Americanii discuta problema scutului antiracheta direct cu rusii - pe marginea NATO si fara implicarea UE
Americanii discuta problema scutului antiracheta direct cu rusii - pe marginea NATO si fara implicarea UE
La sfarsitul acestei saptamani, berlinezii vor avea parte de o subventie de 12 euro fiecare pentru a putea lua parte la o petrecere-mamut, organizata de capitala Germaniei - tara ce detine in prezent presedintia UE - pentru a marca 50 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma. Pacea „tehno-rave" promisa de edilii Berlinului contrasteaza insa profund cu tensiunile dintre statele membre, concentrate in prezent pe teme de securitate si pe relatiile cu SUA, respectiv Rusia.
La scurt timp dupa petrecerea de la Berlin, atentia tuturor europenilor se va concentra asupra Consiliului NATO-Rusia din aprilie, unde capul de afis va fi tinut nu de europeni, ci de consultarile programate intre oficialitatile americane si cele ruse, pe tema scutului antiracheta pregatit de SUA. Planurile Washingtonului de a amplasa o instalatie radar in Cehia si o baza de rachete in Polonia, pana cel tarziu in 2011-2012, au trezit deja obiectii dure din partea Moscovei si, din nou, frictiuni intre statele membre UE, culminand cu vizita intreprinsa saptamana trecuta la Varsovia de cancelarul german Angela Merkel.
Desi Statele Unite sustin ca acest scut are drept scop sa contracareze posibile atacuri dinspre Iran si ca va proteja si statele europene membre NATO, Moscova priveste initiativa, anuntata de administratia Bush inca din 2002, drept o amenintare la adresa securitatii Rusiei.
Umbrela contra Iranului, peste Europa
Aflat la Berlin, directorul Agentiei pentru Aparare Antiracheta a SUA, Henry Obering, declara ca proiectul american „poate uni Europa, daca privim lucrurile din perspectiva corecta - anume, sa ne concentram pe iranieni ca adevarata problema" de securitate in urmatorii ani.
Declaratiile lui Obering aveau drept scop sa linisteasca multe oficialitati europene care au contestat nevoia de a instala baze ale scutului american in Cehia si Polonia. La inceputul saptamanii trecute, intr-un interviu pentru „Financial Times", insusi secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, afirma ca, desi el personal sprijina scutul antiracheta, alianta risca sa se divizeze in doua tabere rivale. Aceasta in conditiile in care, pentru europeni - atat ca membri NATO, cat si ca membri ai UE -, relatiile cu Rusia sunt un subiect extrem de sensibil la ora actuala.
Oficialitatile germane au fost, de altfel, primele care au luat pozitie, ministrul de externe Frank-Walter Steinmeier criticand Washingtonul inca din februarie, intr-un interviu pentru ziarul „Handelsblatt", pentru ca nu s-a consultat in prealabil cu Moscova pe tema scutului antiracheta. Iar in urma cu o saptamana Angela Merkel intervenea pe postul de televiziune ZDF pentru a avertiza ca guvernul sau ar fi preferat o solutie in cadrul NATO pe aceasta tema, in schimbul negocierilor bilaterale purtate de americani cu un stat sau altul.
Vreme de cumpana pentru securitatea UE
Noile dispute izbucnesc intr-un moment in care, la aniversarea UE, statele europene trec in revista ce au reusit si ce n-au reusit sa realizeze in materie de reforma interna, inclusiv la capitolul aparare si securitate. La inceput de 2007, cand probleme importante, precum viitoarea Constitutie europeana, sunt in continuare departe de a-si fi gasit rezolvarea, chestiunea apararii este privita la Bruxelles drept un succes. Potrivit unor oficialitati si experti din cadrul UE, citati recent de BBC, in momentul de fata politica de securitate a Uniunii Europene este apreciata drept o „zona de crestere" a UE, avand in vedere ca, la 1 ianuarie a.c., Bruxellesul a declarat total operational conceptul sau de infiintare a unor „grupuri de lupta" de circa 1.500 de militari, capabile sa intervina rapid in operatiuni de mentinere a pacii. Doua astfel de grupuri au fost deja infiintate - unul germano-olandezo-finlandez, al doilea, franco-belgian.
Ceea ce liderii comunitari incearca, la aniversare, sa treaca cu vederea este ca, la 15 ani de la Tratatul de la Maastricht si la 9 ani de la acordul Blair-Chirac de la St. Malo, ce a stabilit premisele „capacitatii de actiune autonoma" a UE in domeniul securitatii, lucrurile sunt departe de idealurile initiale. Pe masura ce europenii s-au implicat, in ultimii ani, tot mai activ in operatiunile NATO din Afganistan, „grupurile de lupta" de acum, de 1.500 de membri, nu au nicio legatura cu forta de 60.000 de oameni planuita inca din 1999. Si nici cu idealurile de securitate comuna de odinioara.
