Imediat dupa frunze, oamenii au folosit piei si blanuri pentru a se acoperi. Undeva, in adancul sufletelor noastre, mai exista inca resorturi care ne fac sa ne infioram de fiecare data cand imbracam un mantou de piele, o haina de blana, o pereche de bocanci care par sa poata rezista in fata oricarui cataclism sau o pereche de pantaloni atat de solizi, incat orice accident de motocicleta pare o saritura in piscina. Se poarta din nou pielea, dar meseriasii care stiu sa o modeleze sunt tot mai putini. Cand vrei altceva decat ce se vede in vitrinele magazinelor, te adresezi unuia dintre acestia.

Geologul si preduceaua
O camera dintr-un apartament mic de pe Bulevardul Mihalache. Intr-un colt, pe o bordura uitata de muncitori in spatele blocului, Romi da gauri intr-o limba de piele de un metru si jumatate. Da gauri din 5,5 in 5,5 milimetri cu o preducea imbracata in bucati de cauciuc si cu un ciocan de plastic. E un contrast intre acest tablou si mutenia totala din camera. Ciocanul loveste din doua in doua secunde, preduceaua scuipa, la fiecare bataie, cilindri subtiri de piele si totusi nu se aude niciun zgomot. E doar una dintre deprinderile pe care ti le formezi cand stai la bloc. Cureaua va ajunge pe braul unui om de 140 de kilograme. La 1,5 metri, inseamna 600 de gauri. La masa de alaturi, ucenicul lui Romi, Victor, trece ate prin gaurile altei curele. Incet, dar sigur, alta limba de piele se transforma intr-o curea dublata, suficient de tare cat sa-ti tractezi masina daca ramai in pana.

Reinventari
"Am fost nevoit sa reinventez totul, n-am facut niciun curs, nicio scoala de marochinarie. Am terminat Geologia in 1989, dupa ce amanasem un an... Era o vreme de saracie studenteasca absolut clasica. Vindeam bere in Grozavesti, ca sa mai fac rost de bani. Banii erau buni, dar ma saturasem sa-mi tot bata lumea la usa la trei noaptea", povesteste Romi Vasilache, omul care a creat acele minunate, indestructibile si inconfundabile genti de piele pe care le vedeti prin oras, la magazinele de artizanat, cele din piele groasa si care au cusaturi solide, pe care nu le-ar putea distruge niciun razboi. Drumul de la geologie la marochinarie a inceput cu o intamplare: in acele vremuri nu existau espadrile pentru catarare, iar geologii nu puteau sa-si desfasoare activitatea fara ele. Unii colegi aveau acces la depozitele de cauciuc din Jilava si isi faceau espadrile cu talpa de cauciuc si fete din sorturi de sudura. A fost primul contact al lui Romi cu incaltamintea, urmat apoi de experimente cu sandale. "Cred ca pana in 1988 am facut sandale pentru toti arabii din Regie. Se aflase, mai ales ca facusem sandale pentru toti prietenii. Apoi am incercat sa ma intorc la geologie. Am lucrat doi ani in Harghita, pana s-a restructurat Institutul. In urmatorul an, am jucat bridge si am mai lucrat cate ceva, dar nu serios. La un moment dat, cand am vazut ca, oricate sandale as face, nu se vand decat vara, m-am apucat sa lucrez genti si am scos cateva modele Ă«naiveĂ». Stateam cu tiparele asezate pe televizor de cateva luni, pana sa-mi fie foarte clar cum as vrea sa arate. Am redescoperit de la zero totul, de la instrumente la materiale. Nu stiam nimic despre meseria asta. Singura operatiune mecanizata e slefuirea talpilor, restul, absolut totul, e manual. Si, cand lucrezi manual, exista sute de feluri in care poti sa gresesti si cateva feluri in care sa iasa bine. Initial, n-am vrut sa fac decat pentru mine si pentru prieteni. Dar m-am trezit cu tot soiul de comenzi. Asa ca, la un moment dat, am reusit sa castig niste bani, nu multi, dar suficient cat sa-mi fac propriul stoc de piele. Atunci am inceput sa fac genti cu adevarat, sa dezvolt modele, sa se simta ca e vorba despre design, nu doar despre cutii. Am trecut la jocuri de materiale, de accesorii... Acum fac cam orice, de la genti la scaune, de la curele la chimire, meniuri, carti de onoare sau recuzita pentru Buftea. Mi-ar placea sa fac publicitate, pentru ca am un creier atipic, functioneaza rapid, spectaculos si contradictoriu". Lucru evident din numele firmei sale - BooHooHoo (www.boohoohoo.ro). Numele vine de la eternul banc cu bufnite. Ar fi putut sa se numeasca si Capra Vecinului. Sau, daca era firma de PR, Jesus PR. De ce? Pentru ca se hlizesc cei din primarie atunci cand dau aprobari si si-o arata unii altora. Asa circula hartiile mai repede si se primesc aprobarile fara sa mai astepti cu saptamanile.

