Afaceri cu si pentru someri

de Robert Mihailescu in Oportunitati pe 17 Februarie 2006, 00:00

  • print
  • rss

România are, în prezent, una dintre cele mai reduse rate ale somajului dintre statele membre ale Uniunii Europene. Cu toate acestea, Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca a pus la punct un program care ofera dobânzi subventionate pentru persoanele încadrate în categorii defavorizate. În acest fel, un întreprinzator îsi poate reduce costurile de finantare daca angajeaza, spre exemplu, someri. Si studentii pot obtine credite cu dobânzi mici daca se decid sa investeasca într-o afacere.

România are, în prezent, una dintre cele mai reduse rate ale somajului dintre statele membre ale Uniunii Europene. Cu toate acestea, Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca a pus la punct un program care ofera dobânzi subventionate pentru persoanele încadrate în categorii defavorizate. În acest fel, un întreprinzator îsi poate reduce costurile de finantare daca angajeaza, spre exemplu, someri. Si studentii pot obtine credite cu dobânzi mici daca se decid sa investeasca într-o afacere.
Licitatia pentru derularea programului pus la punct de ANOFM a fost câstigata de Banca Comerciala Româna. Programul este destinat întreprinderilor mici si mijlocii, unitatilor cooperatiste, asociatiilor familiale, persoanelor fizice, precum si somerilor sau studentilor care înfiinteaza IMM-uri, unitati cooperatiste, asociatii familiale sau devin persoane fizice. Dobânda este cea mai buna de pe piata: 50% din dobânda de referinta stabilita de Banca Nationala. Daca initiati o afacere într-un judet în care rata medie a somajului este peste media nationala, dobânda scade la jumatate, pâna la nivelul de 25% din dobânda de referinta a BNR.
Valoarea creditului acordat se stabileste în raport cu numarul locurilor de munca nou-create. Suma alocata pentru fiecare loc de munca astfel creat este de 10.000 RON, fara însa ca valoarea totala a creditului sa depaseasca 1.000.000 RON pentru fiecare beneficiar de credit.
Programul de activitate pentru anul 2005, care se va încheia în vara acestui an, are un buget de 140.000.000 RON. Fondul de creditare, respectiv banii destinati acordarii de credite, se cifreaza la 56.000.000 RON.
Prioritate la aprobare au proiectele privind angajarea de persoane defavorizate sau supuse riscului de marginalizare, respectiv absolventii, somerii unici întretinatori de familie, somerii peste 45 de ani si rromii.

Bani pentru studentii la zi
Studentii beneficiaza de credite daca înfiinteaza sau dezvolta individual sau împreuna cu alti studenti IMM-uri, unitati cooperatiste, asociatii familiale sau desfasoara în mod independent o activitate economica în calitate de persoana fizica autorizata. Pentru a beneficia de credite subventionate, studentii trebuie sa fie la prima facultate si sa aiba maximum 30 de ani. De asemenea, sunt admisi doar studentii care urmeaza studiile la cursuri de zi, intr-o institutie de învatamânt superior de stat sau particular, autorizata sau acreditata.
Persoanele fizice autorizate pot beneficia de credite din bugetul asigurarilor pentru somaj pentru finantarea propriilor locuri de munca, iar asociatiile familiale beneficiaza de credite proportional cu numarul membrilor de familie care fac parte din asociatie.
Nu se acorda credite pe termen de pâna la un an agentilor economici care activeaza în industria carboniera si a constructiilor navale, si nici credite pe termen de pâna la trei ani agentilor economici care activeaza în industria siderurgica, industria fibrelor sintetice, industria autovehiculelor si a constructiilor navale.

Ce se finanteaza
Creditele acopera o gama larga de cheltuieli. În principal, sunt finantate stocurile de materii prime, cheltuielile de capital (utilaje si echipamente, instalatii de lucru, constructii, mijloace de transport, calculatoare etc.), precum si investitiile complexe care necesita finantarea concomitenta a cheltuielilor de capital si a stocurilor de materii prime, materiale si obiecte de inventar.
Creditele pentru finantarea cheltuielilor de capital se acorda pe o perioada de maximum 3 ani. În cadrul termenului de rambursare, se poate include, la cererea solicitantului, o perioada de gratie de pâna la 6 luni. Creditele pentru finantarea stocurilor de materii prime, materiale si obiecte de inventar au termen de rambursare de cel mult un an.
Creditele subventionate pot fi folosite si pentru cumpararea de terenuri, imobile, apartamente sau alte spatii necesare obiectului legal de activitate, mijloace de transport, echipamente de calcul ori alte cheltuieli de acest gen, cu conditia ca utilizarea bunurilor achizitionate sa contribuie la dezvoltarea activitatilor de productie, servicii sau turism, precum si la crearea de noi locuri de munca.
BCR poate acorda credite si pentru achizitionarea de bunuri în sistem leasing, în proportie de 100% din avansul solicitat de societatea de leasing sau 100% din valoarea reziduala a bunului, fara a depasi 75% din valoarea totala a investitiei.

