Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor nu este pregătită să facă educaţie financiară pentru că nu are specialişti

0
304

Intr-o conferinţă de specialitate , Adrian Vasilescu, consilier de strategie la Banca Naţională a României (BNR),  a mai precizat că băncile au cea mai mare responsabilitate cu privire la educaţia financiară a consumatorilor.

 O să vă spun un lucru foarte trist. La Legea dării în plată am pierdut doi ani cu dezbateri seci şi împotriva dreptului cu această lege ca să ajungă la Curtea Constituţională, să o dea înapoi şi să ne trimită înapoi la origine, adică la Codul Civil. Doi ani au fost pierduţi. Nici acum încă nu ştim exact ce va fi această trimitere la Codul Civil. Autorii legii mai spun încă în spaţiul public că legea nu s-a schimbat. Legea e schimbată radical.

Ceea ce Legea dării în plată spunea că este la cheremul debitorului, să decidă el când şi cum dă casa înapoi, noua reglementare trimisă de Curtea Constituţională este că decide un judecător, deci trebuie să ajungi în instanţă, să te judeci cu banca şi acel judecător trebuie să se uite la articolul 1721 din Codul civil care este impreviziunea’, a mai spus Vasilescu.

‘BNR a fost acuzată că ia partea băncilor. Nicidecum. Băncile au cea mai mare responsabilitate cu privire la educaţia financiară. La ora asta, Banca Naţională nu se poate integra decât în afara răspunderilor ei legale în problemele de protecţie a consumatorilor de servicii financiare.

Autoritatea de stat unde au trecut aceste reglementări de la BNR prin lege a fost Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. Protecţia consumatorilor nu este pregătită să facă asta. Nu au de ce să se aştepte consumatorii că vor găsi protecţia acolo, pentru că nu au specializare. Băncile trebuie să preia această chestiune, este răspunderea mare a băncilor’, a mai mentionat oficialul BNR.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