Combinatul petrochimic Oltchim Râmnicu Vâlcea a obţinut, în 2016, un profit net de 11,37 milioane de lei, faţă de pierderi de 48,46 milioane de lei în anul 2015, potrivit datelor preliminare ale companiei transmise Bursei de Valori Bucureşti

0
383

În perioada ianuarie – decembrie 2016, societatea Oltchim, care este în insolvenţă din ianuarie 2013, a înregistrat o cifră de afaceri de 754,82 milioane de lei (circa 168 milioane de euro), în creştere cu 1,7% faţă de anul precedent, când a obţinut 742,39 milioane de lei. Veniturile totale ale companiei au fost de 781,77 milioane de lei, mai mari cu 2,7% faţă de 2015.

„Cu toate că producţia vândută a crescut semnificativ din punct de vedere cantitativ, cifra de afaceri obţinută în anul 2016, în valoare de 168 milioane euro, este aproximativ la acelaşi nivel cu cea din anul 2015, din cauza preţurilor de vânzare mai mici ale produselor finite, determinate de evoluţia cotaţiilor internaţionale”, precizează raportul.

Potrivit datelor transmise BVB, profitul brut s-a situat la 35,6 milioane lei aferent activelor funcţionale de pe platforma industrială de la Râmnicu Vâlcea. Combinatul a raportat o pierdere de 11,4 milioane lei determinată de Divizia Petrochimică Bradu – nefuncţională şi cheltuieli de conservare de 4,2 milioane lei aferente activelor nefuncţionale de pe platforma industrială de la Râmnicu Vâlcea.

„Rezultatele economico – financiare din activitatea curentă preliminate de Oltchim SA pentru anul 2016 confirmă estimările făcute de societate la finele anului trecut privind înregistrarea de profit din activitatea curentă, faţă de anii anteriori când s-a înregistrat pierdere.

Aceste rezultate au fost posibile prin coroborarea mai multor factori, printre care: recâştigarea pieţelor de desfacere şi creşterea constantă a cantităţilor vândute din toate categoriile de produse finite; retehnologizările şi reparaţiile capitale efectuate la principalele instalaţii tehnologice, reducerea cheltuielilor cu personalul după disponibilizările din anul 2015 şi conjunctura  favorabila pe piaţa polioli – polieterilor, în semestrul I 2016, respectiv scăderea preţului de achiziţie al propilenei, influenţat, la rândul său, de cotaţia internaţională a petrolului”, se arată în documentul transmis BVB.

De asemenea, compania precizează că preţurile de vânzare ale produselor finite au scăzut şi ele, dar într-o proporţie mai mică decât preţurile la materiile prime.

Comparativ cu anul 2015, societatea a înregistrat o creştere a vânzărilor cantitative la principalele grupe de produse, respectiv la polioli – polieteri cu 18%, produs principal cu o pondere de aproximativ 64% în cifra de afaceri, la sodă caustică lichidă şi solidă cu 17%, dar şi la la oxo – alcooli, un plus cu 26%.

Societatea valorifică peste 73% din cifra de afaceri la export şi pe piaţa intracomunitară şi prelimină pentru anul 2016 o balanţă externă netă pozitivă de 96 milioane de euro, valoarea livrărilor la export şi a celor pe piaţa intracomunitară, în sumă de 123 milioane euro, fiind mult mai mare decât valoarea importurilor şi achiziţiilor intracomunitare, care au fost de numai 27 milioane euro.

Oltchim precizează că până la aprobarea situaţiilor financiare în formă definitivă sunt evenimente a căror influenţă nu poate fi cuantificată la data prezentului raport, dar acestea ar putea influenţa semnificativ rezultatele financiare totale aferente anului 2016.

Este vorba de reevaluarea activelor Oltchim SA pentru determinarea valorii juste a acestora la 31 decembrie 2016, în condiţiile în care ultima reevaluare efectuată de societate a fost în anul 2013, iar raportul privind reevaluarea activelor va fi finalizat în data de 28 februarie 2017.

De asemenea, un alt eveniment care ar putea influenţa rezultate finale este legat de posibilitatea finalizării procedurii de investigare şi emiterea de către Comisia Europeana a unei decizii aferente Dosarului SA.36086 (2013/P) – România – Ajutor potenţial în favoarea Oltchim.

Potrivit raportului, rezultatele financiare aferente anului 2015 nu includ profitul brut scriptic în sumă de 2,38 miliarde lei, obţinut din anularea datoriilor, ca urmare a implementării planului de reorganizare si alte venituri/cheltuieli care nu sunt aferente activităţii curente, cum de altfel au fost prezentate în raportul anual 2015.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