Este greu, aproape imposibil, pentru orice om sau institutie sa faca o evaluare globala a tuturor „produselor" purtand marca Eminescu, de la publicarea primei sale poezii, in revista „Familia" a lui Iosif Vulcan (25.02.1866), pana astazi. Sunt 141 de ani de circulatie neintrerupta, timp in care numele sau nu s-a estompat nicio clipa. Iar in toti acesti ani au aparut zeci de mii de carti, ale multor mii de autori care s-au laudat ca l-au cunoscut pe Eminescu, au inventat amintiri despre el, l-au judecat, l-au adjudecat, l-au contestat.
Nu ne putem face o imagine in date si cifre despre Eminescu, decat pornind de la singurul reper serios de evaluare a circulatiei poetului national din secolul XIX pana in secolul XXI - biblioteca Eminescu, constituita la Botosani, din donatia renumitului bibliofil Ion. C. Rogojanu. Este vorba de 8.000 de titluri de carti de si despre Eminescu, la care se vor adauga, in viitorul foarte apropiat, alte (cel putin) 7.000 de unitati biblioteconomice.

In 16 ani, pretul lui Eminescu a crescut de 40 de ori
Printre cele 8.000 de titluri donate de Ion C. Rogojanu se numara toate cele 11 editii de „Poesii" de Eminescu ingrijite de Titu Maiorescu (din care Perpessicius si Calinescu nu vazusera decat sase), cele 17 volume ale editiei Perpessicius, editii in limbi straine, dintre care unele sunt unicat in Romania, editii bibliofile aparute in tara si in strainatate, editii omagiale, toate aparitiile reprezentative de exegeza eminesciana etc. La acestea se adauga carti rare, din timpul vietii poetului (ex. „Lepturariul" lui Arune Pumnul), revistele „Convorbiri literare" si „Familia", din timpul vietii poetului, doua editii ale Almanahului „Romania Juna", aparute la Viena in 1884 si 1888 etc. Sunt insa doar cateva exemple. In 1989, Rogojanu a purtat o adevarata „lupta la baioneta" cu comisia de evaluare a donatiei, pentru a impune un pret decent cartilor lui Eminescu, in special primelor editii. Fiindca nu mai exista in Romania traditia circulatiei valorilor bibliofile, responsabilii culturali de atunci aveau reflexul de a pune cartilor pretul de librarie. „Nu puneti pret de 50 de lei unei valori de patrimoniu - le-a spus Rogojanu -, pentru ca eu vi le donez, nu vi le vand. Cartile acestea nu sunt in circulatie, ele au o valoare documentara si istorica uriasa". Cu chiu, cu vai, o editie Maiorescu a „Poesiilor" lui Eminescu a fost evaluata, in 1989, la 1.000 de lei. Gratie acestui inceput, un asemenea volum a ajuns acum la 2.000 de dolari. Iar daca in perioada aceea cursul leu/dolar era cam de 20 de lei, inseamna ca o asemenea carte fusese evaluata la 50 de dolari. De unde rezulta ca valoarea de piata a lui Eminescu a crescut de 40 de ori. Caci nu doar cartile bibliofile au beneficiat de aceasta crestere, ci intreaga opera a lui Eminescu. Si, odata cu ea, toate valorile culturale romanesti de patrimoniu.

Industria cu nume de poet
Mihai Eminescu nu doar costa, ci si produce. Poetul national „da de lucru" editorilor, tipografilor, librarilor, anticarilor, bibliotecarilor, exegetilor, autorilor de manuale, profesorilor, lingvistilor, istoricilor, pictorilor, sculptorilor, filatelistilor, medalistilor etc. Si chiar detractorilor. „Eminescu este cea mai mare, cea mai complexa, cea mai rentabila si cea mai stabila industrie romaneasca - spune Tudor Octavian. Este singura industrie romaneasca aflata in proprietatea statului care nu poate fi nici privatizata, nici vanduta. Si care prospera pe masura ce trece timpul, caci a intrat in practica vietii de zi cu zi. Sunt cateva lucruri absolut necesare unei vieti civilizate: apa, aerul, mancarea, curatenia si Eminescu. De ce Eminescu? Pentru ca aici e vorba de limba romana. Acea limba pe care el a vorbit-o si a scris-o cu 50 de ani inaintea contemporanilor sai. Sa ne intelegem bine: Eminescu nu a fost un inventator de limba, ci un accelerator al ei. El a dus limba romana intr-un punct in care ea oricum ar fi ajuns, dar mult mai tarziu... Iar industrie este prin aceea ca el realmente genereaza activitati cu caracter industrial, incepand chiar cu producerea hartiei. Cred ca putem identifica zeci de meserii care isi trag substanta profesionala din relatia cu Eminescu sau din derivatele acesteia. Un asemenea derivat il constituie detractorii, care mananca si ei o paine pe seama lui Eminescu".

