simplificarea sistemului fiscal a constituit un adevărat laitmotiv pe agenda de politici publice. Fireşte, au existat şi diverse tentative în ultimii ani, cum ar fi reducerea numărului de taxe şi tarife parafiscale, de la aproape 500 la 245 în prezent. Ca motivaţie, au fost invocate costurile ridicate de administrare. Totuşi, trebuie să ne fie limpede că, prin definiţie, statul nu operează pe bază de calcul economic.

Oricum, acolo unde şi atunci când s-a făcut, simplificarea fiscală a fost doar una marginală. Însă adevărata simplificare fiscală trebuie să fie una sistemică, nu una care doar să ciupească, pe ici, pe colo, prin puncte neesenţiale.

Din păcate, politica fiscală a căpătat, tradiţional, funcţia de “aspirator”, menită să absoarbă finanţele necesare bugetului statal. Însă, preocuparea nu trebuie să fie doar aceea de a furniza confortul – de cash flow – al bugetului. Miza fundamentală este, mai degrabă, aceea de a rezolva problemele structurale, profunde, ale ceea ce vedem că înseamnă, în România, “economie de piaţă”.

Să luăm ca exemplu impozitarea afacerilor. În prezent, impozitarea profitului este însoţită şi, totodată, complicată de diverse prevederi fiscale şi scheme de deductibilităţi. Avem de-a face, în această materie, cu un întreg sistem de deductibilităţi, cum ar fi cele privind amortizarea automobilelor, cu diurne, deplasări, premii, sponsorizări, publicitate, cercetare-dezvoltare etc. Calculele care se fac nu sunt deloc dintre cele mai simple, iar adeseori sunt însoţite de tot felul de interpretări juridice.

Fireşte, interesul legitim al oamenilor de afaceri este de a plăti un impozit cât mai mic, iar statul caută să încaseze cât mai mulţi bani. Astfel, pe de o parte, oamenii de afaceri suportă anumite costuri de conformare fiscală, angajează contabili, experţi, avocaţi, servicii profesionale de consultanţă. Pe de altă parte, statul caută să colecteze cât mai mulţi bani prin diverse sisteme de control şi inspecţie fiscală, care înseamnă bineînţeles costuri – costuri de administrare.

Toate aceste costuri ilustrează, de fapt, un imens volum de resurse, care însă nu îşi aduc contribuţia în sfera direct productivă. Câte pierderi, aşadar, în materie de capital investiţional şi locuri de muncă productive, plus energiile risipite mai degrabă cu întreţinerea statului decât pentru dezvoltarea economiei!

Cu cât sistemul fiscal şi cel administrativ, în general, vor fi mai stufoase şi mai costisitoare, cu atât mai mult vor avea de suferit sectorul productiv, investiţiile şi prosperitatea economică. De aceea, simplificarea oricărui sistem administrativ trebuie să aibă valenţe economice, să poată elibera resurse pentru motoarele productive ale economiei.

Aşa cum am mai arătat în diverse împrejurări, o soluţie sistemică ar putea fi desfiinţarea impozitului pe profit. S-ar putea trece, de pildă, la o formă de impozitare mult mai simplă de aplicat şi, în mod necesar, favorabilă şi mediului de afaceri. De exemplu, un impozit elementar de 1-2% asupra cifrei de afaceri sau chiar în regim regresiv! E simplu, la fiecare 100 de lei încasaţi, 1 leu intră în buzunarul statului. Uşor de conceput, de calculat şi de administrat, odată ce s-ar simplifica poate peste un sfert din Codul fiscal actual.

Astfel, oamenii de afaceri nu vor mai face slalom pe (contra)sensul legislaţiei, nu vor mai trebui să “arbitreze” cheltuielile deductibile, să filtreze fiscal şi contabil sistemele de amortizare a mijloacelor fixe, să cântărească dacă avocaţii fiscali sunt sau nu mai ieftini decât impozitele datorate statului. S-ar produce, în mod real, despovărarea afacerilor de un noian de proceduri fiscale, sarcini administrative şi birocratice.

