Experienta statelor intrate in UE ne invata ca reducerea birocratiei si a fiscalitatii sunt reteta succesului, nu banii europeni

Trebuie sa fim capabili sa consumam cat mai mult din fondurile cu care ne-a "blagoslovit" UE si sa incercam sa "starpim" coruptia. Aceasta a fost reactia unanima, indiferent de zona de unde a venit: putere, opozitie sau a oficiali europeni, la aflarea verdictului final privind data aderarii la UE. Ceea ce ignora insa acestia este faptul ca dezvoltarea economica depinde mai mult de reforma interna, si nu de ajutoarele externe si ca principalii beneficiari ai acestora sunt politicienii si clientii lor. Iar de aici pana la coruptie nu mai e decat un pas.

〞Vor fi la dispozitia României peste 30 de miliarde de euro, bani pentru investitii în domenii esen-tiale, dar care, subliniez, nu sunt dati, ei trebuie obtinuti pe baza unor proiecte care sa fie aprobate de Comisia Europeana. Cine îsi închipuie ca, odata intrati în UE, vor curge lapte si miere, si ca va fi suficient sa asteptam ca UE sa ne dea, se însala", a declarat premierul Calin Popescu-Tariceanu. Acesta a precizat ca nu intentioneaza sa preia modelul celor 10 state nou-intrate in UE care nu 〞au reusit" sa absoarba decat 26% din fondurile alocate pana in prezent, ci pe cel spaniol. Premierul roman crede ca aceasta este reteta de succes numai fiindca ibericii au reusit sa sustraga cei mai multi bani din buzunarele europenilor. Nu se uita insa si la rezultatele la care s-a ajuns. De fapt, primele trei state ca pondere a intrarii de fonduri europene in PIB-ul intern, Grecia, Portugalia si Spania, se afla in continuare in urma mediei europene a PIB-ului pe cap de locuitor. In schimb, Cenusareasa din urma cu doua decenii, Irlanda, a ales cealalta cale, reducand ponderea asistentei comunitare, si a ajuns la un PIB-record pe cap de locuitor: 140% din media UE.

Fondurile externe fac placuta viata birocratilor
Dar de ce sunt entuziasmati politicienii de ajutoarele externe? Simplu - pentru ca sunt principalii beneficiari ai acestora. 〞Asistenta financiara externa acordata de occidentali a facut viata birocratilor din statele in tranzitie mai placuta si mai usoara. S-a facut in schimb foarte putin in sensul cresterii productivitatii, responsabilizarii actorilor politici si guvernamentali si incurajarii indivizilor sa se ajute intre ei. Fondurile externe sunt menite numai sa subventioneze birocratia, sa permita guvernelor sa nu-si corecteze greselile si sa salveze intreprinderile de stat falimentare", observa James Bovard, analist la 〞Wall Street Journal". In fond, nivelul coruptiei este direct proportional cu fondurile pe care statul trebuie sa le distribuie. Iar daca taxele si impozitele stranse de la contribuabili sunt dublate de fonduri externe, cu atat mai bine pentru ei. Potrivit scolii alegerii publice, a lui Buchanan, si guvernantii se comporta dupa principiul maximizarii preferintelor, ca orice individ de pe piata libera. Acesta este motivul pentru care nu exista, cu mici exceptii, niciun birocrat care sa sustina majorarea veniturilor bugetare, fie ca acestea provin din taxe si impozite sau din programe de asistenta financiara externa. Acesta este primul pas. Al doilea este o batalie pe buget, asa cum se intampla si in prezent: ministrul finantelor aloca un nivel al cheltuielilor de 36,4% din PIB pe 2007, ceilalti ministri cer fiecare mai mult fiindca nu sunt preocupati ca astfel se ajunge la un nivel al cheltuielilor bugetare de 45,1% din PIB si la un deficit de peste 10%. In fond, acesti bani, chiar daca nu si-i insusesc prin diferite mijloace (spaga, servicii ca urmare a favorizarii prin caietele de sarcini la licitatii etc.), le ofera o mai mare influenta in viata publica. Influenta care ar putea aduce sponsorizari in alegeri si o pozitie privilegiata in conducerea formatiunilor din care fac parte. Faptul ca fondurile europene incurajeaza coruptia este recunoscut indirect si de oficialii europeni. Accesarea lor este destul de dificila, Comisia Europeana impunand reglementari stricte, prin care sa se evite deturnarea lor. La aceste reglementari se adauga cele interne, majoritatea create pentru a favoriza jucatorii mari de piata. La aceste reglementari se referea comisarul european pentru buget, Dalia Grybauskaite, cand solicita celor 10 state nou-intrate sa simplifice procedurile birocratice inutile. Inutile pentru Bruxelles, nu si pentru pescuitorii de rente din respectivele state.

