Sacrificii si performanta

Ultima saptamăna a fost marcata de dezbateri aprinse in jurul evenimentului nefericit petrecut in compania Ernst&Young, cunoscut sub numele de „cazul Raluca Stroescu". Un manager de proiect intr-o firma de audit si-a pierdut viata, existănd supozitii ca acest fapt tragic s-ar fi datorat muncii excesive.
Sa incercam sa realizam o introspectie a ceea ce s-a intămplat, avănd in vedere ca asistam la derapaje periculoase in analizele unor asa-zisi formatori de opinie, care risca sa acrediteze tema ca „se poate muri de prea multa munca", eronata din punctul meu de vedere, chiar daca in contextul prezent aprecierea poate parea cinica.
Pentru o buna intelegere, voi prezenta căteva elemente legate de activitatea de audit. Ca definitie, reprezinta activitatea de examinare a situatiilor financiare ale unei companii, in vederea exprimarii unei opinii asupra acestora, in conformitate cu standardele de audit. Opinia auditorului poate fi cu rezerve sau fara rezerve, raspunzănd nevoii actionarilor unei companii de a avea si opinia unei terte persoane privind legalitatea si regularitatea operatiunilor economice ale societatii. De asemenea, auditul este apreciat si de creditorii companiei, in final totul bazăndu-se pe integritatea auditorului si pe increderea acordata acestuia. Raportul final de audit reprezinta o scrisoare de doar doua pagini, in care auditorul isi precizeaza intr-un mod vadit exonerarea de raspundere si totodata precizeaza ca ofera o asigurare rezonabila a faptului ca operatiunile economice ale unitatii, in aspectele lor semnificative, au fost efectuate si inregistrate conform reglementarilor contabile in vigoare.
De fapt, activitatea de audit este asemanatoare celei de contabilitate, cu aspecte insa care le diferentiaza, in special legate de responsabilitate. Astfel, spre deosebire de profesia contabila, unde incalcarea dispozitiilor legale poate atrage raspunderea legala a persoanelor cu atributii in acest domeniu, in cazul auditului financiar nu exista o raspundere bine conturata in cazul emiterii unei opinii gresite. Intr-o simpla comparatie, contabilul care greseste o inregistrare si aplica in mod eronat legea este pasibil de sanctiuni dure din partea organelor statului, pe cănd in cazul auditorului nu exista baza legala in atragerea raspunderii de catre acestea.
Revenind la cazul Raluca Stroescu, trebuie precizat inca de la inceput ca un manager la o companie transnationala si-a asumat in totalitate avantajele si dezavantajele pozitiei detinute. Altfel spus, in planul carierei, o astfel de pozitie presupune acceptarea unor provocari si riscuri inacceptabile, poate, de catre alte categorii de angajati.
Desigur, pentru media angajatilor sunt greu de acceptat un program prelungit, de 10-12-14-16 ore, deplasari frecvente in tara si in strainatate, stres, schimbari rapide de ritm, adaptare permanenta la miscarile concurentei. Nu exista „obisnuit", adica sămbata, duminica, sarbatori, o saptamăna de litoral sau munte pentru altii se transforma in doua-trei ore pentru manager, ideea de familie, cel putin păna la 35-45 de ani este numai o proiectie. Orice alta obligatie, in afara celei profesionale, pentru un manager de succes este contraindicata, cel putin păna la limita maxima a vărstei, care sa permita ramănerea totusi intr-o anumita normalitate.
Acesti alesi, care pot face ceea ce multi dintre oamenii normali nici nu indraznesc sa se găndeasca, isi asuma in integralitate, atăt avantajele, căt si dezavantajele.
Sunt profesionisti, la fel ca in Legiunea Straina, străng din dinti, rezista atăt timp căt pot si vor, functia detinuta fiind dorita de alte zeci de pretendenti, care asteapta cel mai mic prilej sa o ocupe si sa-si asume, la răndul lor, avantajele si dezavantajele acesteia. Deci ocuparea unei astfel de pozitii este strict o optiune personala, facănd parte din planul personal de cariera, cu asumarea totala a plusurilor si minusurilor.
Din acest motiv, compania, in cazul nostru Ernst&Young, nu are nicio culpa, ea oferind numai cadrul in care managerul a evoluat păna la finalul cunoscut.
Vina apartine in exclusivitate managerului, care nu a reusit sa identifice limita maxima a suportabilului, trecănd peste aceasta si asumăndu-si in totalitate riscurile aferente.
De regula, cănd managerul greseste, gestionănd defectuos activitatea companiei si mai ales riscurile la care aceasta este supusa, firma poate involua păna la faliment. Cănd insa managementul riscului omite sau neglijeaza capacitatile si capabilitatile managerului insusi, atunci urmarile pot fi tragice in plan personal, ajungănd la sacrificiul suprem, insa in toate timpurile performanta a cerut sacrificii.
Raluca va ramăne in istoria managementului ca un sacrificiu la temelia acestuia, alaturi de alti manageri daruiti profesional si plecati dintre noi, iar managerii de azi si de măine o vor pomeni cu respect si consideratie, ca pe un profesionist cazut pe cămpul performantei.