Dacă dezvăluirile făcute de Teodor Nicolaescu, în legătură cu modul în care SOV îşi întreþinea sistemul de relaþii, ar putea fi puse pe seama resentimentelor unui posibil þap ispăşitor, cu mari şanse de a încasa o condamnare destul de severă, iată că raportul inspectorului principal Duvac vine să confirme toate aceste lucruri, adăugând elemente noi, mult mai grave. Pentru cei care se îndoiesc de profesionalismul şi buna-credinþă a poliþistului, menþionăm că acesta a fost avansat la gradul de subcomisar şi în prezent ocupă funcþia de director al Direcþiei de Cercetări Penale din cadrul IGP.
Naşul sistemului ticăloşit
În ciuda faptelor deosebit de grave semnalate în raport, nici chestorul de poliþie Arion Tigănaşu Jănică, cel căruia îi era adresat documentul, nici procurorul general Ilie Botoş, care a primit un exemplar, nu au luat vreo măsură. Radu Timofte, directorul SRI, nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase. Si el, şi Ilie Botoş conduc două instituþii-cheie în lupta împotriva corupþiei şi a mafiei de care preşedintele face atâta caz. Ambii au fost numiþi în funcþii pe vremea guvernării PSD şi ambii au fost păstraþi de actualul preşedinte, supranumit şi "naşul sistemului ticăloşit". Cazul semnalat de noi reprezintă o excelentă ocazie pentru Traian Băsescu să demonstreze că naşul este cel care vine de hac sistemului ticăloşit, şi nu cel care îl patronează.
Răbdare şi tutun
Până în momentul când o instanþă va pronunþa o sentinþă definitivă împotriva sa, Sorin Ovidiu Vântu este un onorabil om de afaceri, cel mult controversat. Important este ca justiþia să apuce să se pronunþe, iar organele de anchetă să-şi poată duce la bun sfârşit misiunea. Constituþia României spune că nimeni nu este mai presus de lege. Nici măcar Sorin Ovidiu Vântu. Indiferent cât de mulþi bani ar fi împărþit de la stânga la dreapta eşichierului politic sau câþi poliþişti şi procurori ar avea în insectarul personal, tot nu i-a putut cumpăra pe toþi. Mai există oameni care doresc aflarea adevărului şi care au şi răbdare, şi tutun.
RAPORT din 23.10.2003
Către
Domnul Chestor de poliþie Arion ţigănaşu Jănică - Şeful Direcþiei Cercetări Penale
Am onoarea să raportez următoarele:
La data de 06.08.2001 am avizat începerea urmăririi penale faþă de inc. ISTRATE LIVIU ADRIAN şi înv. TISLER GABRIEL pentru infracþiunea prev. în art. 266 pct. 1, teza I din Lgea 31/1990, iar la data de 16.01.2002 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei în cea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. în art. 248 C. pen. comb. cu art. 2481 C. pen.
La data de 16.01.2002, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiþie a dispus punerea în mişcare a acþiunii penale împotriva inc. ISRTATE LIVIU ADRIAN, pentru săvârşirea infracþiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. în art. 248 comb. cu art. 2481 C. pen., constând în aceea că, în calitate de preşedinte al Băncii Agricole S.A., în exercitarea atribuþiilor de serviciu, cu ştiinþă şi cu încălcarea legislaþiei privind valorile mobiliare, a aprobat, la data de 19.09.1998, o notă privind cumpărarea a 65.359 acþiuni la purtător emise de SC INDUSTRIALEXPORT SA, deþinute de SC SOV INVEST SA la un preþ supraevaluat de 765.000 lei/acþiune, cauzând băncii o pagubă de 49.999.635.000 lei.
