Cetati? Avem! Vin si mancare? Avem! Izvoare tamaduitoare? Cate vrem. Hoteluri de trei stele? Peste tot! Ce lipseste pentru ca statiunile romanesti sa devina un centru de atractie pentru intreaga Europa? Raspunsurile se gasesc la o aruncatura de bat peste granita romano-maghiara, la Gyula: ne lipsesc serviciile de calitate, preturile decente, bunul-simt imperial si interesul. Mici diferente care fac din statiunile noastre o gramada de ruine, iar din Gyula un mic paradis.

Renasterea costa, dar se amortizeaza
Gyula este un orasel de 35.000 de locuitori pe care, la o adica, il strabati dintr-o parte intr-alta, la pas, in mai putin de o ora. Piata Kossuth, ceva mai mica decat un teren de fotbal, a inghi-tit in acest an aproape 6 milioane de euro. In urma investitiei, s-au nascut fantani, bolti de apa pe sub care te poti plimba, stalpi de apa de 8-10 metri inaltime, totul intr-o miraculoasa baie de lumina, care aduce aminte de zilele bune ale Parisului si ale Berlinului. In-tr-un colt al pietei, o reprezentare diforma, anamorfotica, mozaicata in trotuar, se reflecta intr-un con de inox, renascand universala gravura 〞Adam si Eva", o capodopera a lui Albrecht Dürer, una dintre multele personalitati care se trag de aici. Centrul istoric (cateva stradute) se va inchide din 2007 pentru traficul auto, ramanand exclusiv o zona pietonala. Se construieste discret si mic. Nu exista viloaie de prost gust, cladiri de otel si sticla, mall-uri sau fast-food-uri. Tot in piata din centrul orasului, unde ajungem intr-o joi, totul sclipeste de curatenie. Vineri, pe un restaurant se instaleaza schele pentru renovare (nu ne dam seama de ce, doar sclipea de curatenie). Sambata, nu mai exista nicio urma ca s-ar fi lucrat in zona, totul functioneaza la fel de uns ca joi.
In Gyula si in imprejurimi traiesc cam 10.000 de romani. Oricum, cei mai multi oameni (din servicii, cel putin) vorbesc limba germana sau macar o rup pe franceza ori engleza. Deci vechile prejudecati nu mai constituie o scuza sa evitati o asemenea statiune. Barurile, omniprezente, sunt aproape intotdeauna amenajate dupa tipicul englezesc: mult lemn de brad lacuit, atmosfera intima, servicii perfecte. La preturi, un pic sub media din Bucuresti. La restaurante insa, se schimba lucrurile.

Gourmet la pret de 〞normal"
In centrul orasului se afla cel mai impresionant hotel din statiune - Corvin, spre care te indruma cateva indicatoare. Nu e nici mic, nici mare, e cotat cu trei stele, dar se lauda cu o minunatie de bucatar cum nu gasesti nici in Budapesta. Au o supa de caprioara cu tarhon, ciuperci de padure, smantana si lamaie, al carei gust te va bantui multa vreme. Supe-creme de fructe de padure, de vin de Tokaji si boabe de strugure, de sparanghel, platouri de rata cu portocale, sos negru de vin, jeleu de zmeura si terina panetata, totul senzational si la aceleasi preturi pe care celelalte restaurante le practica pentru supele de mazare, fasole, gulas, sau pentru gratarele si fripturile obisnuite. In holul hotelului, o camera adaposteste o selectie de vreo 200 de vinuri de exceptie, dintre care vreo 15 romanesti, deschizand drumul catre exclusivistul club de vin de la primul etaj. Notabilitatile orasului, toti fini cunoscatori ai licorii, se strang aici periodic si testeaza noile aparitii de pe piata. De aici, Bozo 〞Bondi" Andras, proprietarul hotelului, si Ferenc 〞Feri" Gali, asociatul sau in firma Vinternational, au lansat cu succes vinul romanesc pe o piata pe care vinurile franceze, spaniole, italiene sau germane au dat gres (dar asta este o alta poveste).
Camera in care stam prima noapte arata mai degraba ca un apartament de doua camere caruia usa interioara i-a fost inlocuita de o bolta larga. Hotel de trei stele, cu conditii de patru stele, servicii si bucatarie de cinci stele, la pret de doua stele. 2-3 euro o supa gourmet. 3-4 euro un fel principal (daca mai incape). 40-50 de euro pe camera, pe noapte (20-25 de euro de persoana), mic dejun, la fel de gustos ca pranzul, inclus in pret.

