Obuz pesedist in tunul Aliantei

de Robert Veress in Anchete pe 11 Februarie 2006, 00:00

  • print
  • rss

Afacerea Vacaresti: Dupa ce a dat cazul pe mana DNA, Puterea se pregateste sa culeaga roadele concesionarii abuzive de catre PSD a unui teren valorand peste o jumatate de miliard de euro

Afacerea Vacaresti: Dupa ce a dat cazul pe mana DNA, Puterea se pregateste sa culeaga roadele concesionarii abuzive de catre PSD a unui teren valorand peste o jumatate de miliard de euro.
Imaginati-va o closca ametita, care s-a trezit intr-un cuibar strain si se uita indelung la oua, nehotarata daca e cazul sa le sparga sau sa se aseze pe ele. La mai bine de un an de la preluarea puterii, Alianta parea ca nu reuseste sa dea de capatul unei megaafaceri ilicite clocite indelung de PSD si gata sa eclozeze spre finalul mandatului cabinetului Nastase. Acum insa e limpede ca ochii pradatorilor portocalii s-au focalizat pe puii de aur.
Este vorba despre un tun imobiliar de peste o jumatate de miliard de euro. Sunt vizate 183 de hectare din cuva lacului bucurestean Vacaresti, arie in care metrul patrat de teren se vinde cu 350 de euro.

Cum se claseaza un dosar beton de coruptie...
Pe terenul respectiv, guvernarea anterioara a avizat, in 2002, printr-o hotarare abuziva (vom vedea de ce), construirea unui complex de distractii pentru cei cu dare de mana. Uriasa suprafata a fost concesionata, pentru 49 de ani, firmei care urma sa construiasca respectivul complex, chiria anuala perceputa (platibila doar 45 de ani, primii 4 insemnand perioada de gratie) fiind de... 0,28 dolari/mp. Dupa rotirea Puterii, afacerea nici nu a demarat, dar nici nu a cazut, desi a fost mult hulita de politicienii Aliantei, care au remarcat imediat ca atarna ca o piatra de moara de gatul unor membri ai cabinetului Nastase, in frunte chiar cu fostul premier.
Ministrul de interne, Vasile Blaga, a ordonat o ancheta, iar cand Corpul sau de Control s-a poticnit, a pasat dosarul Departamentului National Anticoruptie. Unde a ramas in faza cercetarii prealabile, din august 2005 si pana azi. Bate pasul pe loc si ancheta dispusa de ministrul mediului, Sulfina Barbu, inca din luna iunie a anului trecut. Mai mult, desi justitia a constatat - in august 2005 - ilegalitatea HG-ului de concesionare emanat de cabinetul Nastase, guvernul Tariceanu a facut recurs la Curtea Suprema! Inca ceva: degeaba s-a dovedit ca Tony Mikhael, australianul de origine libaneza, patron al firmei careia i s-au concesionat cele 183 de hectare din Vacaresti, nu intruneste nici pe departe conditiile cerute investitorilor straini pentru acordarea rezidentei, inregistrand pierderi fiscale ani in sir, acumuland datorii la intretinere in apartamentul de bloc in care si-a desfasurat activitatea si dand tepe furnizorilor. Formal, omul a fost expulzat din tara la sfarsitul lunii decembrie. In realitate, Tony Mikhael se afla in tara si ne-a anuntat ca pregateste o conferinta de presa in care va face dezvaluiri importante.

...Si se redirectioneaza spaga
Toate acestea se intampla in conditiile in care probele ilegalitatii si neseriozitatii afacerii sunt zdrobitoare. Acum avem chiar si dovada ca, in pofida declaratiilor sforaitoare, actuala Putere s-a "rasucit" si vrea sa culeaga roadele abuzului administrativ al trioului pesedist Nastase-Lificiu-Tanasescu. Mai ramane doar problema transarii prazii. Lacul Vacaresti este pe raza sectorului 4, al carui primar liberal, Adrian Inimaroiu, se zbate sa obtina administrarea perimetrului concesionat. Dar si primarul general al Capitalei, pedistul Adriean Videanu, este interesat de terenul cu pricina. Arbitrul disputei e nimeni alta decat Sulfina Barbu, ministrul mediului, pentru ca, deocamdata, Lacul Vacaresti este administrat de RA Apele Romane, iar aceasta regie este subordonata ministerului. Si cum dna Sulfina e pedista, PNL-ul, adica sectorul 4, a fost scos, usurel, din carti.