În plus, eliminarea impozitului pe profit ar contribui la o schimbare fundamentală de comportament economic, odată ce întreprinzătorii vor culege roadele raţionalizării, ale însănătoşirii costurilor. Numai astfel “maximizarea profiturilor” devine motorul antreprenorial real al economiei de piaţă. Totodată, va fi încurajată dezvoltarea, prin stimulentul de a creşte mai puternic valoarea adăugată în raport cu creşterea cifrei de afaceri.

Însă, s-ar putea spune, ce ne facem cu activităţile neprofitabile? În esenţă, dacă ne raportăm la principiile economiei de piaţă, afacerile neprofitabile nu au ce să caute pe piaţă. Uneori însă întreprinzătorii eşuează tocmai pentru că afacerile lor sunt împovărate cu reglementări, birocraţie şi costuri administrative. De aceea, o simplificare fiscală sistemică ar separa grâul de neghină în economia românească şi ar scoate la suprafaţă tocmai antreprenoriatul autentic.

De cele mai multe ori, reformele spectaculoase rezidă în idei simple, care frizează evidenţa şi bunul-simţ economic, spectaculoasă fiind mai degrabă determinarea de a le “pune în operă”. În esenţă, reguli simple pentru o lume complexă.

7 COMENTARII

  1. Impozitul pe profit e corect. Impozitul pe venit e o prostie.
    Daca eu am un leu si cumpar o paine cu un leu de la cineva pe care l-a costat un leu sa o faca, de ce trebuie el sa plateasca impozit?

    • pentru simplu motiv ca el si-a introdus in costuri, deja, acel 1% impozit !…ce-i asa de greu de inteles ?…mai mult, isi introduce in costurile piinii si „salariul sau”, astfel ca in final, el va vinde piinea „la cost” !…si se compara cu altii care vind aceeasi piine….samd…asta ca sa raspundem si celor care isi pun intrebarea „cum de supravietuiesc unii din activitati neprofitabile” !?!? (adica „nu fac profit” !?)

      Oricum mesajul articolului e mult mai important: prin impozitarea veniturilor In loc de calcularea „profitului” si impozitarea lui, se realizeaza:
      1. reducerea costurilor de tranzactionare si aplicarea legii;
      2. se usureaza colectarea impozitelor si se si simplifica si se si mareste volumul !

      Singura problema REALA este CIT SA FIE % DE IMPOZIT PE VENIT ???????…fara sa mai spunem despre posibilitatea „impozitarii regressive/progresive”…
      intelege cineva ce vreau sa spun ???

  2. „Însă, s-ar putea spune, ce ne facem cu activităţile neprofitabile? În esenţă, dacă ne raportăm la principiile economiei de piaţă, afacerile neprofitabile nu au ce să caute pe piaţă.”

    Nu zau?

    Ia vedeti dvs. cum foarte multi oameni reusesc sa supravietuiasca tocmai datorita afacerilor neprofitabile.

  3. Exista afaceri profitabile cu marje de profit foarte mici, asa cum sunt afaceri profitabile cu marje mari de profit. Impozitarea pe venit nu ar echitabila pentru cele dintâi. Impozitul de profit, alături de posibilitatea alegerii plății unui impozit pe venit in anumite condiții, este cea mai buna soluție!

  4. Cosmin,

    Nu o sa analizez ce spui despre impozit. O sa-ti atrag atentia ca nu stii ce vorbesti atunci cand pui in gura contabilului, ultimele vorbe pe care le0ar spune.Aia cu sefu cat profit vrei anu asta?
    Uite asa voi care nu ati lucrat niciodata ca si contabili ( sis! Economistul este cel care face analize financiare, nu contabilul), induceti gresit idei tampite.
    Nu contabilul ci sefu dicteaza pentru ca sunt banii lui.Iti dau definitia contabilului sa o stii si tu si toti care habar nu au. Contabilul de la privat.
    Definitie: Contabilul este acel salariat la care urla soferul patronului si tipa femeia de servici. A, da si ptronul le da dreptate.

LĂSAȚI UN MESAJ