Potrivit statisticilor, companiile rusesti sunt pe locul 38 in lume in topul capitalului investit

Intr-o analiza a relatiilor bilaterale cu Rusia trebuie sa plecam de la conjunctura mondiala actuala. Daca exista o piata reala a petrolului, in privinta gazelor naturale nu exista posibilitatea de a organiza o astfel de piata, chit ca se incearca: foarte putine tari dispun de aceasta bogatie, iar tehnologia de transport si de stocare este destul de scumpa. Cel mai mare producator este Rusia. Cei mai mari consumatori sunt Europa si Statele Unite. Bineinteles ca tot Rusia este cel mai mare furnizor de gaze pentru Europa.
Presedintele Basescu are acces la fel de fel de rapoarte despre situatia energetica a Romaniei si reactioneaza dupa cum il stim. Zilele trecute a participat la reuniunea tarilor GUAM, reuniune la care s-a dorit gasirea unor strategii pentru ca o parte din tarile fostei URSS, si nu numai, sa nu mai depinda energetic de Rusia. La cateva zile, Traian Basescu a declarat la Summit-ul Energiei de la Zagreb: „Trebuie sa acceptam toti ca energia este o marfa, fie ea si strategica, dar niciodata nu vom accepta ideea utilizarii energiei ca instrument de presiune politica". Tot el a afirmat, la aceeasi intalnire la care a participat si presedintele Rusiei, Vladimir Putin, ca este necesara infiintarea unei burse a energiei, daca se poate din motive strategice, la Bucuresti.

Stam prost
Daca vrem sa analizam toate acestea trebuie sa plecam de la structura actuala a productiei energetice din Romania.
Cea mai ieftina energie produsa este cea nucleara. Aceasta trebuie sa-si mareasca ponderea pana la 15% dupa punerea in functiune a blocului 2 al Centralei Atomoelectrice de la Cernavoda. In topul preturilor de cost urmeaza energia obtinuta in hidrocentrale si apoi cea obtinuta in termocentralele ce folosesc carbunele, pacura si gazele naturale. Conform Ministerului Economiei, rezervele de hidrocarburi industrializabile ale Romaniei sunt epuizate in proportie de 70%, acestea avand o pondere de 62% din totalul productiei de energie.
Mai este necesar sa avem in vedere si faptul ca, in comparatie cu tarile membre UE, Romania are inca un consum energetic mic pe cap de locuitor, acesta fiind prognozat sa creasca in urmatorii ani, ajungand la o egalizare cu consumul energetic din statele Uniunii Europene.

Multinationalele detin controlul
O mare parte a termocentralelor functioneaza cu hidrocarburi - 20%. Rezulta ca politica de productie si de import de gaze naturale necesita o atentie mai mare a guvernantilor. Romania consuma aproximativ 17.000.000.000 mc de gaze, 60% provenind din productie proprie.
Problema este ca statul roman mai administreaza doar 121 de blocuri de productie, ceea ce reprezinta doar 26% din totalul blocurilor de extractie. Estimarile sunt in sensul pastrarii volumului productiei interne si cresterii importurilor.

Preturi impuse
Pretul de vanzare al Gazprom catre alte firme rusesti care exporta este de 90 dolari/1.000 mc (vezi grafic „pretul de import"). Pretul mediu cu care Romania importa gaze a variat in ultimul an intre 250 si 330 dolari/1.000 mc. Pretul de productie interna este in jur de 140 dolari/1.000 mc. Majoritatea CET-urilor cumpara gaz la un pret de aproximativ 280 dolari/1.000 mc, oricare ar fi provenienta acestuia. Cu alte cuvinte, preturile de productie sunt artificial ridicate de intermediari, fiind aduse aproape de preturile de import si astfel se maximizeaza profiturile celor ce extrag gaze. Cine sunt acestia? Petrom si Romgaz detin 98% din volumul extractiei, in proportii aproape egale. Petrom e privatizat, pentru Romgaz s-a amanat privatizarea inca 3 ani. Adaugam ca informatii din presa confirma ca Gazprom detine 30% din OMV si ca acesta doreste sa cumpere Romgaz. Se contureaza o situatie interesanta asupra proprietatii capacitatilor de productie, asupra firmelor de transport si importatorilor de gaze naturale.
Pana acum un an, nu a existat o strategie in industria extractiva, problemele industriei, ale companiilor importatoare de gaze si ale proprietatii societatilor din domeniu fiind necunoscute, deoarece preturile de productie, de import si de achizitie au fost cat de cat scazute si cu diferente mici intre ele. Diferentele mari de pret au aparut de fapt din 2004, cand s-au simtit principalele majorari.
In ultima vreme, s-a putut observa o scadere a pretului de import cu aproximativ 25% in-tr-o perioada foarte scurta. Aceasta coincide cu sesizarea autoritatilor romane asupra cresterii spectaculoase a preturilor de import si dezbaterilor in media a cresterii preturilor energiei la utilizator.

