Creşterea economică de anul viitor este con­diţionată într-o mare măsură de ab­sorbţia fondurilor europene şi de ca­pa­ci­tatea cererii interne de a genera consum, este de părere şeful misiunii FMI în Ro­mânia, Jeffrey Franks. Potrivit acestuia, şansele ca ţara noastră să atragă banii din acordul de tip preventiv semnat cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială sunt încă scăzute, dar au crescut faţă de acum şase luni. Oficialul FMI a mai declarat că instituţia financiară, în funcţie de situaţia în care România va avea nevoie să acceseze sumele din acord, va fi deschisă la negocieri. Iar când se va ajunge într-o situaţie de acest fel, atunci se va discuta în ce cont vor merge aceste sume, respectiv dacă vor fi di­rec­ţionate către Trezorerie, pentru finanţarea de­fi­citului bugetar, excepţie acceptată doar în cazul României în 2009, sau către rezervele BNR, cum prevede statutul FMI. Referitor la companiile de stat, Franks a precizat că, în unele cazuri, angajarea unui manager privat nu garantează rezi­lie­rea contractelor cu „băieţii deştepţi”, soluţia fiind privatizarea majoritară.

În ce măsură este realistă prognoza de creştere econo­mică de 2% pentru anul viitor în condiţiile în care estimarea pentru zona euro este sub acest nivel, respectiv de 1,1%?
Într-adevăr, prognoza de creştere economică pentru România este mai mare decât cea din zona euro. Totuşi, considerăm că există nişte factori care favorizează această ţară. Trebuie să ne amintim că economia românească s-a contractat puternic în anii trecuţi, mai mult decât economia zonei euro, motiv pentru care re­­dresarea va fi mai puternică. Ve­dem, de asemenea, că exporturile au avut un avans puternic în acest an. Vânzările de retail au fost mai slabe, dar dau semne de revenire. La fel şi domeniul construcţiilor. Deci există semnale pozitive. Există riscuri să vedem factori negativi? Bineînţeles. În acest moment, incertitudinile sunt foarte mari. Orice economist care promite că avansul PIB va fi exact la nivelul prognozat va greşi cu siguranţă. Acesta este scenariul nostru de bază pentru România, nu îl con­siderăm nici optimist, nici pesi­mist. Avem o vorbă pe care o folo­sim des, respectiv că există foarte mulţi factori negativi care ar putea înfrâna creşterea economică.

Pe ce motoare de creştere economică v-aţi fundamentat prognoza PIB pentru 2012?
Pentru 2011, exporturile şi agricultura sunt un motor important de creştere economică. Pentru anul viitor, iniţial ne-am bazat pe exporturi. În condiţiile actuale, nu mai este cazul. Ca să fiu clar, ne aşteptăm ca exporturile să crească anul viitor, însă mai slab decât în acest an. Vor­bim de exporturi în raport cu importurile. Deci dacă anul viitor exportu­rile cresc, să spunem, cu 5%, iar im­por­turile au acelaşi avans, vom avea o contribuţie zero din partea secto­ru­lui extern la creşterea economică. Deci ceea ce estimăm pentru anul viitor este că exporturile vor creşte, însă importurile vor avea un avans mai mare. Motiv pentru care credem că avansul PIB va veni din zona cererii interne, a investiţiilor interne şi a consumului. În ceea ce priveşte investiţiile, prognozăm că acestea vor veni din absorbţia fondurilor eu­ro­pene. Dacă situaţia se va îmbu­nă­tăţi am putea vedea chiar şi o creştere a investiţiilor private, însă pentru ca ţinta să fie atinsă trebuie să existe o îmbunătăţire în absorbţia fondurilor europene. În schimb, este greu de prezis cum va evolua consu­mul. Însă dacă trendul actual se men­ţine, atunci putem spune că e­xistă semnale pozitive că investi­ţiile interne şi consumul îşi vor reveni uşor. Evident că nu putem fi siguri că lucrurile vor evolua astfel, după cum am mai spus, există numeroase riscuri şi incertitudini.

