Inteligenta statala… sau nu?

Am studiat cu foarte mare atentie modul in care un stat isi apara interesele, care de regula corespund cu cele ale cetatenilor ce formeaza respectiva entitate. Fie ca statul este european sau de alta sorginte, conducatorii acestuia, in special prin guvern, adopta acele masuri care sa sprijine populatia, pilonul de baza al oricarei alcatuiri statale.
Bineinteles ca si in Romănia ar trebui sa se intămple la fel si poate intr-o oarecare masura se intămpla. As vrea sa evidentiez insa o anumita stare de fapt care ar trebui sa puna pe gănduri si apoi pe fapte autoritatile romăne.
Dupa cum se stie, inca din anii de dupa Revolutie se desfasoara procesul de privatizare, aflat in derulare. Au fost văndute, uneori pe preturi de nimic, multe intreprinderi care formau avutia poporului romăn. Au fost incheiate contracte de privatizare cu foarte multe clauze, cumparatorii angajăndu-se, printre altele, sa desfasoare activitatea de baza a intreprinderii, sa efectueze investitii etc. Altfel spus, contractele de privatizare au fost bine realizate, incercăndu-se protejarea intereselor statului romăn. S-au cumparat, de catre acelasi investitor, autohton de regula, de sine statator sau numai paravan pentru alte figuri sinistre care nu s-au aratat vreodata la fata sub adevarata lor identitate, zeci de intreprinderi.
De fapt, motivatia reala a celor care au facut respectivele achizitii - si, indraznesc sa afirm, au dat o lovitura nemeritata industriei romănesti, prin subminarea intereselor acesteia, urmarind interese proprii, inguste, viitoare imobiliare - a fost cu totul alta, in spiritul meschinariei clasice romănesti.
Bucuria acestor inteligente demonice a fost fara margini la 01.01.2007, odata cu aderarea Romăniei la UE, nu pentru ca tara ar fi dus-o mai bine, ceea ce s-ar fi vazut cu ochiul liber, insa din pacate pentru majoritatea populatiei nu se vede, ci pentru ca investitorii din UE vor veni in Romănia, urmănd sa cumpere terenuri pentru dezvoltarea propriilor afaceri. Astfel, dintr-o data, investitorii nostri si-au aratat adevarata motivatie pentru care au cumparat sutele de intreprinderi, incepănd asa-zisul proces de relocare, mai pe intelesul nostru, de fapt vănzarea terenurilor pe care se afla fabricile cumparate, cu eliminarea fortei de munca prin concediere, cu salarii compensatorii care sa inchida gura amarătilor de muncitori, tentati cu sume infime, insa atractive pentru oamenii care nu au vazut vreodata la un loc 20.000 de lei. Preturile obtinute pe terenurile intreprinderilor in cauza sunt, de regula, in jurul cifrei de 40-50 milioane euro, mai ales in Bucuresti si orasele mari.
Inchipuiti-va ca, de fapt, in conditiile in care cumparatorul nu a respectat conditia de baza din contractul de privatizare si din noianul de legi privind privatizarea din Romănia, si anume aceea de a desfasura cel putin activitatea industriala in care era specializata intreprinderea, sumele obtinute din vănzarea terenurilor apartin de drept statului, cetatenilor, prin redistribuirea acestora de la buget.
Valoarea terenurilor văndute apartinănd fostelor intreprinderi de stat privatizate depaseste miliardul de euro si va creste, ajungănd la mai multe miliarde de euro. Consider ca autoritatile in domeniu si Guvernul Romăniei ar trebui sa efectueze o analiza extrem de exigenta asupra problemei prezentate mai sus si, in conditiile in care contractele de privatizare nu au fost respectate in spiritul lor si chiar in litera legii, sa determine acte aditionale la respectivele contracte, prin care o anumita parte din valoarea obtinuta pe terenurile văndute sa revina statului. Relocarea nu poate fi o circumstanta atenuanta, prin mutarea activitatii industriale la tara, pe ogoarele patriei, intre papusoii de porumb si holdele de grău.
Statul nu poate fi nici absurd, sa-si ia jucariile inapoi, dupa ce le-a instrainat, insa nimic nu-l poate opri, nici cea mai exigenta logica occidentala in afaceri, sa nu participe la repartizarea unui profit care i se cuvine. Formula de repartizare ar putea viza valoarea terenului actualizata la data vănzarii intreprinderii minus un x% care ar reveni cumparatorului acesteia, astfel incăt cele doua parti sa participe in mod echitabil la un profit generat, de fapt, nu de inteligenta si implicarea investitorului, ci de munca oamenilor acestei tari, atăt de putin protejata de-a lungul perioadei postdecembriste de cei care au ocupat vremelnic fotoliul privatizarii.
Poate fi inteligenta statala… sau nu, vom raspunde insa in fata istoriei si a oamenilor care se multumesc cu atăt de putin, fara voia lor insa.
Este trist, chiar revoltator!