Cine sunt importatorii
Potrivit site-ului propriu (http://www.wiee.ch), in acest moment firma elvetiana WIEE este cel mai mare importator de gaze din Romania. Tot din site aflam ca aceasta companie are actionariat in proportii egale Wintershall, parte a grupului BASF, si Gazprom. WIEE este actionar la firma inregistrata in Romania WIROM GAS SA cu 51%, restul de 49% apartinand Distrigaz Sud SA.
De asemenea, WIROM detine licente de distributie pentru Turnu Magurele, Alexandria, Oltenita si Giurgiu. Clientii sunt consumatorii casnici si industriali. WIEE se concentreaza pe clientii mari, ca Termoelectrica, Electrocentrale Bucuresti, Distrigaz Nord si Distrigaz Sud. In plus, Romgaz a devenit recent un client strategic al WIEE.
Un alt mare importator de gaze este Conef. Surse spun ca acest grup va detine controlul importurilor de la Gazprom pana in 2030. Actionariatul Marco GmbH, firma care detine Conef, este, bineinteles, tot din Rusia: oligarhul Vitali Matsitski, cel care a cumparat industria de aluminiu a Romaniei si detine grupul petrolier Rinko. Aceleasi surse afirma ca, de fapt, in spate se afla tot Gazprom.
Daca adaugam si Lukoil, al treilea jucator pe piata petrolului romanesc (unde, de asemene, regasim Gazprom ca actionar), fara a pune la socoteala si celelalte investitii rusesti, constatam ca in acest moment industria energetica poate ajunge in totalitate in mainile Gazprom.

Unitate prin diversitate
Trebuie amintit ca anul trecut vicepresedintele Gazprom Rusia, Alexander Medvedev, s-a aflat intr-o vizita in Romania. El a propus realizarea unui mare depozit de gaze naturale in zona Roman - Margineni, cu capacitatea de doua miliarde de metri cubi si realizarea unei societati mixte cu Romania pentru livrarile de gaze pe piata romaneasca, acest proiect putand „micsora" pretul de achizitie la 1.000 de metri cubi sub 270 de dolari. Un alt domeniu de interes pentru Gazprom in Romania este sectorul nuclear, reprezentantii rusi fiind interesati de preluarea grupurilor 3 si 4 ale Centralei Nucleare de la Cernavoda. S-au avansat si cifre: cate doua miliarde euro pentru fiecare grup.
Daca adaugam si privatizarile ce se doresc realizate si interesul gigantului rus de a patrunde in actionariatele companiilor energetice privatizate, Romania nu va avea independenta energetica mult visata. Este adevarat ca Gazprom a fost marele perdant al cursei pentru Distrigaz Sud, in fata E.ON, dar directorul executiv adjunct al companiei ruse, Alexander Medvedev, a declarat: „Avem ocazia sa intram in afaceri cumparate de E.ON in Romania". Recent, Ulrich Schoeler, presedintele diviziei internationale a E.ON, a spus ca E.ON este cel mai mare client al Gazprom in Europa pentru achizitia de gaze naturale si cele doua companii au o foarte bu-na colaborare, inclusiv in transportul de gaze.
Politica rusilor este de a intra pe piata europeana prin intermediari din Europa Centrala si de Est. Romania prezinta pentru Gazprom un plus de interes deoarece este zona de tranzit pentru Balcani. O magistrala deja traverseaza Dobrogea de la nord la sud. Cunoscand faptul ca peste zece ani raportul dintre productia interna si import se va inversa, rusii vor dori sa-si plaseze marfa, chiar daca interesele romanesti cauta diversificarea surselor.
In acest moment, Gazprom a parafat construirea unei noi magistrale cu Grupul italian ENI, care va trece prin Marea Neagra, patrunzand in Bulgaria si facand distributia catre Italia de sud, Grecia si Austria, prin Romania si Ungaria.