Inflatia si deficitul extern - pericolul nr. 1
Banii sunt dati însa pe proiecte, nu pe salarii sau pe alte obiective care pot afecta echilibrele macroeconomice, ii avertizeaza Tariceanu pe cetateni. Numai ca, indiferent pe ce proiecte se duc banii, indicatorii macroeconomici sunt afectati. Intr-o economie inchisa, suplimentarea cantitatii de bani pe piata nu are decat un efect nominal, efectul real fiind anihilat de scaderea puterii de cumparare a populatiei. Fondurile suplimentare nu stimuleaza oferta (productia de bunuri mai multe sau mai bune) pentru ca prima care creste este cererea de materii prime si capital in domeniul in care sunt pompate sumele suplimentare. Drept urmare, preturile acestora cresc primele. E adevarat ca aceia care pun mai intai mana pe banii suplimentari au un avantaj initial, dar in cele din urma vor suferi si ei la fel de mult ca si ceilalti de pe urma inflatiei. Intr-o economie deschisa, daca banii europeni se vor duce, asa cum sustin guvernantii, pe investitiile in infrastructura, este de asteptat ca preturile materiilor prime, mainii de lucru, din constructii si din alte domenii conexe sa creasca. Cum sumele suplimentare (30 de miliarde in 7 ani, aproximativ 4,2% din PIB-ul estimat pentru 2007 anual) sunt dublate si de cofinantarile interne, banii aruncati pe piata respectiva vor fi destui. Este putin probabil ca piata interna sa faca fata unei asemenea cereri, asa ca singura solutie raman importurile si, prin urmare, cresterea deficitului comercial, aflat si asa la un nivel ingrijorator. Cand acesta este afectat de consumul privat, al indivizilor, nu inseamna altceva decat ca este reflectarea preferintei de timp a acestora. Preferinta lor pentru consum, inclusiv al produselor din import, si lipsa inclinatiei catre economisire se explica prin increderea redusa a acestora in politicile fiscale si monetare ale guvernantilor, subminata in ultimii 16 ani de inflatie. Ei se indatoreaza avand incredere nu in autoritati, ci in economia de piata, asteptandu-se la o crestere a veniturilor macar in ritmul cresterii economice. Numai ca politica de taxe si impozite ale diferitelor executive s-ar putea sa le creeze surprize. Situatia e mai grava cand deficitul are insa cauze guvernamentale: prin controlul cursului de schimb (in conditii de inflatie, tinand leul supraevaluat si stimuland artificial importurile), prin imprumuturi guvernamentale si finantarea importurilor cu bani noi aruncati pe piata (prin tiparire de moneda sau 〞absorbtie" de fonduri europene).

