Multinaţionalele încep să schimbe strategia de dezvoltare atunci când salariile cresc mult pe o piaţă şi apare criză de personal, ceea ce nu înseamnă neapărat că pleacă, ci nu mai cresc

1
1487

Aceasta este părerea lui Christian von Albrichsfeld, directorul general al Continental România, care amenință fin că multinaționalele ar putea să plece în căutarea unor țări cu forță de muncă ieftină.

„Sunt mulţi angajaţi care vin, stau o lună sau două la serviciu până iau salariul şi apoi nu mai vin, de aceea trebuie să facem ceva, să gândim o strategie prin care să îi facem pe oamenii care stau acasă să vină la lucru. Creştem salariile, iar oamenii pleacă de la o companie la alta pentru 50 de lei în plus. Timp de un an sau doi, putem să depăşim bugetele de salarii programate, însă multinaţionalele se gândesc, atunci când văd o astfel de situaţie, să schimbe strategia. Nu zic că vor pleca de aici, dar nu vor mai creşte aici, se uită pe piaţa mondială şi caută alte zone în care să crească numărul de angajaţi. Dacă mutăm aceiaşi oameni de la o firmă la alta, nicio companie nu va putea să-şi crească efectivele cu 1.000 de angajaţi pentru a face faţă comenzilor“, a spus Christian von Albrichsfeld, directorul general al producătorului de componente auto Continental România.

Criză de personal la Arad

El a precizat că din toate zonele în care compania are fabrici, la Arad există o criză mai mare de personal. Chiar dacă salariile brute fixe ale angajaţilor din fabricile din Arad par mici, în realitate veniturile nete încasate de aceştia sunt mult mai mari dacă se iau în calcul orele suplimentare şi bonusurile. Potrivit specialiştilor din recrutare, salariul brut al unui muncitor necalificat este de 1.600-2.000 de lei brut, dar veniturile nete ajung şi la peste 2.500 lei cu ore suplimentare și bonusuri.

1 COMENTARIU

  1. v-ati invatat sa va munceasca romanii pe salariul minim, de dimineata pana seara!!!
    ia mariti voi salariile ca la voi in tara, sa vedeti, mai pleaca oamenii?
    ziceti ca pleaca pentru 50 de lei in plus? atunci aia cum isi permit sa plateasca si voi nu? nu ati bugetat? pai bugetati, cine va tine?

LĂSAȚI UN MESAJ