Aport propriu de 25%
Ponderea creditului acordat în valoarea totala a investitiei sau în valoarea materiilor prime supuse finantarii poate fi de cel mult 75%. Aportul propriu, reprezentând cel putin 25% din valoarea totala a cheltuielilor efectuate, poate fi constituit fie din lichiditati înregistrate în contul curent al solicitantului, fie prin realizarea efectiva a unei parti din proiect, fie din bunuri (terenuri, cladiri, echipamente, software si capital circulant) legate de investitie, care fac parte din devizul general cuprins în studiul de fezabilitate. Contributia proprie nu poate face însa obiectul unui alt ajutor de stat.
Aportul propriu poate fi dovedit sau cheltuit de împrumutat fie înainte de efectuarea tragerilor din creditul aprobat, fie odata cu acestea, cu respectarea la fiecare tragere a ponderii de cel putin 25% pentru contributia personala si cel mult 75% pentru sumele acordate din credit.

Documentatia solicitata
Primul pas pentru accesarea unui astfel de credit este obtinerea documentatiei de la agentiile pentru ocuparea fortei de munca judetene sau a municipiului Bucuresti, pe teritoriul careia îsi are sediul solicitantul. Pentru obtinerea creditului sunt necesare o serie de documente privind activitatea firmei, printre care figureaza ultimul bilant contabil depus, ultimele trei balante de verificare, dovada achitarii obligatiilor fiscale catre stat, studiul de fezabilitate al proiectului de investitii pentru care se solicita creditul, graficul crearii noilor locuri de munca, graficul estimativ de rambursare a creditului, dar si o declaratie pe proprie raspundere referitoare la numarul de salariati si disponibilizarile din ultimele 12 luni. La acestea se adauga alte documente solicitate de banca, precum bugetul de venituri si cheltuieli, devize estimative întocmite de societati de constructii pentru valoarea totala a investitiei sau documente justificative din care sa rezulte valoarea declarata a surselor proprii consumate etc.

Controale drastice
Pe parcursul derularii creditelor, agentiile pentru ocuparea fortei de munca efectueaza verificari periodice privind respectarea conditiilor asumate de împrumutat, respectiv destinatia creditului, respectarea graficelor de angajare, precum si respectarea ponderii prevazute de lege privind veniturile din activitatea de comert în total venituri din activitate.
Beneficiarul are obligatia sa creeze un loc nou de munca cu program normal de lucru si sa angajeze persoane provenind din rândul somerilor în proportie de cel putin 50% din numarul locurilor de munca nou-create. În cazul nerespectarii acestei ultime conditii, beneficiarul va suporta o penalitate egala cu marimea creditului acordat pentru fiecare loc de munca neocupat. Angajatii nu pot fi concediati mai devreme de trei ani de la data încadrarii. Daca raporturile de munca înceteaza din alte cauze înainte de acest termen, angajatorul are obligatia de a încadra, în termen de 30 de zile, pe locul de munca respectiv, o alta persoana. O conditie suplimentara vizeaza mentinerea locurilor de munca nou-create pentru cel putin cinci ani.

 
Abonează-te
la newsletter

Abonează-te la newsletter şi săptămânal te vom ţine la curent cu cele mai importante informaţii!





Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Adrian Vasilescu

Banii nu vin niciodată după nevoi

Înainte de criză, cu deosebire în anii 2004-2008, societatea românească a avut iluzia unei creşteri a nivelului de bunăstare. Fiind­că în tot acest timp a consumat mai mult decât a produs. Dar banii din care popu­laţia plătea consumul nu erau din eco­no­mi­sirea internă. Erau adunaţi de către bănci, cu împrumut, din economisirea altor ţări. Achităm acum nota de plată.

»continuare



Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net