„Nu poti face misto de Eminescu!"
In opinia lui Tudor Octavian, cei care-l contesta pe poetul national au un rol activ in dezvoltarea „industriei" Eminescu, dar in niciun caz nu afecteaza, prin scadere, personalitatea acestuia. „E ca in relatia unui om cu un munte. Poti sa spui ca nu-ti place. Poti sa ai si argumente ca de ce nu e bine la munte, ca e umezeala, ca e frig, ca e salbaticie. Si poti chiar sa ai dreptate... Da, dar muntele exista. Putin ii pasa lui de parerea ta. Si mai e un aspect, apropo de relatia cu Eminescu: poti sa-l contesti, poti sa-l detesti, poti sa-l recuzi, dar nu poti sa-ti bati joc de el. Nimeni nu face misto de Eminescu. E ceva in specia umana care nu-ti da voie sa-ti bati joc de parintii tai. Dintr-un motiv foarte simplu: esti produsul lor. Esti gena lor. Esti... ei".
Cu o fina malitie sapientiala, Tudor Octavian ilustreaza raportul dintre Eminescu si poetii de azi prin urmatoarea analogie: „Ilf si Petrov au o povestire in care un personaj face o dare de seama despre situatia scriitorilor dintr-o gubernie oarecare. «Inainte de revolutie - spunea personajul - in gubernia noastra era un singur scriitor. Acum avem 128». Mare dezvoltare a literaturii, intr-adevar! Acel singur scriitor era Lev Tolstoi".

Mai mult citat decat citit
Primele 11 editii ale „Poesiilor" lui Eminescu au avut un tiraj total de 14.000 de exemplare (primele opt cate 1.000, iar urmatoarele trei cate 2.000), ceea ce, in acele vremuri, era o performanta fara precedent. Primul beneficiar al acestor editii a fost si primul sau cenzor: Titu Maiorescu. Prevalandu-se de faptul ca poetul n-ar fi in deplinatatea facultatilor mintale, mentorul de la Junimea a cenzurat poezia „Doina", inca de la prima editie (1884), eliminandu-i doua versuri: „Si cum vin pe drum de fier/ Toate cantecele pier". Maiorescu stia ca aceste versuri, chiar in aceasta forma metaforica, contin o informatie stanjenitoare care il viza si pe el. E vorba de marea afacere (a se citi „teapa") Strusberg cu caile ferate (ceva similar cu „autostrada Behtel" de astazi), paguboasa pentru statul roman, dar profitabila pentru Maiorescu, care era avocatul firmei cu pricina. „Povestea incepuse cu mult timp in urma - ne dezvaluie Ion C. Rogojanu -, in perioada 1872-1874, cand Eminescu era student la Berlin, dar si secretar al ambasadorului Theodor Rosetti mai intai, si apoi al lui Nicolae Cretzulescu. In aceasta calitate, Eminescu trebuia sa fie si cifratorul corespon-dentei. Stia astfel la fel de multe ca ambasadorul - uneori chiar mai multe - despre afacerile derulate de statul roman. Inclusiv despre negocierile cu firma Strusberg aparata de Maiorescu. Dar, cum am mai spus-o, Eminescu este mai mult citat decat citit".

Eminescu, agent secret?
Mai multe despre perioada de la Berlin a lui Eminescu ne-a spus Dan Toma Dulciu (autorul, de drept, al documentatiei care a stat la baza reportajului TVR despre poetul nostru national, in cadrul campaniei „Mari romani"). Am aflat astfel ca Eminescu avea, in paralel cu studiul si „jobul" de secretar particular al ambasadorului, misiunea secreta de a scotoci arhivele pentru a culege informatii despre tratatele internationale in care erau implicate tarile romane. Avem, in felul acesta, o imagine mai putin cunoscuta a lui Mihai Eminescu: aceea, pe de o parte, a unui agent de informatii externe, iar pe de alta parte, a unui om extrem de bine informat despre situatia politica interna si din Europa.

Mostenitorii drepturilor de autor
Am amintit ca primul beneficiar al banilor incasati din editarea poeziilor lui Eminescu a fost chiar Titu Maiorescu. Avocat versat, acesta a tiparit fara probleme primele cinci editii, ignorand acordul autorului si insusindu-si castigurile impreuna cu tipograful-librar Socec. Dupa moartea poetului, fratele acestuia, Matei, cere in instanta compensatia drepturilor de autor mostenite in calitate de ruda de gradul I (aceste drepturi functionau, la vremea aceea, timp de 10 ani dupa moartea auto-rului). „In acest sens - ne spune Dan Toma Dulciu - Matei l-a somat pe Socec, la 10 decembrie 1894, sa inceteze editarea si a cerut, in actiunea indreptata impotriva librarului bucurestean, ca acesta sa fie «condamnat sa-mi plateasca suma de sase zeci mii lei (60.000) drept daune ce mi-a fost cauzat prin faptul ca a editat si pus in vănzare carti ale defunctului meu frate, a caror proprietate literara este a subsemnatului (…) cer dobănda, cheltuieli de judecata si timbre etc.»".

