Oare de ce mereu ne apucăm să dezbatem o chestiune abia după ce ea a fost pusă în practică? De exemplu, recensământul începuse de vreo două zile, iar televiziunile abia se apucaseră de combătut. Ba că e o problemă cu declaratul codului numeric personal, ba că nu există garanţia utilizării datelor numai în scopuri statistice, ba că este greşit caracterul opţional al întrebării privind etnia „recenzatului”. Bine, toate aceste semne de întrebare sunt justificate, numai că demersul este absolut inutil dat fiind că mecanismul a fost deja pus în mişcare. Noroc cu Gaddafi că s-a lăsat omorât de forţele NATO. Apropo de asta, mi se pare absolut senzaţional cum se declară preşedintele Franţei şi premierul Italiei drept cei mai mari duşmani ai dictatorului libian, deşi până nu de mult cei trei au făcut afaceri absolut grele, de miliarde de euro. Tre’ să fie o explicaţie, logic. Treaba cu „drepturile poporului” mi se pare hilară.
Dar să revenim la recensământ. N-aş vrea să se înţeleagă că acţiunea este inutilă sau inoportună. Nici pe departe. Dimpotrivă, genul acesta de statistici stau la baza politicilor sociale, administrative, de apărare etc. Într-o ţară normală, evident. Mulţi dintre noi speră să-l prindă şi pe următorul, că poate atunci vor fi întrunite toate condiţiile.
Okey. Să mergem mai departe cu evenimentele săptămânii trecute. Premierul a ieşit pe sticlă să numere kilometrii de autostradă realizaţi. I-a dat fix 123. Acum, vă daţi seama, noi, şoferii, am avea tendinţa să aplaudăm. „Fraateee, asta înseamnă cel puţin 4-5 ore de drum economisite!”. În momentul în care aprofundăm şi căutăm în ştire drumul ăla rapid cu lungimea menţionată ne loveşte o revelaţie - sunt 16 kilometri ici, 20 colo, 13 dincolo. Mai mult, distanţele dintre „tronsoane” sunt de sute de kilometri. În consecinţă, îţi trece toată euforia. Nu mă aranjează că Sibiul are centură dacă după 13 kilometri dau iar în „uliţa” veche. A, că am salvat de la sufocare centrul oraşului? Poate. Noi, şoferii, nu ne-am ales cu mare lucru. Dar nu ne opreşte nimeni să plătim în continuare accize la carburanţi, taxe de drum etc.
Am mai aflat ceva: 600.000 de numere au trecut de la un operator telecom la altul de când s-a dat „startul” la portare. Nu vă interesează? Ei bine, încercaţi să faceţi şi dumneavoastră asta. Unu la mână, durează două săptămâni. Doi la mână, dacă aveţi cumva o întârziere la plată (chiar şi una de bun-simţ) trebuie să plătiţi garanţie 500 de lei. Dacă nu aveţi, vi se cere plata în avans a abonamentului pe 3-6 luni. Trei la mână, dacă totuşi vi se pare că portarea este profitabilă prin prisma achiziţionării unui telefon la un preţ mai mic, aflaţi că mai mult de 15 euro nu primiţi reducere. Patru la mână, după cum se comportă cu clienţii majoritatea operatorilor pun pariu că după un an sau doi vă veţi transfera numărul din nou. În patru ani veţi fi trecut prin mâinile tuturor.
Una peste alta, a fost o săptămână plină. Să nu uit, a mai fost o ştire bună: cineva din industria de profil se arăta îngrijorat de o posibilă dispariţie a presei de calitate. Pe româneşte, că va da faliment. Nu avea soluţii, dar măcar era preocupat. Poate fi un început. Numai că e trecut de 12.