La data de 07.03.2002, cercetările au fost extinse faþă de numitul VINTU OVIDIU SORIN, pentru săvârşirea infracþiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice în forma calificată, prev. în art. 25 comb. cu art. 27 ambele rap. la 248 comb. cu art. 2481 C. pen., constând în aceea că în luna septembrie 1998, cu intenþie, i-a determinat pe inc. ISTRATE LIVIU ADRIAN şi înv. TISLER GABRIEL să-şi încalce atribuþiunile de serviciu prin cumpărarea, la un preþ supraevaluat, a 65.359 acþiuni SC INDUSTRIALEXPORT SA, deþinute de SC SOV INVEST SA, activitate prin care a contribuit la pricinuirea unei pagube Băncii Agricole SA în valoare de 49.999.635.000 lei, sumă ce nu a fost recuperată până în prezent. Pentru această faptă, prin ordonanþa nr. 367/P/2001 din 01.04.2002, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiþie - secþia urmărire penală şi criminalistică a dispus din oficiu punerea în mişcare a acþiunii penale faþă de înv. Vîntu Sorin Ovidiu.
Cu ocazia aducerii la cunoştinþă a învinuirii şi a dreptului la apărare, inc. Vîntu Sorin Ovidiu mi-a comunicat, în prezenþa colegului meu, inspector principal Lica Constantin, faptul că "nu avem idee cu cine ne punem, că el nu vorbeşte decât cu generali, pe care urinează când doreşte şi ca să-l putem ancheta ar trebui să avem cel puþin Harvard-ul". Totodată, acesta ne-a dat de înþeles că ne poate distruge când doreşte. La vremea respectivă v-am adus la cunoştinþă acest lucru în mod verbal, dar mi s-a părut lipsit de bărbăþie să fac acest demers scris, nefiind la prima ameninþare pe care o primeam în legătură cu o cauză pe care o aveam în lucru. Precizez că am adus la cunoştinþă aceste aspecte şi procurorului care supraveghea atunci cauza, domnul Jurj Tudoran Remus.
Ulterior, cu ocazia audierii inc. Vîntu Sorin Ovidiu pe formular de învinuit, acesta mi-a adus la cunoştinþă, mie şi colegului meu, faptul că ne-a verificat prin mijloace informative şi că "suntem curaþi". Totodată, acesta ne-a spus că era normal să verifice persoanele care îl anchetează pentru a şti pe cine are în faþă.
Concomitent cu aceste aspecte, arăt că efectuam cercetări faþă de acesta şi în cauza B.I.D., în care în data de 28.01.2002 se dispusese începerea urmăririi penale faþă de Vîntu Sorin Ovidiu pentru săvârşirea infracþiunii de fals în declaraþii, prev. în art. 292 C.p. constând în aceea că în anul 1999, cu ocazia depunerii documentaþiei la B.N.R. în vederea dobândirii calităþii de acþionar semnificativ şi a obþinerii autorizaþiei de funcþionare a B.I.D., a prezentat o adeverinþă eliberată de S.C. Sov Invest S.A. Bucureşti în care s-a atestat că este deþinător al carnetului de investitor F.N.I. nr. 468 şi a declarat pe proprie răspundere că deþine participaþie la fonduri deschise de investiþii, deşi acesta nu figurează în evidenþele F.N.I. ca deþinător al vreunui carnet de investitor şi nu a investit în mod direct nici o sumă de bani.
Cu ocazia audierilor din cauza BID, inc. Vîntu Sorin Ovidiu mi-a spus mie şi colegului meu faptul că a aflat că suntem doctoranzi şi s-a oferit "să ne ajute" în obþinerea unei burse în străinătate pe durată îndelungată dându-ne de înþeles că ar fi mai bine să nu ne mai ocupăm de dosar. După cum ştiþi, v-am adus la cunoştinþă, în mod verbal, şi acest aspect.
