Băncile nu îi mai pot jecmăni pe clienți

0
1360
franc-elvetian
Comisiile juridică și pentru buget ale Camerei Deputaților au decis luni că băncile sunt obligate să facă conversia în lei pentru creditele de maximum 250.000 de franci elvețieni la data contractării.
Cele două comisii au dat raport de adoptare proiectului de lege privind conversia creditelor în franci elvețieni cu o serie de amendamente.

Rata de îndatorare de 50%

Potrivit acestora, pentru soldurile rămase din împrumuturile în franci elvețieni ale cetățenilor persoane fizice, băncile sunt obligate să facă conversia în lei. Conversia se face la cursul de schimb al BNR de la data încheierii contractului și se va realiza prin act adițional agreat de consumator. Deputații au stabilit ca nu toți cetățenii care au luat credite în franci elvețieni să beneficieze de această lege, ci doar cei care au rata de îndatorare de 50% din venitul net, la data analizei solicitării de conversie.

Procese pe bandă rulantă

S-a decis de asemenea să se aplice conversia doar creditelor de maximum 250.000 de franci elvețieni, la data la care s-a semnat contractul. Raportul urmează să intre marți în dezbatere și la vot în plenul Camerei Deputaților. Reamintim că băncile au profitat de criza francului elvețian pentru a-i jecmăni pe clienți. In decembrie 2008, in momentul izbucnirii crizei financiare, existau credite in CHF de 12,4 miliarde lei, al caror volum a urcat in urmatorii ani si pana la 14,2 miliarde lei, pe fondul repatrierilor imprumuturilor cesionate de banci catre entitati straine sau catre bancile-mama din alte tari europene.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