Actele care ar putea infunda penal grei din PSD
Iata insa in ce consta ilegalitatea - spuneam flagranta - a afacerii nasite de guvernul Nastase. Prin Hotararea de Guvern 855/2002, s-a concesionat firmei Royal Romanian Corporation SA un teren de 183 hectare din perimetrul Lacului Vacaresti. Pe acest teren urma sa se construiasca un complex de agrement, cuprinzand un hipodrom, un teren de golf, piscine acoperite si in aer liber, hoteluri si restaurante. Nota de fundamentare a HG 855 constituie un fals in acte publice. S-a pretins ca "terenul aferent acumularii Vacaresti, in suprafata de 182,99 ha, apartine domeniului public al statului si a fost scos definitiv din circuitul agricol si civil, fiind expropriat in conditiile legii". Or, pe de o parte, in Registrul de carte funciara terenul nu este inregistrat ca fiind din domeniul public al statului. Pe de alta parte, nu a fost expropriat legal. Ceausescu a emis un decret prin care au fost azvarliti toti proprietarii din zona, in anul 1988, dar nu a fost un act de expropriere. Asa ca, incepand cu anul 1991, peste 100 de fosti proprietari si-au cerut drepturile in instanta. In total, au fost revendicate 135 de hectare din cele 306 care constituie intreg perimetrul Lacului Vacaresti. 80 de hectare au fost restituite, iar o buna parte a suprafetei respective face parte din terenul concesionat prin HG 855. Atata doar ca, in cazul terenurilor restituite, exista diverse complicatii, generate de pozitionarea acestora. Desi se dau sentinte definitive si irevocabile, autoritatile refuza punerea efectiva in posesie. Astfel ca s-au deschis noi procese, sapte dintre proprietari ajungand si la Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg.
Nu intamplator, fostul secretar de stat de la Ministerul Finantelor Gheorghe Gherghina a refuzat semnarea notei de fundamentare a HG 855/ 2002. Iar mai apoi, cand Ministerul Mediului a fost transformat in Agentie si trecut in administrarea Ministerului Agriculturii, Ilie Sarbu a dispus o verificare privitoare la conditiile concesionarii. S-a tras concluzia ca licitatia a fost ilegala, dar afacerea a fost musamalizata.
Contractul de concesiune a fost incheiat in data de 23 ianuarie 2003. Acest contract, in care se pretinde din nou, in mod fals, ca terenul a fost "expropriat in conditiile legii" este semnat, printre altii, si de Florin Stadiu, secretar de stat in Ministerul Mediului. In 1992, pe vremea cand era director la Apele Romane, dl Stadiu recunostea, in scris: "Evenimentele din decembrie 1989 au surprins documentatia de expropriere in faza de a fi depusa la fostul Consiliu de Stat pentru aprobare".

Justificari patetice
Ilicita manevra nu a produs efectele scontate de cei care au orchestrat-o. Tony Mikhael nu avea banii necesari investitiei preconizate, in valoare de peste 250 de milioane de dolari. Australianul a incercat sa se asocieze cu o firma franceza, care a pretins o parte din teren, pentru construirea unui mall. Asta ar fi insemnat insa reluarea procedurilor cu autoritatile. Care autoritati s-au aratat refractare emiterii unei noi hotarari mincinoase, urmate de incheierea unui nou contract ilicit. Riscul de expunere ar fi crescut nepermis. Deci proiectul a intrat intr-o faza de conservare, guvernul Nastase nelepadandu-se de Mikhael, permitandu-i sederea in tara ca investitor, desi acesta nu intrunea conditiile minime legale in acest sens.
Intre timp, 19 dintre fostii proprietari din Vacaresti s-au asociat si au cerut in instanta anularea HG 855/2002. Au pierdut initial, dar, in august 2005, Curtea de Apel Bucuresti le-a dat dreptate. In prima parte a anului 2005, normativul respectiv fusese dur criticat de politicieni din coalitie, in special de ministrul administratiei si internelor, Vasile Blaga, si de ministrul mediului, Sulfina Barbu. Totodata, principalii protagonisti ai falsului in acte publice au cautat sa se lepede de responsabilitate.
Adrian Nastase a aruncat vina pe ministrii Tanasescu si Lificiu: "Eu mi-am dat doar acordul pentru inceperea derularii intregii afaceri. Nu mi s-a adus la cunostinta ca anumite persoane primisera terenurile in natura. Nu mi s-a adus la cunostinta ca a existat avertismentul privind litigiile de revendicare. Nici amanunte despre contractul de concesionare in sine nu mi s-au relatat. Pot spune, foarte cinstit, ca am fost de deplina buna-credinta".
La randul sau, Mihai Tanasescu, fostul ministru al finantelor, a aratat cu degetul spre colegul Lificiu: "Acest lucru a fost posibil pentru ca in 2002, la momentul deciziei, in inventarul Ministerului Finantelor, Lacul Vacaresti aparea ca proprietate publica. Acest inventar se face anual, iar la momentul respectiv, in informarea venita de la Ministerul Mediului se mentiona ca Lacul Vacaresti este liber de obligatii. Noi am aprobat licitatia pentru ca, potrivit actelor primite de la Mediu, era legal".
Lificiu a incercat sa se apere facand trimitere la decretul ceausist din 1988 si chiar sugerand ca oamenii s-ar fi supus atunci, de bunavoie, masurii evacuarii: "Terenurile proprietate au fost ocupate cu acordul proprietarilor, care au semnat fisele de evaluare a proprietatilor".

