Poşta Română a raportat un profit net de 4,37 milioane de euro în primele nouă luni

0
246

Poşta Română a încheiat primele nouă luni ale acestui an cu un profit net de 19,61 milioane de lei (4,37 milioane de euro), dublu faţă de rezultatul din aceeaşi perioadă a anului trecut.

Veniturile sunt de asemenea pe plus, iar compania de stat anticipează că rezultatele financiare vor continua să se îmbunătăţească anul viitor. Demersurile pentru acordarea împrumutului de 46,1 milioane de euro de la BERD, prin care vor fi finanţate investiţii importante pentru modernizarea Poştei, au intrat pe ultima sută de metri.

Au dublat profitul

„Rezultatul net pentru primele 9 luni ale acestui an este un profit net de 19.610 mii lei, dublându-se faţă de cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2015, acest rezultat fiind posibil printr-un efort continuu şi susţinut de stimulare a creşterii şi diversificării veniturilor şi a eficientizării cheltuielilor. Veniturile urmează acelaşi trend ascendent, însă valoarea adăugată a activităţii noastre nu se reflectă, din păcate, într-un grad ridicat de investiţii pe măsura nevoii cronice a companiei, ci mai degrabă aceasta se regăseşte în descreşterea datoriilor istorice care rămân însă, în ciuda efortului nostru constant, la un nivel destul de alarmant pentru sustenabilitatea pe termen lung a companiei”, a declarat directorul general al Poştei Române, Alexandru Petrescu.

Refinanțează datoriile vechi

Poşta continuă să refinanţeze datoriile vechi prin credite bancare, care acoperă însă şi o parte din finanţarea activităţilor de zi cu zi ale companeii. Banca Transilvania va credita compania de stat cu încă 20 de milioane de lei, pe 12 luni, potrivit unei licitaţii publice atribuite săptămâna trecută. În august, Poşta Română a mai luat un împrumut de 30 de milioane de lei, pe trei ani, de la EximBank, iar în aprilie a fost creditată cu 20 de milioane de lei, pentru un an, de OTP Bank.

„Având în vedere datoria istorică la care compania este tributară încă, se fac eforturi consistente ca, pe lângă profitul obţinut în ultimul timp, prin instrumente de acest gen, să se acopere şi aceste plăţi restante care atrag după sine penalizări semnificative, stingerea acestor obligaţiuni, cât mai repede posibil, fiind imperios necesară.

200 de milioane de lei

În continuare, în special în urma revizuirii condiţiilor privind achiziţiile publice în zona finanţărilor pentru companiile de stat, prin ultimele amendamente legislative, urmărim să optimizăm structura de finanţare a companie pentru a reduce şi mai mult costurile financiare de operare a activităţii,,, spune Alexandru Petrescu. Poşta înregistrează o datorie istorică de 200 de milioane de lei, al cărei serviciu înghite o bună parte din banii care, altfel, ar fi mers către investiţii. Compania vrea să-şi diversifice portofoliul de servicii şi să-şi digitalizeze activitatea.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