Pomana - opiu pentru popoare
Cele 10 state care au aderat la blocul comunitar în 2004 au utilizat fonduri de 5,6 miliarde euro începând cu luna mai a aceluiasi an, în conditiile în care limita maxima de finantare era de 21,5 miliarde euro. Polonia si Cehia au fost statele mai putin 〞harnice" in aspirarea banilor comunitari. În Polonia s-au utilizat 2,7 miliarde euro, în conditiile în care fondurile structurale totale alocate acestui stat sunt de 11 miliarde euro, pâna la sfarsitul acestui an. Cehia a cheltuit 522 milioane euro din 2,2 miliarde, Ungaria - 959 milioane din suma totala de aproape 3 miliarde euro, iar Slovacia - 452 milioane euro din 1,6 miliarde euro. Cand ne uitam la performantele economice ale Cehie si Poloniei ne intrebam daca singurul motiv pentru care acestea s-au multumit cu o mica parte din 〞pomana" europeana e incapacitatea guvernantilor. Evolutia pe termen lung a celorlalte state intrate inaintea lor in UE, Irlanda, Spania, Portugalia si Grecia, ne ofera o explicatie mult mai pertinenta. In cazul acestora, observam ca graficul referitor la evolutia ponderii in PIB a fondurilor europene este in oglinda cu al investitiilor. Cu alte cuvinte, in momentele in care se absorbeau multi bani europeni se investea putin in respectivele economii. In Irlanda, de exemplu, la 10 ani dupa aderare, ponderea transferului net din partea UE (fonduri europene minus contributia Dublinului) in PIB era de 3% si investitiile erau de aproximativ 30% din PIB. In 15 ani, fondurile europene ajunsesera la 4,5% din PIB, iar investitiile se aflau in picaj liber - 16% din PIB. Dupa 20 de ani, desi Europa hranea birocratia de la Dublin cu 6% din PIB, ponderea investitiilor ramanea batuta in cuie la 16%. Abia in urma reformei liberale incepute in 1986, caracterizata prin micsorari de taxe si scaderea cheltuielilor publice in PIB, investitiile au sarit la 25%, iar PIB-ul pe cap de locuitor la 140% din media europeana. In acest timp, 〞ajutoarele" europene au ajuns la mai putin de 1% din produsul intern al Irlandei. Cazul Greciei confirma si el legatura invers proportionala dintre 〞pomenile" europene si investitii, doar ca birocratii de la Atena au optat pentru sacrificarea nivelului de trai al populatiei (in continuare Grecia are un PIB pe cap de locuitor de 70% din media UE-15) in favoarea 〞absorbtiei" fondurilor europene. Fonduri pe care, foarte probabil, le-am putea gasi in conturile bancare ale politicienilor de la Atena si in ale clientelei lor. De altfel, si Comisia Europeana recunoaste ca succesul Irlandei, raportat la esecul Greciei, se explica nu prin atragerea de fonduri europene, ci prin atragerea de investitii straine, ca urmare a politicii fiscale adoptate de autoritatile de la Dublin.

Investitia statului sporeste averea clientelei
Legatura invers proportionala dintre 〞darurile" Bruxelles-ului si investitiile din economie are o explicatie veche de sute de ani in manualele de economie clasica. Fondurile europene trebuie cofinantate din bani de la buget. Bani care pot fi colectati numai de la populatie, din mediul privat. De aceea este necesara o suplimentare a veniturilor obisnuite ale statului respectiv. Aceasta poate fi facuta fie prin majorare de taxe si impozite (in Romania se vehiculeaza deja majorarea TVA sau a cotei unice cu 3%), fie prin indatorare. Numai ca si prima, si cea de-a doua masura duc la scaderea ratingului tarii in ochii investitorilor straini. Pe plan intern, taxele ridicate necesare cofinantarii fondurilor externe duc la scaderea venitului real al propriilor cetateni si a profitului companiilor. Drept urmare, acestea nu prea mai au de unde sa investeasca. Adeptii etatismului sustin ca si statul investeste si ca banii europeni se materializeaza in drumuri, poduri, scoli, spitale. Numai ca aceste ajutoare externe au prin esenta lor un caracter colectivist, care duce la o planificare centralizata. Birocratul de la Bucuresti (sa nu mai vorbim de cel de la Bruxelles) nu are de unde sa stie care este cea mai productiva investitie in Bolintin Vale. Foarte probabil, acolo, cantarul dupa care se aloca banii publici, autohtoni sau europeni, nu are nimic de-a face cu calculul cost-beneficii, ci cu accesul la autostrada sau la utilitati al unui mare politician sau influent jurnalist. Asta in timp ce fostul granar al Europei ramane neirigat pentru ca taranii n-au grupuri de interese coagulate la Bucuresti. Si astfel profitul adus de o investitie privata de 10 euro va fi de 1 euro, in timp ce investitia de 10 euro a statului va aduce doar 1 cent, si asta venind din taxele pe proprietatea 〞beneficiarului", politician, om de afaceri sau jurnalist. Proprietate a carei valoare a crescut tocmai ca urmare a 〞investitiei" statului.

