Intrebari, intrebari, intrebariâ¦
de Ionel Blanculescu in Editoriale pe 29 Martie 2007, 00:00
Traversam o perioada complexa din multe puncte de vedere, care genereaza multiple intrebari. Am definit perioada ca fiind complexa, avănd in vedere cel putin doua dimensiuni: cea politica si cea economica.In domeniul politic persista o situatie incomoda pentru stabilitatea tarii, cu efecte vizibile sau mai putin vizibile. Intreaga structura politica, la nivel institutional, se afla intr-o asteptare prelungita in ceea ce priveste restructurarea guvernamentala sau alte actiuni politice de anvergura.
La nivel economic, concurenta europeana, din ce in ce mai dura, produce mutatii la nivelul comportamentului companiilor romănesti, obligate sa se adapteze la noul context. Totodata, compatibilizarea firmelor romănesti cu cerintele UE lasa urme adănci, in special in ceea ce priveste costurile de adaptare.
La nivelul celor doua componente importante ale vietii in Romănia, politicul si economicul, persista multe intrebari, de raspunsurile la acestea depinzănd actiunea principalilor actori, in special economici.
Sa incercam sa prezentam o parte din aceste intrebari:
- Certurile politice influenteaza mediul investitional? Un investitor strain poate fi speriat in asa fel incăt sa renunte la a investi in Romănia?
- Mozaicul politic poate influenta decizia executiva astfel incăt proiectele guvernamentale sa fie intărziate, anulate ori inaplicabile, ca urmare a incoerentei in desfasurarea lor?
- Lipsa unei majoritati confortabile in Parlament poate afecta proiectele guvernamentale?
- Eventualele alegeri anticipate pot afecta mediul investitional, prin stagnarea unor proiecte importante pentru economie si infrastructura?
- Afecteaza instabilitatea politica piata de capital?
- Marile licitatii internationale, in special pentru infrastructura si modernizare/retehnologizare, continua sa fie „aranjate" prin intermediul caietelor de sarcini, generănd procese dificile in instantele nationale si internationale de judecata?
- Asimilarea normelor UE va scoate de pe piata parte din companiile romănesti sau acestea vor avea capacitatea de a investi sumele necesare pentru agrementare?
- Cum vor suporta agricultura si zootehnia socul alinierii la realitatile UE, cunoscăndu-se distanta mare intre cele doua domenii, romănesc si european?
- In economia romăneasca sunt favorizate unele grupuri economice fata de altele si, daca asa este, statul romăn are capacitatea de a indrepta lucrurile?
Intrebarile ar putea continua deoarece ne aflam intr-o perioada extrem de fierbinte din toate punctele de vedere, iar nevoia de raspunsuri este mai mare decăt s-ar crede.
Este cert ca instabilitatea politica afecteaza mediul de afaceri, punănd pe fuga capitalul. Tot atăt de cert este ca sunt investitori care nu se sperie nici de instabilitatea politica, nici de guverne sau puteri, in ansamblul lor. Acestia investesc enorm, asteptănd profit pe masura, iar daca o putere politica atenteaza la investitiile facute, atunci ea se poate astepta la tot raul din lume, ceea ce de altfel stie si evita. Concluzia ar fi ca, in pofida crizei politice interne, investitiile ar trebui sa creasca, fapt ce corespunde cu realitatea.
Daca instabilitatea politica nu afecteaza pe căt s-ar crede mediul de afaceri, nu acelasi lucru se poate spune despre incoerenta, incompetenta sau, mai grav, coruptie. Acestea incomodeaza investitorii, producăndu-le costuri suplimentare. Deranjeaza, totodata, eterogenitatea echipei guvernamentale, prin faptul ca proiectele de anvergura trebuie prezentate, inainte de Guvern, fractiunilor care constituie echipa acestuia. A neglija acest aspect echivaleaza cu a acorda sanse minime proiectului. Nu convine lipsa unei majoritati parlamentare, existănd permanent riscul ca proiecte demarate in urma unor ordonante guvernamentale sa cada in Parlament. Deranjeaza ideea de alegeri anticipate, nu pentru motivatia politica, ci pentru ca luni iintregi mediul intern ar fi preocupat mai degraba de politic decăt de economic.
Se pare ca, datorita situatiei existente, s-au creat doua lumi paralele: una politica, aceasta vazandu-si de conflictele si certurile ei, si una economica, aceasta incercand sa-si dezvolte proiectele, ignorănd realitatile politice, cu exceptia situatiilor in care reglementarile lovesc cu tarie logica economica (vezi cazul SIF-urilor, care nu sunt lasate sa se dezvolte liber, impunăndu-se artificial praguri de detinere, de parca nu libertatea este atributul suprem al democratiei, chiar si in domeniul economic. S-a constatat ca piata dirijata a pierdut razboiul cu cea libera, atunci de ce aceasta indărjire, care oricum nu va mai rezista mult timp?).
Intre aceste doua lumi ne aflam si noi, care suntem cu ochii cănd pe ecranele politicii, cănd pe cele ale economiei. Oricum, ratingul comun este foarte mare si poate asa trebuie sa fie. Se impune iinsa ca lumea politica sa sprijine mai mult lumea economica, pentru ca aceasta din urma genereaza valoare adaugata reala. Desigur, nu trebuie sa subapreciem contributia politicului - fauritor de legi si executiv al societatii in ansamblul ei - la obtinerea respectivei valori.

