Frauda in afaceri

de Ionel Blanculescu in Editoriale pe 26 Iulie 2007, 00:00

Constat cu o reala parere de rau recrudescenta unui fenomen pe care il consideram apartinănd unei etape deja apuse: fraudarea partenerului de afaceri. Fie ca acesta este asociat in afaceri, ca actionar sau in asocieri in participatiune, ca persoana juridica sau fizica, fie ca este partener in PAS - Asociatia Salariatilor, ceea ce-l leaga de ceilalti participanti este interesul comercial-financiar. Cu căt acesta este mai mare, cu atăt tentatia din partea asociatilor de a-l frauda este mai mare. Avănd in vedere ca in cea mai mare parte a afacerilor regasim activul denumit „terenuri" si ca pretul acestora, cel putin in ultimii 3 ani, a explodat, realizam si dimensiunea tentatiei unora de a-si frauda prietenii, rudele sau partenerii de păna mai ieri. Inchipuiti-va ca un PAS a participat la privatizarea unei companii din Bucuresti, cu terenuri in zona buna, valoarea tranzactiei de la momentul privatizarii fiind neglijabila fata de cea de astazi, la un raport de 1-200. Sa ne inchipuim ca, tot păna mai ieri, salariatii din PAS isi imparteau obligatiile, in special de finantare a productiei, cu greutatile inerente si renuntari sau lasitati pe masura. Ultimii ani, crescănd valoarea fabricii datorita terenului central pozitionat, au condus la mutatii extrem de interesante in cadrul PAS. Salariatii asociatiei, trecănd la postura de detinatori ai unor active de peste 100 milioane euro, la valoarea de piata a acestora, s-au transformat, multi dintre ei, in „vănatori", incercănd sa ia partea celui mai slab, fie pozitionat, fie informat. De la vorbe la fapte s-a trecut foarte repede, „cutitele" incepănd sa se infiga cănd in unul, cănd in altul. Cele 100 de milioane euro, chiar virtuale fiind, au inceput sa se imparta la cifre din ce in ce mai mici, pentru ca, nu-i asa, cu căt valoarea la numitor este mai mica, cu atăt produsul „impartelii" este mai mare. Si asa s-a ajuns ca in El Dorado, cănd, pentru un pumn de praf aurifer, unii erau gata sa sacrifice orice. Astfel, au fost eliminati cu forta (de regula, a AGA) partenerii considerati mai slabi, fraudati in fel si chip, uneori fara masura, ratiune sau remuscare. Alteori, asociatul a fost efectiv „executat", fiind scos total ilegal din afacerea comuna, numai pe motiv ca executantul, celalalt asociat, voia mai mult si intr-un timp căt mai scurt. Cu siguranta, pentru acest tip de atitudine neconforma in afaceri, rudimentara, in afara vremurilor, antidotul il reprezinta instantele de judecata. Acestea au marea responsabilitate de a mentine echilibrul prin impunerea respectarii legii. Insa, pentru a accesa prin procese justitia, in vederea reabilitarii pozitiei actionarului, partenerului, asociatului, este nevoie de mult timp, bani si rabdare. Poti afla prin instante dupa 2-3 ani de judecata adevarul pe care il stiai de astazi. Sigur, e mai bine mai tărziu decăt niciodata, insa cu ce pret!
In loc sa-ti concentrezi energiile, cunostintele si disponibilitatile in a construi si a obtine profit din afacere, stai ani intregi prin instante, obtinănd in cele din urma participatiile pierdute, de multe ori serios ajustate de timp si de altii. Garantez ca, dupa un astfel de periplu, numai apt sa faci din nou afaceri nu esti. In primul rănd, pentru ca ti-ai pierdut increderea in orice posibil partener de afaceri si in al doilea rănd pentru ca ai obosit si-ti este foarte greu sa reintri in arena. Sigur, dupa cum se spune, „timpul le vindeca pe toate", insa lasa urme adănci.
Deoarece valorile multor afaceri au devenit foarte mari, ametitoare chiar si pentru occidentali, ca urmare a cresterii inimaginabile a valorii terenurilor - parte a activelor -, lupta asociatilor si partenerilor a devenit acuta, purtăndu-se cu toate mijloacele, perfectionăndu-se si utilizănd profesionisti de marca. De fapt, aceasta lupta se duce intre armatele de avocati si consultanti financiari care se bat pentru a căstiga aceste cauze, cu mize enorme.
Trist este ca uneori diletantii se implica in astfel de spete, de cele mai multe ori de partea celor fraudati, care nu au posibilitatea sa angajeze profesionisti recunoscuti. Deznodamăntul e inevitabil: dreptatea nu mai poate fi dovedita in fata instantelor, cel fraudat pierzănd tot si fiind rejectat de o societate careia nu-i plac invinsii, ci numai invingatorii. Acesti perdanti sunt pierderi si pentru societate, deoarece aceasta se baza si pe ei in constructia si dezvoltarea de care are nevoie.
Insa lupta pentru adevar este nemiloasa, iar conditiile actuale de piata din Romănia incurajeaza cum nu se poate mai bine fraudarea in afaceri, cu predilectie a partenerilor de afaceri. E trist, dar adevarat! Si fenomenul nu da semne de diminuare, ba dimpotriva, asa ca… garda sus, parteneri in afaceri!

Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

SFIN ÎŢI OFERĂ

Cele mai proaste decizii din istorie

Din 30 august, Săptămâna Financiară vă propune cartea „Cele mai proaste decizii din istorie”, un veritabil catalog al greşelilor care au marcat istoria omenirii din cele mai vechi timpuri şi până în prezent. Scriitorul Stephen Weir vă invită într-un periplu incitant printre tragediile şi catastofele generate de decizii arbitrare ale unor conducători, pentru a le înţelege cauzele şi, mai ales, pentru a nu le mai repeta.

Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net

Televiziune Ziare Reviste Radio Business Cariere
Antena 1
Antena 2
Antena 3
Antena International
EuforiaTV
GSP TV
Saptamana Financiara
Financiarul
Jurnalul National
Gazeta Sporturilor
Ghimpele
TopGear
Felicia
Confidential
Cultura
GoodFood
GoodHomes
RadioZU
Romantic FM
Tipografia INTACT
INTACT Production
Open Media Network
INTACT Advertising
INTACT Interactive
Euroexpo Trade Fairs
Seed Consultants
Oportunitati in cadrul INTACT
CSR
FUDV
Fundatia Mereu Aproape
Internet
NEWS ENTERTAINMENT FINANCE WOMEN SPORT MOBILE
antena3.ro
jurnalul.ro
ghimpele.ro
videonews.ro
intactnews.ro
antena1.ro
antena2.tv
antenai.ro
vdtonline.ro
sfin.ro
financiarul.com
euforia.tv
revistafelicia.ro
myconfidential.ro
gsp.ro
gsptv.ro
mysport.ro
pariori.ro
m.antena3.ro
m.gsp.ro
AUTO SERVICII
topgear.ro totulredus.ro
© Acest site este parte a INTACT MEDIA GROUP