Ritmurile inumane
Ca sa poata supravietui din lucrul in piele, Romi lucreaza 10-12 ore pe zi. O geanta ia 16-18 ore, o pereche de coburi pentru motocicleta, mai pretentiosi, inseamna 10-12 ore pe zi, timp de o saptamana, o pereche de sandale poate scadea la 3 ore. "Stiu ca e ciudat cand le spun oamenilor sa vina peste o luna. Vorba ceea - fac totusi genti, nu Rolls-uri, dar asta e. Cand e clar ca am toata luna ocupata inainte, nu mai raspund la telefon", spune Romi. Insa clientii au rabdare pentru ca vor sandalele si gentile croite de mana lui, nu cumparate din targ. Singura problema pe aceasta nisa sunt chinezii: daca apuca sa copieze un model, s-a terminat, nu mai ai loc pe piata! Din fericire, n-are cine sa le explice care modele se vand si care nu.
In celalalt capat al orasului, in Tineretului, un coleg de breasla nu are de ce sa se teama de chinezi. Nimic din ce iese din manile lui nu poate fi copiat. Este arta, nu pielarie, iar fiecare pereche de pantofi, cizme sau bocanci care ii iese din mana e unicat. Nicio pereche nu seamana cu alta, dar toate ii seamana celui care le-a comandat. Insa orele petrecute in atelier sunt similare. Corvin Matei ajunge la munca pe la 10, alearga nitel pe la banci sau in cautare de materiale, dupa care reia munca intr-o cladire UAP fara firma, fara anunturi, fara nimic care sa prevesteasca ce se intampla in spatele peretilor. Cel mai des, munca se intinde pana pe la 3 dimineata. Sunt orele la care inspiratia aduce modele din lumea viselor.

Valori inversate
Incaltamintea lui Corvin nu seamana cu nimic din ce ati vazut pana acum, nici macar pe la canalele TV de moda sau in revistele "de afara". Cizme de vanatoare desprinse parca din tablourile maestrilor englezi, pantofi de craiese si zane, de Motani Incaltati si vrajitori, dar si incaltari din care striga protestul postmodern, postindustrial, postpunk.
Nimic din ce este creat in acest atelier nu este intamplator. In primul rand, sunt calapoadele: orice forma si culoare ar avea incaltarile, esential este ca acela carora le sunt destinate sa stie ce urmeaza din prima clipa in care le probeaza. Apoi vine adevarata munca: sa faci ceva unic si reprezentativ. "Nu am modele, tipare, lucruri standard. Ma uit la omul care imi cere ceva si incerc sa inteleg ce fel de om e. Trebuie sa stiu ce munca are, ce face in timpul liber, ce asculta, la ce se uita, unde ii place sa mearga, sunt lucruri care spun mai mult despre un om decat felul in care vorbeste sau se imbraca. Pe vremuri, credeam si eu, ca toata lumea, ca pantofii si gentile sunt accesorii. Acum e invers: hainele nu variaza prea mult, din cauza constrangerilor - slujbe, intalniri etc. In cazul acesta, despre tine vorbesc fix pantofii si geanta, lucrurile pe care le poti schimba, le poti adapta. Hainele devin accesorii", povesteste Corvin.

Basmul din fabrica ascunsa
De jur imprejurul plansetei la care lucreaza stau masini antice de lustruit, de cusut, de patinat, de taiat, de subtiat pielea sau doar marginile bucatilor. Sunt masini pe care multe fabrici si le-ar dori. Se mai gasesc unele dintre ele, dar nu mai exista fabrici care sa le aiba pe toate. Insa masinile sunt doar ustensile al caror rol este marginal in procesul de fabricatie. Sunt ca masina de scris cu litere de sidef a unui scriitor - o nostalgie cu resturi de eficienta. Exista si masini noi, dar, atunci cand produci 6-7 perechi de pantofi pe luna, investitia nu-si gaseste rostul. Mainile sunt mai importante, chiar daca o masina de cusut piele iti ofera cateva optiuni dificil de realizat manual. E suficient sa vezi atelierul ca sa-ti dai seama ca ai intrat in alta lume. Trebuie sa-l vezi pe Corvin privind aceeasi bucata de piele cateva ore, sa-l vezi cum piguleste un cant cu lacuri speciale, cum pune dintr-odata mana pe cutit si incepe sa nasca o fata de pantof. Dupa aceea intelegi ca e arta, nu cooperativa mestesugareasca. Urmeaza sa faca incaltarile pentru o piesa de la Nottara. Pana atunci, face oamenii fericiti. Un afacerist pasionat de vanatoare a ramas mut cand si-a vazut cizmele, rupte parca dintr-un tablou renascentist. Nici nu sperase la atat de mult. Un cantaret cu un fizic mai neobisnuit a inceput sa se planga, in gluma, ca "in loc sa se uite lumea in sus, la fata mea, incep toti sa se uite doar in jos, la pantofi". Daca ai BMW, Corvin poate sa-ti faca pantofi care sa sugereze un BMW. Daca ai o gluma preferata, poate sa o decupeze din piele. Daca ai ceva de spus si nu-ti gasesti cuvintele, el iti gaseste forma. Si nu trebuie decat sa-l vizitati de cateva ori.