Resuscitare oranj
In pofida evidentelor, guvernul Tariceanu a atacat la Inalta Curte de Casatie si Justitie decizia Curtii de Apel prin care s-a constatat ilegalitatea HG 855/2002. Mai mult, Ministerul Mediului recunoaste ca se doreste continuarea parteneriatului cu Tony Mikhael. Iata ce se spune in raspunsul primit de la aceasta autoritate, la intrebarea noastra referitoare la stadiul anchetei demarate, din dispozitia dnei Sulfina Barbu, de specialisti de la Mediu, Primaria Capitalei si Primaria Sectorului 4: "Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor analizeaza, impreuna cu Primaria Municipiului Bucuresti, posibilitatile de solutionare unitara a cererilor fostilor proprietari, in contextul existentei contractului de concesiune ce are ca obiectiv realizarea si exploatarea, pe acest teren, a unui complex cultural sportiv".
"Am luat decizia de a transfera zona Lacul Vacaresti la Primaria Capitalei, pentru ca edilii municipalitatii sunt in masura sa rezolve atat notificarile persoanelor care au revendicat teren acolo prin Legea 10, cat si problema concesionarii zonei de catre fosta conducere a Ministerului Mediului catre o firma australiana", ne-a declarat Sulfina Barbu. Ea a adaugat ca hotararea de transfer urmeaza sa intre in procedura de aprobare.
Adriean Videanu, primarul general al Capitalei, sustine ca intentioneaza sa amenajeze in zona lacului Vacaresti "cel mai mare parc din Europa", pentru a compensa deficitul de vegetatie creat prin retrocedarile unor terenuri din zonele verzi ale Capitalei. Masura ar asigura cota de spatiu verde pe cap de locuitor acceptata la nivelul Uniunii Europene.

Australianul e belicos
Tony Mikhael ameninta cu un proces ce va fi intentat statului roman pentru "tergiversarea investitiei si pentru pagubele provocate de aceasta". "Daca nu se va rezolva problema, ma vad nevoit sa plec sa realizez acest proiect in alta tara, poate Bulgaria, dar nu inainte de a actiona in instanta statul", ne-a declarat australianul, adaugand ca, "in ceea ce-i priveste pe proprietari, chiar daca ar intra in posesia terenului nu pot realiza nimic acolo, deoarece daramarea digului costa foarte mult si nimeni nu are bani pentru asta. Iar in interior, de asemenea, terenul este mlastinos si nu se poate face nimic".

 
Abonează-te
la newsletter

Abonează-te la newsletter şi săptămânal te vom ţine la curent cu cele mai importante informaţii!





Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Adrian Vasilescu

Banii nu vin niciodată după nevoi

Înainte de criză, cu deosebire în anii 2004-2008, societatea românească a avut iluzia unei creşteri a nivelului de bunăstare. Fiind­că în tot acest timp a consumat mai mult decât a produs. Dar banii din care popu­laţia plătea consumul nu erau din eco­no­mi­sirea internă. Erau adunaţi de către bănci, cu împrumut, din economisirea altor ţări. Achităm acum nota de plată.

»continuare



Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net