Pe ce vă bazaţi când afirmaţi că absorbţia fondurilor UE va influenţa pozitiv creşterea economică din 2012, ţinând cont de rezultatele slabe de până acum?
În primul rând, acum România are un minister care se ocupă exclusiv de absorbţia fondurilor UE, condus de Leonard Orban, un fost co­misar european, care cunoaşte birocraţia europeană. Să sperăm, de ase­menea, că noul ministru cunoaşte şi felul în care lucrurile se întâmplă la Bucureşti, unde întâlnim cea mai mare parte din probleme. Din câte ştiu eu, acesta are în prezent suportul necondiţionat al Guvernului. În al doilea rând, în multe ministere care erau în urmă cu proiectele si­tua­ţia s-a îmbunătăţit, multe lucrări fiind contractate. Un exemplu este Ministerul Transporturilor. Dacă aceste lucruri vor fi îndeajuns pentru a îmbunătăţi absorbţia, rămâne de văzut. Domnul Orban şi-a propus să crească absorbţia până la sfârşitul lui 2012 cu 4 miliarde de euro. Esti­mar­ea noastră este mai conservatoa­re, ca să fim precauţi, dar nu pot să vă dau o cifră concretă.

Credeţi că România ar putea ajunge în situaţia de a accesa liniile de finanţare puse la dispoziţie de FMI, CE şi BM?
În prezent nu este nevoie ca Ro­mânia să retragă sume din acordul de tip preventiv semnat cu FMI, CE şi Banca Mondială, însă banii sunt puşi la dispoziţie în caz de urgenţă. Probabilitatea ca România să atragă parte din împrumut este încă scăzu­tă, dar mai mare decât era acum şase luni.

Este FMI dispus să mai accepte folosirea de către Guvernul României a banilor puşi la dispoziţie de Fond pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice?
După cum am spus anterior, a­ceşti bani sunt pentru cazuri de ur­genţă. Iar când se va ajunge într-o si­tuaţie de acest fel, atunci vom discuta în ce cont vor merge aceste sume, respectiv în Trezorerie sau în rezer­vele BNR.

Cu cât credeţi că va fi afectată creşterea economică în urma deciziei guvernanţilor de a opta pentru un deficit pe cash mult mai mic de 3% din PIB?
Cred că, pentru a avea un avans important, economia are nevoie mai degrabă de investiţii private supli­men­tare, consum şi exporturi mai mari. Investiţiile publice pot ajuta până la un anumit punct. Când Ro­mânia are la dispoziţie fondurile UE nu cred că investiţiile publice sunt cele pe care trebuie să ne concentrăm pentru a stimula creşterea economică. Impactul investiţiilor pu­blice în avansul PIB este greu de cal­cu­lat. Cum măsori, de exemplu, cum stimulează creşterea economică fi­na­lizarea a 20 de kilometri de drum? La nivel macroeconomic este greu de calculat.