La sfârşitul lunii martie 2002, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală din dosarul 367/P/2001 de către procurorul de supraveghere Jurj Tudoran Remus, inculpatul a devenit foarte agitat şi nervos şi a reproşat procurorului şi colegului meu că fac jocul unor grupuri de interese care au ceva cu el. Arăt că la prezentarea materialului de urmărire penală eu nu am asistat personal. După prezentarea materialului de urmărire penală, procurorul de supraveghere a fost chemat la conducerea P.C.S.J şi i s-a spus să admită cererea de administrare a noi probatorii formulată de inc. Is-trate Liviu Adrian, prin apărătorul său ales, Marian Nazat, cerere pe care, de altfel, acesta nu o făcuse la prezentarea materialului de urmărire penală. Arăt că cererea de probe a fost făcută direct la conducerea de atunci a P.C.S.J.
Urmare acestei stări de fapt, domnul procuror Jurj Tudoran Remus a dispus din oficiu punerea în mişcare a acþiunii penale faþă de inc. Vîntu Sorin Ovidiu şi la propunerea noastră a luat şi măsura obligării de a nu părăsi localitatea Bucureşti.
După o anumită perioadă de timp de la efectuarea acestor acte procesuale, domnul procuror Jurj Tudoran Remus a venit la noi la direcþie şi ne-a spus mie şi colegului meu că a fost chemat de persoane din conducerea P.C.S.J. care i-au adus la cunoştinþă faptul că i-a fost emis ordinul de mutare de la secþia a II-a la secþia I-a şi că nu se va mai ocupa de dosar. După cum ştiþi, am fost la dumneavoastră şi v-am spus şi acest aspect.
O lungă perioadă de timp nu s-a mai ocupat nimeni de dosar din punct de vedere al supravegherii urmăririi penale, astfel încât am făcut acte numai eu şi colegul meu în dosar.
La începutul anului 2003, după restituirea cauzei F.N.I. de la instanþă, toate cauzele privind pe inc. Vîntu Sorin Ovidiu şi cauza F.N.I. au fost repartizate spre supraveghere d-nei procuror şef Luminiþa Şega.
După venirea în þară a inc. Vlas Ioana Maria, în 28.03.2003, am pus în executare mandatul de arestare emis în lipsă faþă de aceasta şi lucrurile au început să se precipite. La începutul lunii aprilie 2003, deşi aveam bănuieli că sunt monitorizat de mai multă vre-me de serviciile secrete, am aflat de la conducerea I.G.P.R.-ului că sunt ascultat pe telefon şi să am grijă ce vorbesc. Ceea ce nu ştiam atunci şi am aflat din păcate acum e că nu am avut cunoştinþă că aceste servicii sunt în slujba inc. Vîntu Sorin Ovidiu.
Simþind că ancheta se apropie de sfârşit, inc. Vîntu Sorin Ovidiu a început să-şi reia ameninþările la adresa noastră, aspecte la care, þinând cont de cele expuse anterior, nu le-am dat aten-þie. Astfel, cu ocazia penultimei audieri făcute în cauză, în data de 14.10.2003, acesta mi-a reproşat că am luat măsura obligării de a nu părăsi þara deşi mă anunþase telefonic în luna septembrie despre intenþia sa de a pleca în străinătate. In discuþia avută cu doamna procuror şef Şega Luminiþa, acesta a încercat să o convingă de faptul că suntem lipsiþi de profesionalism (toþi poliþiştii care au lucrat în dosar) şi că de fapt încercăm să o inducem în eroare cu privire la probaþiunea administrată până în prezent în cauză. Cuvintele au fost mult mai dure şi nu-mi permit să le reproduc acum, ideea este însă, acesta a afirmat în mod expres că din acest moment mi-am câştigat un duşman în persoana lui.
Având cunoştinþă despre faptul că inc. Vîntu Sorin Ovidiu intenþionează să-l determine pe martorul Nicolaescu Teodor să-şi retragă declaraþiile date în cauză împotriva lui, am procedat la efectuarea demersurilor necesare interceptării discuþiei ce urma să aibă loc între cei doi. Acþiunea a avut loc în seara zilei de joi, 16.10.2003, şi a fost un succes. Martorul Nicolaescu Teodor s-a prezentat a doua zi la doamna procuror şef Şega Luminiþa şi i-a redat sintetic discuþia avută cu inculpatul. Din păcate, eu nu am fost prezent la această discuþie deoarece am participat împreună cu colegul meu Dobleagă Ovidiu la o misiune ordonată în localitatea Timişoara. De această discuþie am aflat telefonic de la doamna procuror şef Şega Luminiþa.
