Muieti-s posmagii?

In ochii lor se citeste încordarea. Urmaresc cu încrancenare lopetile care arunca nisip în santuri. Din cand în cand, privirea le este strabatuta de tristete. Tristete pentru peste. Ala muribund care s-a terminat. Nu mai sare pe luciul apei. Nu mai ai cu ce umple barca. E un sentiment de irepetabil. Nimic nu va mai fi la fel. Niciodata sau pana la urmatorul val de viitura. Dar nu se reface puietul pana atunci, degeaba... Au o atitudine care oscileaza între regretul în fata ireparabilului si speranta ca... poate, totusi... Unul, mai din dreapta gramezii, priveste furisat, dar cu o sclipire vesela în ochi. Se întreaba daca l-a vazut cineva în timp ce împrumuta sacii de nisip. DA, DA! Îi împrumuta, nu-i fura. O sa-i dea înapoi comunitatii sub forma de gard frumos la propria casa. E în folosul tuturor sa aiba si el un gard dupa ce trec apele. Si mai ales daca ar putea sa convinga doi-trei jandarmi sa lucreze ei. El doar le-ar explica ce vrea. Nu i-ar încurca. Poate-i cinsteste cu niste tuica. Pumnul i se înclesteaza brusc. Pe pahar, protector. Dar de ce sa le dea? Sa munceasca! Doar de-asta au venit în satul lor amarat si oropsit de natura. Sa-i salveze! Sa-i ajute, ca nu mai au nimic. În timp ce rade un alt pahar de tuica, se încurajeaza ca asa-i drept, dupa ce ca e amarat, ca i-a intrat apa in ograda, sa mai si munceasca?! Pai, abia se tine sa nu planga si de-aia bea. Ca trebuie sa-si înece amarul si temerile. Zau, frica aproape ca-l paralizeaza! Pai, cum sa se duca el sa ajute, cum i-au cerut presedintele si premierul? Ce stiu ei cÃ¥t sufera el?! Aproape ca nici nu se poate uita la militarii care lucreaza. I se rupe sufletul. Îsi aminteste ce falnic se înaltau casele din sat. Si acum sunt amenintate de ape. Nu se poate uita la suvoaie cand se gandeste cat rau pot face. A vorbit si cu vecinii, si cei mai multi cred tot asa. De altfel, nici nu-i bine sa-i încurci pe cei care se pricep. Poti sa le dai cÃ¥teva sfaturi, ca alea nu costa. Altfel, nu merita sa te bagi, ca oricum nu prea poti sa te tii pe picioare. Te ia, asa, o ameteala, de parca-ai fi bolnav. Dar cine sa te înteleaga? Lor nu le pasa. Ai munci daca te-ar plati, dar asa, gratis... Nu ti-ar da nimeni nimic. Mai bine sa vina apa peste case, sa înteleaga toti ce înseamna capitalismul: MUNCA PE BANI! De ce sa muncesti pe nimic? Ai ajuns bataia lor de joc? Nu. Nu misti un deget. Sa munceasca statul si militarii, ca de-aia platesc impozite.
Final de scena cu paharul trantit pe tejghea: Mai adu un rand!
Nu stiti unde am auzit discutia? La birt, într-un sat amenintat de ape. Si apoi în altul, si în altul. Pe unde am trecut cu caruta cu posmagi!