Profilul economic al zilei

0
1000

Întărirea leului faţă de euro a luat o pauză ieri când BNR a stabilit un curs de 4,5046. Cel mai important eveniment urmărit de investitori şi care ar putea influenţa pieţele valutare din regiune în perioada următoare a fost decizia Băncii Centrale Europene de menţinere a stimulilor monetari în perioada următoare, cu posibilitatea extinderii lor şi după martie 2017. Un anunţ mai precis ar putea fi făcut în decembrie, dar pieţele au trecut pentru moment de un eveniment de risc care ar fi fost o discuţie explicită de încetare a programului de cumpărări de active financiare.

Ministerul de Finanţe a vândut obligaţiuni cu scadenţa în martie 2021 în valoare de 500 milioane lei, cu un randament mediu de 2,14% (+2 puncte de bază faţă de licitaţia similară de pe 8 septembrie). Cererea investitorilor a fost de 1,05 miliarde lei. În ultima lună s-a observat o tendinţă de creştere uşoară a randamentelor la licitaţiile Ministerului de Finanţe, iar acest lucru a avut loc chiar şi la licitaţiile la care cererea investitorilor a fost amplă (aproximativ 2x valoarea din prospect a emisiunii). Creşterea randamentelor germane din ultimele trei săptămâni alături de riscurile fiscale pe plan local şi apropierea momentului în care inflaţia va intra pe o traiectorie ascendentă explică această tendinţă pe piaţa primară a instrumentelor cu venit fix.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