După transcrierea discuþiilor purtate în seara zilei de joi între inc. Vîntu Sorin Ovidiu şi martorul Nicolaescu Teodor am citit acest material redat de către lucrători din cadrul S.R.I. şi am constatat că este în contradicþie flagrantă faþă de cele declarate nouă de către martorul Nicolăescu Teodor, atât vineri, cât şi luni 20.10.2003. Consider că materialul este trucat şi este "făcut" şi foarte prost deoarece între replicile celor doi nu există coerenþă.
Constatând aceste aspecte i-am prezentat martorului Nicolaescu Teodor materialul "procesat" de către lucrătorii S.R.I. şi acesta a luat foc spunân-du-ne că a fost trădat şi că se va duce şi va face totul public în presă. Cu mare greutate l-am liniştit şi i-am spus că fisura nu este de la noi şi că vom informa conducerile instituþiilor din care facem parte (I.G.P.R.-P.C.S.J.). De asemenea, am stabilit ca în cursul zilei de 24.10.2003 să-l audiem în legătură cu materialul de la S.R.I. pentru a ne spune exact ce pasaje au fost modificate. Acesta ne-a spus că este de acord cu cele stabilite, dar indiferent de ce spunem noi el va face o plângere în acest sens la P.N.A.
La data de 23.10.2003 am procedat la o nouă audiere a inc. Vîntu Sorin Ovidiu în cauza F.N.I. ocazie cu care am constatat că acesta este extrem de jovial şi de sigur pe el.
In urma unui telefon primit în data de 22.10.2003 de la o "sursă", cunoştinþă a inc. Vîntu Sorin Ovidiu, după efectuarea audierii acestuia din urmă la ora 13.30 m-am deplasat la sediul firmei acestei persoane încunoştinþând-o în prealabil pe doamna procuror şef Şega Luminiþa despre acest aspect. Ajuns la întâlnire respectiva sursă mi-a adus la cunoştinþă că deşi nu mai se auziseră de circa 3 ani a fost chemat de către inc. Vîntu Sorin Ovidiu la vila sa din str. Paris pentru o discuþie urgentă. Această persoană mi-a spus că încă de la început inc. Vîntu Sorin Ovidiu i-a făcut cunoscut faptul că ştie că ne vedem şi că suntem în relaþii de amiciþie şi că doreşte să-mi transmită prin intermediul ei următorul mesaj: "din dispoziþia lui sunt interceptat de către organe specializate din UM 0962 de circa 1 lună de zile şi că dacă nu mă retrag din dosar o să facă presiuni pentru ca aceste persoane datoare lui să-mi însceneze un dosar de trafic de influenþă în legătură cu un ofiþer din provincie pe care m-am angajat eu că îl transfer în direcþia din care fac parte. Acesta mi-a mai spus că dacă nu-i va reuşi această înscenare va folosi în presă anumite discuþii pe care eu le-am avut în această perioadă cu persoane de sex feminin, altele decât soþia mea. De asemenea, mi s-a mai spus că de acelaşi tratament va beneficia şi colegul meu, Ovidiu Dobleagă.
Pentru a-mi dovedi că nu glumeşte inc. Vîntu Sorin Ovidiu în ameninþările sale sursa mi-a dat numele şi prenumele ofiþerului ce urma a fi transferat, a două din persoanele de sex feminin cu care vorbesc eu frecvent, precum şi numele şi prenumele unei persoane de sex feminin cu care vorbeşte colegul meu, Ovidiu Dobleagă.
Deoarece eu nu am discutat niciodată aceste lucruri cu sursa şi cele spuse de ea am constatat că sunt verosimile, după consultarea cu d-na procuror şef Şega Luminiþa şi colegul meu am luat decizia să încunoştinþăm de îndată conducerile celor două instituþii.
