In apararea absenteismului!

de Florin Rusu in Editoriale pe 26 Aprilie 2007, 00:00

  • print
  • rss

Indiferent ce opinii aveti, pro sau contra-Basescu, exercitati-va dreptul de vot la referendum!, indeamna politicienii, dar si jurnalistii, la unison. Retorica (in)formatorilor de opinie a transformat un drept, pe care un individ decide daca si-l exercita sau nu, intr-o obligatie: daca nu votezi, nu existi! Dintr-o cetate de indivizi suverani, sofistii publici ne-au transformat intr-o republica de supusi. Nu intamplator, termenii cu care sunt etichetati cel mai frecvent romanii in ultimul timp de catre politicieni sunt cei de „ alegatori" si „contribuabili". Motivatia e simpla: alegatorii au ‘obligatia" de a-i vota, iar contribuabilii - de a-i plati.
Ceea ce nu vor ei sa recunoasca e faptul ca, pentru a distribui linistiti resursele, pentru a-si justifica interventionismul in economie si in viata privata, politicienii au nevoie de legitimitatea pe care le-o da votul. Numai ca neprezentarea la urne este si ea un vot. Unul de blam insa!
Elitele politice refuza sa accepte faptul ca romanii participa zilnic la o multime de referendumuri. Numai ca acestea nu sunt politice, ci economice si suspenda nu politicieni, ci companii. Iar cand piata este ocupata de oligopoluri care sacrifica din calitatea produselor la umbra intelegerilor din spatele usilor inchise, consumatorii dau un vot de blam, abtinandu-se de la a mai cumpara. Pragmaticieni ai concretului, politicienii, din motive populiste, intervin si impun standarde de calitate. Numai ca aceste standarde au fost negociate cu oligopolurile, iar singurul efect al interventionismului este majorarea preturilor, dublata de consolidarea pozitiei companiilor deja existente pe piata. Pentru ca orice nou intrat trebuie sa indeplineasca respectivele standarde, iar costurile pornirii unei noi afaceri vor fi mult mai ridicate. Politicienii sunt, la randul lor, produsul unui oligopol, reprezentat de partidele politice. Puse in fata unui vot de blam, partidele prefera sa impuna standarde - vot uninominal, referendum constitutional, referendum de demitere a presedintelui etc... Ca si in economie insa, interventionismul aduce costuri suplimentare si, foarte probabil, noile reguli vor fi facute in favoarea oligopolului, aflat in dubla (im)postura - si jucator, si judecator.
In economie, cand productia interna este slaba calitativ, exista oportunitatea achizitionarii de bunuri de import. Si in politica exista aceasta posibilitate fiindca entuziasmul romanilor fata de UE nu se explica printr-o incredere neconditionata in institutiile europene, ci printr-o dezamagire profunda fata de clasa politica autohtona. In urma cu doua secole, Romania a importat o intreaga familie regala. Pentru ca, la acea vreme, romanii erau constienti ca libertatea nu inseamna in primul rand dreptul de a alege cine te conduce, ci dreptul de a alege indiferent cine te conduce!






Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net