Cetate, hoteluri, bai
A doua zi, ne mutam mai aproape de bai, la Agro Hotel. Cele mai multe hoteluri din zona erau pe vremuri gestionate de ministere, de unde si nu-mele acestuia, fost stabiliment pentru angajatii din agricultura. Acum este imbogatit cu lemn si alamuri, este aproape salvat din standardul hoteluri-lor comuniste. La 20 de metri de cladire, un restaurant cu profil pescaresc, Hàlàszcsarda, plin de oferte de cod si somn, dar si cu piepti de curcan um-pluti cu ciuperci, cascaval si sunca, si mai ales cu un paprikas de burta cum n-ati mai mancat vreodata. Un exemplu relevant pentru serviciile locului: cand am intrat, era ora de bai si restaurantul era pustiu, doar un chelner care isi citea ziarele lasa de inteles ca e deschis. Din clipa in care ne-a asezat la masa, chelnerul nu a mai indraznit sa stea. S-a ascuns in bucatarie, scotand capul din minut in minut, sa vada da-ca mai avem nevoie de ceva. De ce? 〞Nu se cuvine", a raspuns. Si inca ceva: nu am vazut in toata statiunea niciun chelner gras. E unul dintre motivele pentru care Romania mai are mult de muncit.
Chiar peste drum de hotel se deschid portile catre un complex balnear greu de imaginat. 19 bazine termale sunt raspandite pe cele 8,5 hectare ale unui parc natural, vechi de mai bine de doua secole. Sauna, masaj, SPA, namol, piscine cu valuri, tobogane de apa, jacuzzi, fizioterapie, bai cu acid carbonic, galvanoterapie, recuperare, clinici, dar si baruri, restaurante si sapte hoteluri transforma jetul clorurat-hidrocarbonatat-alcalin de apa care tasneste de la 2.000 de metri adancile intr-un adevarat izvor al vietii pentru intreaga regiune. Cine a vazut macar o data ruinele de la Felix, Herculane, Sovata, Tusnad sau Calimanesti-Caciulata va scrasni un pic din dinti, cu un gand deloc flatant despre privatizarile romanesti. Aici, cu 20 de euro (cam cat costa o masa pe saturate de doua persoane intr-o bomba de pe marginea unei sosele de la noi) iti cumperi acces nelimitat in toate partile complexului pentru o saptamana. E momentul in care intelegi de ce in oras se vorbeste mai mult italiana si germana decat maghiara, de ce in sezon nu se gasesc camere pana la 50 de kilometri de oras si de ce Europa da buzna intr-un orasel pierdut in campie, in loc sa se extazieze la vederea 〞maiestuoaselor peisaje montane" de la noi.
La iesirea din complex se ajunge in parcul cetatii Gyula, o fortareata de la inceputul secolului XV, singura cetate de caramida care a rezistat in campie in toata Europa Centrala. E inima de sase secole a orasului, care bate in ritmul evenimentelor. In ianuarie sunt sarbatorile obisnuite, in februarie - festivalul medieval si carnavalul, in martie - Sarbatorile Primaverii, in aprilie - festivalul studentesc, cupa internationala a indemanarii, Zilele Orasului Gyula si (marea atractie) un Festival al Palincii care umple tot orasul si imprejurimile. In mai - Duminica Florilor, in iunie - Zilele Muzicii (cu scena construita in mijlocul apei si santul de aparare al cetatii), in august - festivaluri de dans. Dupa ce orasul se odihneste un pic in septembrie si octombrie (cand navalesc vanatorii de pasari din Italia), vin Zilele Artei in noiembrie si campionatul Revelionului la streetball.

Bomboana de pe tort
Ospitalitatea si calitatea bucatariei sunt ireprosabile, de la cea mai mica incapere de inchiriat la o gazda pana la cea mai luxoasa vila (nu visati, sunt doar cateva case cu etaj in tot orasul, dar luxul vine din amenajari), insa se impune totusi un capitol separat pentru unul dintre simbolurile orasului - Kézmüves Cukrásda.
Casele din Gyula au deseori cate o inscriptie referitoare la persoana care a trait, a creat sau a trecut pe acolo in urma cu unul, doua sau trei secole. Insa o cladire se deosebeste radical. Mini-palatul de langa parcul Petöffi poarta o placa pe care sunt trecute numele tuturor maestrilor cofetari care fac bomboane la Kézmüves Cukrásda, din 1840 pana astazi. Inauntru, saloane de epoca, amintind oarecum de separeu-rile din Capsa, impregnate de noblete si istorie, ofera cele mai innebunitoare inghetate si dulciuri, pe care toti maestrii belgieni, elvetieni sau francezi si-ar dori sa le poata imita. Sunt simfonii de gust ascunse in minuscule capsule de ciocolata, pe care doar in lipsa altui cuvant le numim bomboana, sunt mici minuni complexe ca un vin, cu prima aroma, gust dominant si postgust. Martipanuri, creme care ascund vagi arome de palinka de fructe (la ei palinca nu duhneste, ci seamana mai mult cu mirosul dulcetilor si marmeladelor), Tokaji, trufe, nuga, amandine, caberneturi, fructe, fisticuri - toate impreuna si fiecare in parte fac ca acest mic loc sa aiba in continuare aceeasi importanta sociala pe care o avea si in 1840. Chiar daca acum nu se mai pregateste nicio revolutie, ci doar se viziteaza un muzeu al ciocolateriei.