„Prietenul" la nevoie se cunoaste
Gazprom si-a facut aparitia si in actionariatele companiilor de productie si transport din majoritatea tarilor din zona. Ultimul exemplu este realizarea unei companii comune de rafinare a gazelor intre firma kazaha KazMunaiGaz si Gazprom. In general, pretul de vanzare al gazului este stabilit in functie de penetrarea capitalului rus in diversele tari sau de compromisurile politice facute cu Federatia Rusa. Nu are rost sa discutam de Republica Belarus, care are ca partener economic principal Rusia. Transnistria, chiar daca are 60 dolari/1.000 mc, inregistreaza datorii la Gazprom de aproape doua miliarde dolari. In acest caz, mai amintim ca fiul lui Igor Smirnov, Oleg, este presedintele Gazprombank, ce finanteaza industria transnistreana si care tinde sa monopolizeze republica autoproclamata.
In general, se observa ca preturile cele mai mici la gaze le gasim in fostele tari din sfera de influenta a Uniunii Sovietice, unde in acest moment lumea capitalului apartine oamenilor de afaceri rusi. Axioma este valabila inclusiv in cazul Poloniei, care achizitioneaza cel mai ieftin gaz dintre tarile membre UE, si care este monopolizata de Gazprom, concernul rus fiind proprietar al companiei locale de distributie a gazului. Chiar lunile trecute grupul rus a confirmat ca a obtinut controlul asupra a 51 de procente din actiunile North European Gas Pipeline Co. (NEGP), operatorul viitorului gazoduct ce va traversa Marea Baltica. Trebuie spus si faptul ca acelasi Gazprom este, nu de mult, investitor in Proiectul Nabucco, ce se doreste o alternativa a importurilor de gaze din Rusia. In ultimul timp, mari companii ruse incep sa investeasca in alte domenii decat cel energetic. Daca ne uitam nu mai departe de Chisinau vedem ca marii investitori din industriile metalurgica, a celulozei si hartiei sau a vinului sunt din Rusia. O surpriza gasim in Republica Kurdistan, unde principala retea de telefonie mobila apartine, bineinteles, capitalului rusesc.

Dupa fapta si rasplata!
Aceasta ar putea fi deviza cu care Rusia rasplateste celelalte state. Sa luam exemplul Ucrainei: in iarna 2005-2006, robinetul de la gaze a fost inchis. Dupa lungi negocieri, importul de gaze a reinceput, dar la niste preturi inacceptabile pentru Ucraina: in jur de 230 dolari/1.000 mc (vechiul pret fiind de 50 dolari/1.000 mc). Intre timp, guvernul a fost schimbat. Prim-ministru a devenit Victor Yanukovici, un apropiat al Moscovei. Pretul gazelor a fost renegociat, in octombrie 2006, ajungand la numai 130 dolari/1.000 mc. Un oficial rus a atentionat ca 130 de dolari nu este un pret definitiv si a lasat sa se inteleaga ca Ucraina trebuie sa amane la o data nedefinita referendumul programat pentru integrarea in Uniunea Europeana si discutiile cu NATO privitoare la o posibila incorporare a acestei tari in Pactul Nord-Atlantic.
Analizand politica Gazprom, nu trebuie sa ramanem surprinsi deoarece in ea recunoastem aceleasi metode ale oricarui mare concern multinational. Dar Gazprom nu intra la categoria „oricare", zilele trecute fiind anuntata capitalizarea bursiera a concernului ca fiind mai mare decat a trustului Microsoft. Totusi trebuie sa tinem cont de faptul ca legatura dintre Gazprom si statul rus este foarte puternica, acesta fiind actionarul majoritar al concernului.

Concluziile le trag altii
Zilele trecute, Janusz Bugajki, directorul programului pentru Europa Centrala si de Est al Foreign Service Institute, declara: „Rusia isi foloseste influenta economica, prin achizitiile de infrastructura, contractele pe care le face cu guvernele, mituirea sau santajarea unor oficiali. (...) In Rusia serviciile de informatii inseamna afaceri. Rusii fac afaceri prin intarirea (...) statutului de oligarhi centralisti, pentru ca fac bani din centralizare, din controlarea sectorului energetic."
Drept concluzie am putea sa amintim si ceea ce a spus celebrul disident anticomunist rus Vladimir Bukovsky, acum cateva luni, la Bucuresti: „Gazprom are 30% din compania austriaca OMV, iar Gazprom nu inseamna altceva decat KGB. Asa ca lucrurile sunt clare, KGB a pus mana pe intregul sistem energetic din Romania".