In timp ce povesteam colegilor mei cele întâmplate în jurul orei 15.00 am fost sunat de Secretariatul D.C.P. şi mi s-a comunicat că s-a primit de la D.M.R.U. o adresă prin care se comunica faptul că delegarea noastră, aprobată de altfel prin ordin scris de către domnul ministru Ioan Rus, este ilegală şi că trebuie să ne prezentăm la direcþie începând cu 24.10.2003.
Am fost toþi trei la domnul procuror general al P.C.S.J. - Ilie Botoş şi am adus la cunoştinþă în detaliu cele întâmplate. Domnia sa l-a sunat pe domnul ministru Ioan Rus căruia i-a adus la cunoştinþă sintetic aspectele menþionate şi mi-a dat dispoziþie să-i prezint un raport detaliat cu cele întâmplate la data de 24.10.2003 orele 14.00. Totodată, domnia sa ne-a spus să ne vedem de treabă pentru că lucrurile se vor lămuri ulterior.
Menþionez că un exemplar al acestui raport îl voi anexa la raportul solicitat de domnul procuror general Ilie Botoş.
Având în vedere gravitatea evenimentelor raportate vă rog să aprobaþi ca până la finalizarea cercetărilor în cele două cauze care-l privesc pe inc. Vîntu Sorin Ovidiu să port asupra mea arma din dotare împreună cu muniþie suplimentară (15 cartuşe) întrucât nu-mi fac iluzii în obþinerea vreunei protecþii din partea serviciilor specializate.
Faþă de cele raportate, rog dispuneþi măsurile legale.
ADJUNCT ŞEF SERVICIU II
Inspector principal de poliþie
CONSTANTIN DUVAC
Teodor Nicolaescu, "lucrat operativ" de SRI
Într-un interviu acordat "Săptămânii Financiare" şi publicat în numerele 45 şi 46 ale revistei, Teodor Nicolaescu, fostul director al Gelsor şi preşedinte al Băncii Române de Scont, a povestit cum a înregistrat, la cererea anchetatorilor, o discuþie cu Sorin Ovidiu Vântu, la domiciliul acestuia, după care înregistrarea a fost "lucrată operativ" de SRI, devenind irelevantă.
Teodor Nicolaescu: "Prin octombrie 2003 m-a sunat el (n.r. - SOV) şi mi-a zis că a sesizat o atitudine aparent mai duşmănoasă din partea mea faþă de el, că am dat nişte declaraþii împotriva lui şi m-a întrebat dacă nu trec pe la el să discutăm. Eu, sigur, având calitatea de martor în acel dosar, am informat-o pe procuroarea care se ocupa de dosar. Cei de la Parchet şi de la poliþie m-au întrebat dacă n-aş fi dispus să iau cu mine tehnică de înregistrare. Eu le-am spus că nu am nimic împotrivă deoarece voiam să-mi demonstrez buna-credinþă, dar le-am spus că ar fi bine ca tehnica respectivă să nu provină de la SRI, deoarece aveam unele îndoieli cu privire la probitatea unor cadre de acolo.
