Avănd in vedere o relatie excelenta cu presa, cel putin in ultimii 8 ani, pe care am dezvoltat-o din convingere, intelegănd perfect rolul acesteia, de informare a publicului, in timp real si căt mai complet, asupra, in ceea ce m-a privit, activitatilor publice desfasurate, ramăn stupefiat si intrigat de lipsa de respect fata de aceasta importanta institutie a democratiei, vizibila din ce in ce mai mult in ultima perioada.
Cu siguranta, acest „căine de paza" al democratiei nu e deloc comod. Te monitorizeaza, te supravegheaza, mai ales atunci cănd ocupi functii publice si cănd cetateanul trebuie sa fie informat despre activitatea ta asa cum este ea, si cum nu ti-ai dori tu! Chiar si atunci cănd nu mai ocupi o functie publica exista interes din partea presei referitor la persoana ta, tocmai pentru a se verifica in timp daca ai respectat principiile ce ti-au permis, pe lănga alte calitati, accederea la functia publica. Probabil ca atunci cănd nu esti sincer, ascunzi sau, mai mult, actionezi in zone nepermise, te deranjeaza „iscodirea" permanenta a presei. La fel ca si in cazul interceptarii telefonice, in afara de deranjul ca e o incercare de a-ti umbla prin viata personala, pe un om corect nu-l afecteaza aceasta ingerinta, pe principiul ca, daca oricum respecta legea, cei care asculta n-au decăt s-o faca păna se plictisesc. In schimb, cei care se simt „cu musca pe caciula" se arata extrem de deranjati de aceasta practica securistica de afectare a vietii private, schimbăndu-si telefoanele si cartelele ca pe sosete.
Toata aceasta activitate complexa a presei, de monitorizare, supraveghere, consemnare a diverselor aspecte legate in special de functiile publice aflate la putere deranjeaza si afecteaza mai mult certatii cu morala, legea sau spiritul civic, partea cealalta, a celor care nu au nimic de ascuns, ramănănd de regula impartiala, neutra. Ce se intămpla mai departe cu cei deranjati? In general, se razbuna asa cum stiu si pot. Ba fac presiuni asupra patronatelor sau administratiei respectivelor organisme de presa pentru ca jurnalistul sa fie concediat sau eliminat din pozitia ce i-a permis sa deschida gura, ba, mai grav, se dedau la practici ieftine, grosiere, sub nivelul bunului-simt, ingreunănd conditiile de munca si asa vitrege ale acestuia. Ma voi referi mai mult la aceasta din urma manifestare, pentru ca ma dezgusta si cel mai mult.
Sigur, sunt un consumator zilnic de informatii de presa. Nu trece zi fara sa consult presa scrisa dimineata, iar pe timpul zilei, pe cea audiovizuala. Vad aproape in fiecare zi, si ma intriga, in special la televiziunile de stiri, reporteri, operatori si alti specialisti asteptănd ba in ploaie, ba sub soarele torid, la peste 50ºC, ba in ninsoare sau furtuni, pe lănga usile mai marilor zilei.
Este absolut de neacceptat o astfel de lipsa de respect elementar, sa consideri acesti jurnalisti care nu-si fac decăt datoria ca pe nimeni, ca pe cineva intr-atăt de neglijabil, incăt nu merita nici macar sa treaca pragul cladirii, nu mai vorbesc sa aiba si o camera destinata declaratiilor de presa.
Respectul, civilizatia ne impun sa evoluam si in acest domeniu si, chiar daca sunt personaje care ar dinamita presa, ar trata jurnalistii ca pe ultimele fiinte demne de apreciere, sa incercam sa le izolam si, mai grav pentru acestea, sa le ignoram. Cea mai potrivita pedeapsa pentru acest tip de „humanoid" razbunator este sa-l ignori, sa-l consideri un nimeni. De fapt, mai devreme sau mai tărziu, tot la aceasta stare involueaza.
Inca ma socheaza imaginea jurnalistilor prezenti la Consiliul European de la Bruxelles in urma cu căteva zile, care se odihneau pe timpul noptii pe jos, intr-o camaruta nu stiu căt de salubra. Cred ca autoritatea in domeniu ar trebui sa insiste mai mult pe respectul necesar a fi acordat jurnalistilor de teren, cei care zilnic, indiferent de conditiile meteo sau alt tip de conditii, ne informeaza oportun, unii sacrificăndu-si viata pentru aceasta.
Mie, cetatean, imi este greu sa asist in fiecare zi la lipsa de respect la adresa presei, materializata prin lipsirea frecventa de cele mai elementare conditii de desfasurare a activitatii. Si aici introduc, cu partea corespunzatoare de culpa, conducerile de presa, care, unele dintre ele, mănate ba de dorinta de a obtine profit căt mai mare, ba de gestionarea căt mai exigenta a costurilor in afara reglementarilor in vigoare, uita ca si in Romănia s-a renuntat la exploatarea omului de catre om, unii dintre jurnalisti fiind transformati in adevarati „sclavi", cu program zilnic de peste 13-14 ore.
Este jenant pentru Romănia europeana, Romănia anului 2007. Dar stiti de ce aceasta stare nu devine un subiect vizibil? Pentru ca se pierde in multimea de stari similare, insa din alte domenii, care fac ca tara noastra sa ocupe la toate capitolele locul 27 din 27 posibile.