Dacă aţi putea alege între privatizarea companiilor de stat şi numirea de manageri privaţi, pentru ce aţi opta? Ce garanţii există că managerii privaţi nu vor favoriza nişte băieţi deştepţi, aceiaşi sau alţii, după preferinţe?
Dacă ar trebui să aleg într-o anu­me companie, între angajarea unui manager privat sau privatizarea ma­jo­ritară, aş alege, aproape de fiecare dată, a doua variantă. Pentru că schim­b­area managementului într-o companie de stat nu rezolvă problema acţionariatului, care până la ur­mă dictează ce decizii se iau sau nu, sau a structurii guvernamentale. Pri­vatizarea are mai multe avantaje. În primul rând, reduce posibilitatea ca acei „băieţi deştepţi” să influen­ţe­ze sau să beneficieze de favoruri. Nu spun că nu există corupţie în companiile private, dar la un nivel mult mai scăzut, din cauza influenţei po­li­tice din companiile de stat. Acesta este unul dintre motivele pentru ca­re privatizarea majoritară este bene­fică. Un alt motiv ar fi investiţiile su­plimentare pe care investitorii pri­vaţi le-ar aduce în compania proas­păt privatizată. Aceste investiţii vor aduce, de asemenea, un plus de creş­tere a PIB. Doar schimbând ma­na­ge­mentul nu se rezolvă problema finanţării investiţiilor de care companiile de stat au nevoie. Potrivit es­ti­mărilor, România are nevoie de până la 20 de miliarde de euro pentru a investi în sistemul energetic doar pentru ca acesta să ţină pasul cu evoluţia economiei în viitor. De unde vor veni aceşti bani? Statul nu are la dispoziţie aceste sume. Insti­tu-ţiile financiare internaţionale nu vor putea credita statul cu aceşti bani. De aceea investiţiile trebuie să vină din sectorul privat. Vor accepta in­vestitorii să plaseze astfel de sume în companii controlate de stat? Sperăm că în cazul unor pachete minoritare a­cest lucru se va întâmpla. Dar în ma­joritatea cazurilor sectorul privat va accepta să investească doar dacă va avea control asupra acelei firme. Niciun investitor privat nu va accepta să investească într-o companie pen­­tru ca apoi banii să se piardă că­tre băieţi deştepţi şi aşa mai departe.

Aţi updatat lista companiilor de stat care vor avea management privat şi a celor care vor fi privatizate cu pachete minoritare sau majoritare. Care sunt acele companii?
Companiile care în 2012 vor avea ma­nagement privat sunt Poşta Ro­mâ­nă, TAROM, Electrificare CFR, SNLO, Electrica Furnizare, Hidroe­lectrica, Oltchim, Electrica. Vor ur­ma şi alte companii să aibă management privat dacă se dovedeşte că măsura este eficientă.
Companiile ale căror pachete minoritare vor fi scoase la vânzare sunt Transelectrica, Transgaz, Poşta Română, Hidroelectrica, Petrom, Nuclearelectrica, cele trei subsidiare de distribuţie ale Electrica, Romgaz.
Companiile care vor fi privatizate majoritar sunt Oltchim, Cu­prumin, CFR Marfă, Electrica Serv, Electrica Furnizare şi, după crearea lor, cele două noi companii Hune­doara şi Oltenia.

Poate BNR să administreze o limitare drastică a expunerii băncilor-mamă pe România? Cum credeţi că ar trebui să acţioneze banca centrală în ipoteza unor retrageri ale unor bănci străine din România?
Cred că atunci când vine vorba de expunerile băncilor pe România, problema trebuie privită la nivel de regiune. La nivel european se poate pune problema cum pot fi ajutate băncile-mamă în aşa fel încât să îşi menţină expunerea în filialele din Europa. România nu va putea să re­zolve singură această problemă. Pen­tru că ceea ce se întâmplă aici este doar o consecinţă. Va fi nevoie de o colaborare internaţională. România, în schimb, trebuie să păstreze acel buffer şi să rămână un loc în care este avantajos să plasezi bani. Dacă vorbeşti cu băncile străine care au fi­liale în România, majoritatea vor spune că pe termen mediu şi lung această ţară va fi o piaţă foarte profi­tabilă, aşa că nu-şi vor retrage expu­ne­rea din cauza unei incertitudini temporare. Repet, România trebuie să se prezinte ca fiind cea mai atractivă destinaţie atât pentru investitorii actuali, cât şi pentru posibili vii­tori investitori, nu doar în sectorul bancar, ci şi în celelalte sectoare ale economiei. Pentru acest lucru e ne­voie de stabilitate macroeconomi­că, printr-un management bun, şi crea­rea unui mediu de afaceri prietenos, domeniu în care este loc suficient de mai bine. Acest lucru nu necesită neapărat cheltuieli suplimentare, ci implementarea de reforme.