Compromisuri si donatii
Pana la urma, Matei Eminescu a cazut la intelegere cu Maiorescu, contra unei sume fixe de 250 de lei pentru fiecare editie tiparita. Suma in sine era destul de mare (comparabila cu salariul unui ministru), dar mica in raport cu tirajul cartilor. Totusi, presiunile juridice ale lui Matei l-au determinat pe Maiorescu sa grabeasca transferul manuscriselor si cartilor lui Eminescu, aflate in posesia sa, catre Academia Romăna (in 1902 si 1904), sub forma de donatie. „Matei facuse insa un gest asemanator inaintea lui - spune Dan Toma Dulciu. In 1895 el a recuperat biblioteca poetului, aflata in locuinta lui Ioan Slavici din Strada Amzei nr. 16, si a donat-o Fundatiei Universitare din Bucuresti (actuala BCU - n.r.). Din pacate, toate cartile aveau sa fie distruse, dupa 100 de ani, in incendiul din decembrie 1989".

O descoperire senzationala: primul film despre Eminescu
Desi exista in galaxie un asteroid care se numeste Eminescu (descoperit si botezat de un roman din Canada), la capitolul filme cu sau despre Eminescu, stam prost. Cu exceptia a trei documentare si a doua incercari de fictiune („Luceafarul", in regia lui Emil Loteanu, si „Eminescu versus Eminem", regizat de Florin Piersic Jr.), nu prea avem nimic. S-a descoperit insa, in Arhiva Nationala de Filme, o pelicula de 21 de minute, realizata in 1914, care este primul film documentar destinat vietii lui Eminescu. Filmul se numeste „Eminescu, Veronica, Ion Creanga" si a fost realizat de unul dintre cercetatorii controversati ai vietii lui Eminescu: Octav Minar. Filmul nu a fost mentionat pana acum in niciun document public. Este un document extrem de valoros, atat pentru istoria literaturii, cat si pentru istoria cinematografiei romanesti. Descoperirea lui se datoreaza lui Ion. C. Rogojanu si Dan Toma Dulciu, fondatorii Asociatiei Ospetia din Romania, care au si cumparat o copie a peliculei.

Ion C. Rogojanu: „Am cumparat o fotografie cu pretul unei excursii la Paris"
„Valoarea este protejata prin pret si, din fericire, a aparut si o piata a documentelor. Eu am cumparat, cu mai multi ani in urma, o fotografie a lui Titu Maiorescu, cu dedicatie pentru Ioan Slavici, la pretul unei excursii ce urma s-o fac la Paris. Am renuntat la aceasta in favoarea fotografiei. Un text manuscris de Eminescu valoreaza de la cateva mii de dolari pana la pretul unei vile. Exista biblioteci importante (ASTRA din Sibiu, Biblioteca Academiei etc.) si alte institutii care au in posesie valori bibliofile inestimabile. Din pacate, sunt si multi functionari iresponsabili care le vand anticarilor sau unor intermediari, la preturi derizorii. Directorii acestor institutii ar trebui sa fie foarte atenti la ambele aspecte: valoarea posibilelor obiecte de patrimoniu si necesitatea protectiei lor".

Eminescu... medaliat
Unul dintre colectionarii redutabili din Romania este Mihai Costin si are peste 1.000 de medalii numai cu Eminescu. Una dintre ele a fost batuta la Budapesta, in 1947, alta la Riga, in Letonia, alta la Paris, in 1989. Detine si o moneda jubiliara din 2000, batuta in aur de 22 k si avand o greutate de 31,03 g (o uncie). S-au realizat 1.500 de exemplare, fiecare valorand, atunci, 8.300.000 de lei. Acum pretul i-a crescut la 30 de milioane.
Mihai Costin nu doar colectioneaza, ci si produce medalii sau obiecte similare de colectie. A facut, de exemplu, un ghiul de aur cu chipul lui Eminescu (14 k, 20 g), un alt ghiul, de argint (13 g), si o bratara de argint cu Eminescu si Veronica. Ultimele asemenea obiecte comandate de el sunt o medalie comemorativa cu chipul dramatic, batran, al lui Eminescu (pentru 15 ianuarie 2007) si un medalion-martisor. Mihai Costin ne-a relatat ca unul asemanator a fost batut in 1889, la moartea lui Eminescu, si folosit in 1916 ca martisor. Cel al lui Mihai Costin are un „tiraj" de 39 de exemplare (varsta mortii lui Eminescu) si a fost oferit unui numar similar de sotii ale colectionarilor. Martisoarele sunt numerotate de la 1 la 39. Ambele obiecte au fost realizate de Abraham Zoltan, un talentat gravor medalist din Arad.