Liberalismul - strategie celtica antisaracie
In loc sa ne ofere modelul spaniol, guvernantii ar trebui sa faca o 〞vizita de lucru" in Irlanda. In urma aplicarii unei politici interventioniste si protectioniste, dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, Irlanda a fost una dintre cele mai sarace tari ale Europei. Dupa aderarea la UE, in perioada 1973-1986, guvernul irlandez a incercat sa ajunga din urma celelalte state europene, aplicand o politica expansionista, preluata din 〞invatamintele" lordului Keynes, dublata de o absorbtie considerabila de fonduri europene (in medie 4% din PIB). Rezultatul - 〞in 1983 economia Irlandei era un cos de gunoi, caracterizat printr-o rata ridicata a somajului, prin rate ale dobanzii imense si printr-o inflatie in plina ascensiune". Aceste cuvinte nu apartin vreunui economist liberal, invidios pe 〞succesul" lui John Maynard Keynes, ci lui Roy Maurice Keane - fostul capitan al lui Manchester United, pe vremea aceea elev la un liceu in Cork. Constransi de falimentul in care se afla tara, irlandezii au trecut la reforme si au redus nivelul general al impozitelor catre un nivel apropiat de cel preferential, acordat firmelor din zonele speciale, si anume au uniformizat taxarea firmelor la 12,5%. Au renuntat si la banii europeni, care au scazut sub 1% din PIB. Ca urmare a acestei masuri, Irlanda a devenit tara cu cea mai mica povara fiscala din Uniune (aproximativ 30% din PIB, fata de o medie europeana de aproape 50%). In plus, s-au redus cheltuielile cu sanatatea cu 6%, cele cu educatia cu 7%, agricultura a avut un buget mai mic cu 18%, cheltuielile militare s-au redus cu 7%, drumurile si locuintele au 〞beneficiat" de fonduri micsorate cu 11%. Rezultatul - in timp ce PIB-ul pe cap de locuitor al Greciei (trecuta si ea printr-o semireforma liberala) stagneaza la 70-80% din media UE, cel al Irlandei a avansat, in 20 de ani, de la 70 la 140% din media UE.
In concluzie, nu fondurile externe si planificarea centrala (fie ca centrul se numeste Bucuresti sau Bruxelles) duc la dezvoltarea a unei tari, ci economia de piata. Sau, cum spunea economistul austriac Ludwig von Mises in urma cu 52 de ani, 〞problema dezvoltarii statelor in tranzitie nu poate fi rezolvata prin ajutoare externe materiale. Ea este o problema spirituala si intelectuala. Prosperitatea nu este o simpla problema de investitie a capitalului. Este si o chestiune ideologica. Economiile in tranzitie au nevoie in primul rand de o ideologie a libertatii economice, a proprietatii private si a initiativei care ar duce la investirea capitalului in modul cel bun posibil si la satisfacerea celor mai urgente preferinte ale consumatorilor".