Cele mai căutate joburi din România sunt cele de inginerie şi producţie. Ce se caută în Occident

0
1396
angajari

Cele mai căutate joburi din România sunt cele de inginerie şi producţie, pe locul următor fiind media şi advertising, potrivit studiului Universum Student Research 2016 realizat în Europa.

„Observăm că în România joburile în inginerie şi producţie sunt cele mai căutate. Vine apoi media şi advertisingul. Prin comparaţie, în Occident se caută locuri de muncă în bănci şi în management sau consultanţă strategică”, se arată în studiu.

Google, Apple și BMW

În ceea ce priveşte companiile preferate de studenţi, opţiunile diferă în funcţie de domeniul de studiu şi de sex. Astfel, studenţii de la facultăţile de inginerie au ales BMW pe primul loc cu 16,6% din voturi, în timp ce aproape unu din doi viitori IT-şti vrea să lucreze pentru Google. Studenţii de la ASE sau alte facultăţi cu profil de business sau comerţ au ales pe primul loc compania americană Apple, care îşi face loc şi în top zece angajatori doriţi şi de cei care studiază la facultăţi de inginerie sau IT.

Compania Universum Global face de mulţi ani acest studiu pe pieţele dezvoltate din vestul Europei, iar începând din 2016 a intrat şi pe piaţa locală.

10.500 de studenți
Acesta este astfel primul studiu pentru piaţa din România şi a avut la bază aproape 10.500 de studenţi de la 46 de universităţi şi de la 136 de specialităţi.
Studiul Universum mai arată că în rândul angajatorilor doriţi se află şi companii locale puternice precum Banca Transilvania, OMV Petrom sau Dacia. Automobile Dacia şi OMV Petrom sunt deţinute acum de străini însă sunt văzute ca branduri româneşti. Mai mult, cele două sunt cele mai puternice grupuri din România după cifra de afaceri.
Studenţii de la facultăţile cu profil de business sau comercial au ales şi două ministere, cel al Economiei şi cel al Finanţelor în topul preferinţelor.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