Indoielile mele erau bazate pe faptul că ştiam de ani de zile că are o relaþie de prietenie cu directorul SRI, Radu Timofte, erau prieteni din tinereþe, au recunoscut public şi unul, şi altul. De asemenea, ştiam că pe lângă Radu Timofte ajunsese, în funcþia de consilier al directorului SRI, un domn care lucrase cu noi la Gelsor, colonelul, ulterior pensionat ca general, Victor Velişcu. Sigur, poate că ei erau corecþi, dar, în situaþia în care eram, aveam şi eu obsesiile mele. Ei mi-au spus că nu e nici o problemă, că o să fie tehnică specială de la SRI, dar să nu-mi fac griji, că totul o să fie foarte corect. Am fost la Vântu pe 16 octombrie 2003, având asupra mea un reportofon digital şi un emiþător camuflat într-un telefon GSM. Am avut o discuþie foarte lungă, în care cumva el s-a oferit să mă ajute, sugerând că poate ar fi bine să fiu atent ce declar, poate nu-mi mai aduc aminte bine ce s-a întâmplat, ce rost ar avea să mă bag în alte complicaþii... La vreo săptămână după acþiunea asta minune, am constatat două lucruri. În primul rând, că Sorin Vântu a depus împotriva mea la Parchet o plângere penală pentru şantaj, susþinând că în respectiva întâlnire i-aş fi cerut 200.000 sau 250.000 de dolari ca să-mi schimb declaraþiile. Cererea a fost respinsă. În al doilea rând, am constatat că transcrierea înregistrării conþinea ce spusesem eu, dar nu conþinea nimic din ce þin eu minte că îmi spusese Sorin. Le-am spus celor de la Parchet să ceară de la SRI înregistrarea. Mi s-a spus, la un moment dat, că pe înregistrare nu se auzea ce spunea Sorin..."
Traian Băsescu: "Nimic nu ne scuză vreo slăbiciune"
" Ştiu că uneori vă este greu, dar trebuie să treceþi uneori chiar şi peste campanii împotriva unor acþiuni legitime, de apărare a legii. Aveþi obligaþia să o apăraþi. Vă asigur că cel puþin eu ştiu mult mai multe decât presupuneþi că aş şti. Adesea am ştiut şi când ofiþeri sau magistraþi urmează să devină þintă a unor campanii. Prin şefii dv. am şi dat avertismentul că să-şi vadă ofiþerul de treabă, că ştiu despre ce-i vorba, dar marea mea rugăminte la dv. este să consideraþi că aveþi un singur stăpân: legea şi cetăþeanul. Dincolo de asta, nimic nu ne scuză vreo slăbiciune."
"Cred că avem legi şi trebuie să le respectăm. Nu avem nevoie să creăm alte mecanisme care să dea impresia că puterea judecătorească este pusă sub controlul puterii executive. (...) Esenþial este ca, pe această dezbatere, dumneavoastră, poliþiştii, să nu aveþi impresia că, atât timp cât este pusă sub semnul întrebării independenþa justiþiei, să nu vă puneþi întrebarea: Ăâ«Dar eu, un poliþist, care þin de Executiv?Ăâ»."
"Vă mulþumesc (n.r. - angajaþilor MAI), rar o fac, dar sunt obligat de ceea ce aþi făcut şi nu e corect să nu dai Cezarului ce-i al Cezarului."
(
Traian Băsescu, 1 februarie, bilanþ MAI)
"Vă asigur că nu voi permite, nici în calitatea cealaltă pe care o am, de membru al CSM, nici o interferenþă a Executivului în treburile justiþiei."
(
Traian Băsescu, 1 februarie, şedinþa CSM)
10 milioane de dolari, doar "mărunþiş"
Acuzat de procurori că a înfiinþat o bancă cu bani împrumutaþi, Sorin Ovidiu Vântu a declarat că, la valoarea lui, 10 milioane de dolari erau mărunþiş pentru þigări: "Eu aveam peste 700 de companii şi o cifră de afaceri de peste două miliarde de dolari". Audiat săptămâna trecută în dosarul BID, controversatul om de afaceri a încercat să arunce mingea în curtea altuia, susþinând că nici măcar nu s-a preocupat de documentaþia întocmită pentru înfiinþarea băncii, aşa că nu are de ce să fie acuzat de fals în declaraþii şi uz de fals, fapte pe care nu recunoaşte că le-ar fi săvârşit. A mai spus că documentaþia pentru bancă a fost întocmită de unul dintre oamenii săi, Nicolae Popa, împreună cu o echipă de experþi bancari. Prinde orbul scoate-i ochii! Nicolae Popa a fugit din þară în urmă cu cinci ani, iar locul în care se ascunde este "necunoscut".