S-a intamplat sa primesc, in mai putin de 24 de ore, doua carti intre care am stabilit indata o legatura. Prima este „Romanul popular in Romănia", de Ioana Dragan (Editura Casa cartii de stiinta), al doilea este un roman popular al zilei de azi, un roman facut sa devina, poate va deveni, best seller: „Irozii", de Constantin Virgil Negoita (Paralela 45).
Prima carte este una de istorie literara si nu numai, in care se explica serios, dar cu farmec, sensurile si evolutia romanului popular la noi. Abunda citatele savuroase din texte prin care autorii din zorii romanului cautau sa castige piata. E vorba despre romane precum „Crima si virtute sau inocenta condamnata", care costa „5 bani in toata tara", ori „Calaul Parisului sau Groasnicul secret al contesei", subintitulat „Roman de mare sensatie", sau, mai abitir, „Crima Misterioasa din calea Mogosoaei", avand pandant in „Crima din Strada Soarelui". Ioana Dragan, autoarea unor indragite emisiuni de la TVR si reputata prozatoare, este, de asemenea, o cercetatoare foarte atenta si a citit, spre meritul si probabil amuzamentul ei, sute de astfel de carti de unde extrage citate astazi comice, dar care vor fi facut sa palpite multe inimi simtitoare. Cercetarea ei este o sinteza ce poate fi parcursa si de specialist, ca si de cititorul iubitor de curiozitati istorice si fragmente inedite, supuse uitarii fara aceasta resuscitare. Cu teoria stam bine, iar inaintasii practicau de zor. Dar sa vedem ce fac contemporanii din romanul popular. Ei sunt mai abili, mai rafinati si pornesc de la atuurile unor profesionisti ai tehnicii narative si ingeniozitatii. Astfel, Constantin Virgil Negoita, traitor in SUA si Romănia alternativ, realizeaza un tur de forta scriind un roman ce are reteta succesului, dar si distanta ironica fata de marile modele ale fictiunii de acest tip: Umberto Eco din „Numele trandafirului", Dan Brown, Paulo Coelho etc. „Irozii" e un roman de reteta, chitit sa rupa targul (chiar Bookarest, de care ne mai despart putine zile).
Un truc clasic: apelul la marile texte si refacerea firului lor epic cu modificari spectaculoase. Autorul incepe cu repovestirea „Evangheliei dupa Matei" in maniera personala, pentru a continua cu povestea lui Iuda. Acesta nu s-a sinucis, mit compensator, ci a trait bine merci. A pus cei 30 de arginti ai vanzarii Mantuitorului intr-o banca din Marsilia, preluata prin istorie de alte banci, pana la o banca elvetiana de azi. Urmasii sai au dus-o tare bine din speculatii, iar ultimul dintre ei a venit sa ridice dobanda. S-au strans ceva arginti in doua milenii! Un fel de „Cod Da Vinci" pe seama lui Iuda!
Citind ambele carti cu mare placere, m-am gandit ca Ioana Dragan ar gasi in C.V. Negoita un obiect de studiu interesant, iar acesta ar trage multe foloase din teoriile expuse in cartea Ioanei Dragan.