Eximtur a vândut vacanţe pe vouchere de 1 milion de euro în 2016

0
1062

Bugetarii nu au primit în 2016 vouchere de vacanţă, deşi legea a fost promulgată încă de anul trecut. Aceasta prevede ca angajaţii din sistemul public şi cel privat să primească vouchere de vacanţă, în limita a şase salarii medii pe economie. Vouchere de vacanţă pot fi folosite doar în turismul intern, nu şi pentru vacanţe în străinătate.

„Voucherele de vacanţă vor avea un aport semnificativ în dezvoltarea turismului intern atunci când vor fi oferite şi în sistemul public. Deocamdată, numai entităţi private le oferă angajaţilor, dar rezultatele se văd. Putem spune că românii devin turişti şi în ţara lor. Eximtur a vândut vacanţe pe vouchere în acest an, primul an de implementare, în valoare de un million de euro”, a declarat Lucia Morariu, CEO şi proprietar Eximtur.

Cea mai vândută destinaţie de vacanţă prin vouchere a fost litoralul românesc, iar pe locul doi se află staţiunile clasice de tratament.

Ce trebuie să facă angajatul

Angajatul merge la agenția de turism, își alege destinația și bugetul în care dorește să se încadreze pentru următoarea vacanță, iar consultantul de turism îi prezintă cele mai bune oferte. În loc să achite cash, plata va fi efectuată prin voucherul de vacanță. Pentru plata cu vouchere de vacanţă, agenţia aplică reduceri faţă de majoritatea preţurilor din cataloage, site, oferte.

Voucherele de vacanţă permit agenţiilor de turism accesul la o piaţă suplimentară estimată la 400 milioane de euro, realizarea de pachete complete de călătorie (transport, cazare, masa, tratament). Sistemul poate conduce şi la creşterea numărului de turişti care interacţionează cu agenţiile.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