300 de grame de Coelho

Românul avea reflexul cozii. Unde vedea una se aseza, ca poate prindea ceva bun. Abia dupa ce venea cineva în spatele lui se simtea în siguranta si întreba discret: ce se da? Ani la rand, raspunsul se învartea în jurul unor variante prestabilite: parizer, ulei, lactate si, în ultima vreme a lui Ceausescu, gheare de pui. Optiuni putine aparent, dar ce bogatie de sensuri capata în minte fiecare anunt scurt. Parizerul nu mai era banalul mezel pe care îl mancai pe paine. O felie putea deveni sunca pe care o prajeai de dimineata cu un ou, daca aveai. La pranz, acelasi parizer putea deveni snitel vienez cu cartofi prajiti. Spre seara, parizerul se toca si, într-un raport de 30 la suta carne, 70 la suta paine, se transforma în compozitia necesara pentru chiftele. În bucataria românului nu sarea era ingredientul indispensabil, ci creativitatea. Capacitatea de a face orice fel de mancare din resturi fusese ridicata la rang de arta si gandul la succesele culinare era combustibilul necesar pentru cozile interminabile. Imediat dupa revolutie a aparut mancarea în magazine, dar s-au împutinat banii. Si pentru ei nu te puteai aseza la coada niciunde. Arta gatitului din nimic s-a pierdut din lipsa de artisti. Cativa români, putini, au învatat sa faca BANI din nimic la fel cum se faceau pe vremuri chiftelutele cu ce apucai de pe la alte mese - dar asta e o alta poveste. Cei mai multi au devenit tristi si gri si s-au simtit fara sens într-o lume în care creativitatea lor nu mai avea cautare. Cand toti analistii se grabeau sa declare o situatie fara iesire si o generatie fara directie, viata i-a contrazis din nou si a asezat lucrurile cu totul altfel decat prevesteau studiile sociologice. A îndreptat lucrurile strambe si le-a dat o noima. Una simpla si care deschide sensuri indiferent de regimul politic si de nivelul de trai. A aparut coada la cultura. Coada la autografe de la Paulo Coelho. E adorat în lumea întreaga, iar în România e venerat. Celebri sau necunoscuti, sute de oameni au stat ore în sir la rand ca sa le semneze cartile. Aveau o lumina în ochi. Pe unii îi mai vazusem la coada ore întregi la expozitia de pictura franceza de la Muzeul National de Arta. Pe altii i-am vazut la Festivalul George Enescu, la coada la bilete.
Fiecare coada la cultura ne îndeparteaza cu un pas de limitativele randuri la parizer. Si mai ales de ierarhiile sociale bazate pe arta gatitului din nimic. La coada la cultura ti-e drag sa stai pentru ca stii ca nu pleci cu mana goala, chiar daca s-a terminat marfa. Abia ce afli unde e o alta coada la cultura. Si, dupa ce ai prins 300 de grame de Coelho, cat are ultima carte, "Zahir", îti vine sa strigi sa scrie alta, mai buna - sa ajunga la toata lumea.