Profilul economic al zilei

0
1154

Leul s-a depreciat faţă de euro iar cursul stabilit de BNR a fost 4,5059. Este posibil ca această evoluţie să fie legată şi de factori externi, dincolo de discuţiile din prezent despre conversia creditelor în franci la curs istoric, ieri având loc deprecieri ale monedelor naţionale şi pe alte pieţe din regiune precum Polonia şi Ungaria.

Ministerul de Finanţe a vândut certificate de trezorerie pe un an în valoare de 800 milioane lei, cu un randament mediu de 0,60%. Cererea investitorilor a fost foarte ridicată, respectiv 2,3 miliarde lei. Randamentul mediu al licitaţiei este în creştere cu 4 puncte de bază faţă de licitaţia anterioară pentru certificate de trezorerie pe un an care a avut loc la începutul lunii septembrie.

Ministerul de Finanţe va organiza luni o licitaţie pentru obligaţiuni în valoare de 300 milioane lei cu scadenţa în aprilie 2024.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